Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


17 decembrie 1989: Primii morți la Timișoara. “La cât s-a tras, noi ne imaginam că sunt mult mai multe victime”

17 decembrie 1989: Revolta socială de la Timișoara ia amploare și se înregistrează primele decese. Se trage în Piața Libertății și apoi și în alte zone, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, supărat că intervenția de până atunci a fost prea blândă.  “La cât s-a tras, noi ne imaginam că sunt mult mai multe victime”, spune acum , la 30 de ani distanță, istoricul și revoluționarul Gino Rado. 

 

 

 

În 17 decembrie 1989, la Timișoara ajung generalii Mihai Chițac, Victor Atanasie Stănculescu și Ștefan Gușe, alături de secretarul Comitetului Central al PCR. Sunt timiși și 11 ofițeri superiori de la Miliție și Armată.

Dacă în 16 decembrie soldații trimiși în stradă nu aveau încă muniție letală, o zi mai târziu, pe măsură ce revolta socială lua amploare, lucrurile aveau să se schimbe radical. Mai ales că Nicolae Ceaușescu considera că arătase deja destulă clemență:

„Nu pleacă nicăieri fără muniție de luptă. Toate trupele priumesc imediat muniție de război, de front. Se somează. Oricine nu se supune se socotește stare de necesitate și se aplică legea. În Timișoara a fost atacat și sediul. Nu s-a reacționat, s-a întors și obrazul celălalt de parcă am fi fost Iisus Hristos.”

Până spre după-amiază demonstranții ajung la sediul Comitetului Județean Timiș, unde li se refuză dialogul. Urmează ciocniri, se intră în sediu, în jurul orei 14.00,  se strigă Victorie, Victorie, sunt apoi dispersați. Ordinul de deschidere a focului asupra manifestanților vine spre după-amiază, după ședința Comitetului Politic Executiv. Mai târziu,  ministrul de Interne din timpul Revoluției, Tudor Postelnicu, condamnat la 14 ani de închisoare,  avea să mărturisească:

Tudor Postelnicu: Incriminez într-un totul modul în care am interpretat hotărârile care au adoptate în ședințele Comitetului Politic Executiv în perioada 17 -22 și ordinele care au fost date de către criminalul, tiranul și soția acestuia în lipsa lui.

Recunoșateți învinuirile care vi se aduc?

T.P: Domnule președinte, recunosc învinuirile care mi se aduc în rechizitoriu, cu un amendament de la pagina 10, în care mi se impută că eu aș fi lovit o femeie pe timpul demonstrațiilor justificate ale oamenilor muncii în perioada de 21.

"Soldații își respectau ordinul pe care îl primeau de la superiori. Vorbeau cu soldații și soldații plângeau. Au fost cazuri și mărturii în care am aflat că soldatul spunea că ofițerul scotea pistorul și dacă nu trăgeai te împușca."

În 17 decembrie, la Timișoara mor 59 de oameni împușcați. Sute sunt răniți. Mulțimea pleacă acasă târziu în noapte, când începe și o ploaie torențială. Rememorează acea zi Gino Rado, istoric și revoluționar:

Gino Rado: Lumea era într-o permanentă permutare. Au fost câteva zone fierbinți. În jurul orei 14 s-a intrat în Comitetul județean de partid. S-a pătruns de către manifestanți. Nu s-a stat foarte mult acolo pentru că forțele de represiune au adus foarte multă armată acolo de la Ministerul apărării naționale, de la Ministerul de interne, de la grăniceri. Au reușit suficient de repede să alunge demonstranții din preajma Consiliului Județean de partid, împingându-i peste Podul Decebal, unde a fost permanent luptă. La fel, un alt punct a fost la Piața Libertății. Când a început să se tragă primele focuri au fost în Piața Libertății unde au fost foarte mulți demonstranți în fața garnizoanei. În jurul orei 17 s-a deschis focul acolo de către cei aflați în garnizoană. La Podul decebal s-a deschis focul după orele 19. Au căzut foarte multe victime împușcate de către cei din Ministerul apărării și cei din Ministerul de interne.

Reporter: Până să se tragă, oamenii din stradă sperau, în vreun fel, în dialog? Când s-a plecat spre Comitetul Județean Timiș sau până spre după-amiază, seară, se spera că mai poate exista vreo șansă de mediere?

G.R: Inițial oamenii doar au protestat. Încercarea de a dialoga a fost dificilă. Manifestanții nu aveau lider. Nu a existat cineva să vorbească în numele manifestanților. Au fost doar acele strigăte, lozinci, în fața Consiliului județean de partid prin care lumea își cerea drepturile, dreptul la liberate, la a-și expima gândire și dreptul de a umbla liber.

Rep. Credeți că schimba ceva existența unui lider?

G.R: Un singur lider e greu de presupus că ar fi putut să existe la acea oră. Ne-a dovedit faptul că nu s-a putut face mare lucru câteva zile mai târziu, când, într-adevăr, a fost o discuție între primul ministrul Dăscălescu, venit de la București să dialogheze cu manifestanții. Foarte multe lucruri nu s-au putut discuta după câteva zile când lucrurile s-au mai așezat. Nu a fost posibil un dialog foarte constructiv. În 17 nu ar fi putut fi nici pe atât. 

Rep: Pe 17 seara spre noapte, până să înceapă ploaia aceea torențială, aveați dimensiunea dezastrului, tragediei care se petercuse? Evident că știați că s-a tras. Se auzeau împușcăturile. Aveați vreo clipă gândul că au murit atât de mulți oameni la Timișoara sau ulterior ați realizat ce se întâmplase?

G.R: Adevărul este puțin invers. La cât de mult s-a tras în Timișoara pq  17, până spre dimineață, sincer ne așteptam că sunt mult mai multe victime. Eu aș fi crezut că sunt sute de morți. Foarte mult s-a tras și în foarte multe locuri. Am văzut oameni căzând. Am văzut oameni răniți. Noi ne imaginam că sunt mult mai multe victime decât au fost oficial găsite după.

Rep: Ați avut vreun dialog, oricât descurt, cu vreun soldat?

G.R: Discuții și încercări de dialog cu soldații aflați în cordoane și cei care trăgeau pe ici colo au fost. Dar acestea nu au dus la nicio finalitate concretă. Soldații își respectau ordinul pe care îl primeau de la superiori. Vorbeau cu soldații și soldații plângeau. Au fost cazuri și mărturii în care am aflat că soldatul spunea că ofițerul scotea pistorul și dacă nu trăgeai te împușca. Soldații au fost sub o presiune extrordinară. Nu au fost pregătiți pentru așa ceva. Dovadă că s-au tras atâtea milioane de gloanțe în acele zile, cartușe și victime au fost doar atâția, arată că foarte mulți nu au tras în plin. Soldații care au tras, mulți au tras în sus sau în pământ. De aceea nu au fost mai multe victime. 

Rep: Până la ce oră ați stat în stradă pe 17, aproximativ?

G.R: Pentru că nu eram în Timișoara la acea oră, nu lucram în Timișoara, am stat în stradă până în 22 decembrie seara.

Rep: Ați stat numai în stradă?

G.R: Numai în stradă.