Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministerul de Interne: România este pregătită să ajute Australia

australia_bushfires.jpg

Sursa imaginii: 
France 24

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, printr-un comunicat de presă, că are forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia, răspunzând astfel apelului lansat la nivel european.

"MAI răspunde apelului lansat la nivel european şi are forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia. La nivelul Uniunii Europene a fost activat Mecanismul de Protecţie Civilă (EUCPM), ca urmare a incendiilor generalizate din Australia. Centrul de Coordonare a Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene (ERCC) a lansat în această seară un apel către statele membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil resursele pe care le pot pune la dispoziţie pentru a fi dislocate în vederea intervenţiei în Australia", informează Ministerul Afacerilor Interne.

În acest context, conform sursei citate, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a adus la cunoştinţa premierului solicitarea Centrului de Coordonare a Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene, care a dispus transmiterea informaţiilor referitoare la resursele umane şi logistice ce pot fi pregătite pentru dislocarea în Australia.

"Preşedintele Klaus Iohannis a fost informat cu privire la resursele de care dispune ţara noastră şi a transmis ca, în urma solicitărilor, România să ofere ajutor în cel mai scurt timp. Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forţe de intervenţie şi salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziţie de ţările ce deţin capacităţi în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parţial, în funcţie de necesităţi şi de evoluţia situaţiei din acest stat", precizează MAI.