Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chirurg: Incidentele din sala de operație, neraportate din cauza legii punitive

bogdan_tanase.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Bogdan Tănase

Sala de operație este un mediu propice pentru incidente, explică la RFI medicul primar chirurg Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor. ”Pentru că în România raspundererea e penală în astfel de cazuri există această tendință de a minimiza sau de a nu raporta astfel de cazuri”, explică medicul.

Bogdan Tănase: Dacă aveți curiozitatea să căutați pe Google dacă sunt evenimente de genul acesta în sala de operații veți găsi că se întâmplă destul de multe, pentru că în sala de operații este un mediu care, din păcate, este propice accidentelor de acest gen, incendiilor. De ce este propice? Pentru că în sala de operații este o atmosferă bogată în oxigen fiindcă se folosește oxigen în sala de operații, fiindcă se folosesc aparate electrice în sala de operații și de asemenea, se folosesc și substanțe volatile și inflamabile, în genul acestor substanțe dezinfectante pe bază de alcool, dar și gazele anestezice pot fi, în sine, inflamabile.

Reporter: Când spuneți dacă vom căuta pe Google, spuneți în sensul că aflăm povești de la pacienți sau de la aparținători?

B.T: Nu, aflați articole publicate în reviste internaționale sau pe PubMed, unde căutăm noi, există comunicări ale colegilor cărora li s-au întâmplat acest tip de accidente. Au fost inclusiv accidente intraoperatorii în cazul procedurilor chirurgicale de genul operații, laparoscopii, operații de chirurgie ORL. Sunt destul de multe accidente de genul acesta relatate.

Rep: Sunt raportate acolo? Se iau măsuri? Există o diferență față de ce se întâmplă la noi? Întreb acest lucru pentru că presupun că niște proceduri există, la un moment dat, ca să nu repeți același erori.

B.T: De ce ei le raportează? Pentru că doresc să ajungă la o înțelegere a fenomenului, la elaborarea unor proceduri. E același mecanism cae are loc și în cazul accidentelor de aviație. Trebuie să înțelegem că în cazul procedurilor chirurgicale pot apărea accidente ca în cazul oricăror altor activități umane. Important este să înțelegem de ce apar aceste accidente și să facem în așa fel încât să încercăm să scădem probabilitatea lor de apariție în cursul activității noastre. Dar niciodată această probabilitate nu va fi zero.

La noi, un eveniment care implică malpraxis are obligatoriu și o latură penală

Rep: E ca în cazul infecțiilor intraspitalicești? Știu că în străinătate sunt raportate, la noi tendința e să raportezi zero ca să dai cât mai bine în foi. Are legătură?

B.T: Nu e neapărat o paralelă. Acolo nu se raportau, din cauză că erau un indicator al performanței manageriale, care impunea managerului să aibă cât mai puține infecții nosocomiale. La noi, un medic implicat într-un incident de genul acesta, iar discuția se poate mări ca orizont, nu raportează pentru că noi, ca mentalitate și legislație, avem o legislație punitivă față de astfel de evenimente.

Nu avem o legislație a malpraxisului adaptată, așa cum au țările din vest, care au o privire mai pragmatică asupra evenimentelor generatoare de malpraxis. În sensul că un malpraxis într-o țară din Vest, cam în 90% din cazuri, se rezolvă printr-o înțelegere între părți. Bineînțeles că e o înțelegere de natură financiară care îl recompensează fianciar pe cel care a  suferit și nu se finalizează cu sancțiunea juridică a medicului.

La noi, un eveniment care implică malpraxis are obligatoriu și o latură penală. Vorbim de vătămare corporală din culpă sau omor din culpă. Când ești pasibil de omor din culpă, bineînțeles că tendința, dacă nu ești 100% onest, este să nu raportezi acest incident și să minimalizezi că s-a întâmplat acest lucru. Părea me,a și nu numai, este că legislația malpraxisului trebuie adaptată în sensul în care este în vest pentru că nu este adaptată realității.

Rep: Atunci, ținând cont de aceste realități, ajunge să minimalizezi, să ascunzi...

B.T: Trebuie să înțelegem că chirurgia este o meserie riscantă. Este ca un pariu în care atât pacientul, cât și medicul pariază că vor câștiga, dar nu câștigă de fiecare dată din păcate. Pentru mulți este de la sine înțeles, dar pentru alții este foarte greu de înțeles și dacă nu se schimbă, sau dacă continuăm în sensul în care continuăm, pericolul este adoptarea unor atitudini defensive. Nu pot să îmi asum o operație mai riscantă, pentru mine mai puțin, dar pentru pacient în primul rând, din cauză că întotdeauna îmi va fi teamă de consecințele care decurg din eventualele complicații. În sensul ăsta ar trebui schimbată legislația ca să permită practicarea medicinii oneste și pragmatice.

Rep: Protestul medicilor de la Spitalul Floreasca l-ați încadra la o atitudine defensivă?

B.T: Da, nu știu exact, protestul dânșilor încearcă să răspundă unei situații de fapt. Probabil că li se pare nedrept ce s-a întâmplat cu profesorul Beuran. Concluziile anchetei efectuate de Ministerul sănătății li se par nedrepte și încearcă să remedieze această stare de fapt.

Rep: A apărut o altă discuție legată de cel care conduce o secție, că e de chirurgie sau de altă specializare. Am văzut comentarii că e văzut ca un mic Dumnezeu, totul se învârte în jurul său. Dumneavoastră, din interior, cum vedeți lucrurile?

B.T: Iarăși este o problemă de legislație. În afară, să fii șef de secție este mai mult o răspundere administrativă. La noi, conform legii, dacă ești șef de secție răspunzi în mod direct de calitatea îngrijirilor medicale pe secția respectivă. Implică și răspunderi, dar pe de altă parte, te investește cu o putere foarte mare, fiindcă tu poți impune adoptarea unor conduite terapeutice numai din cauza faptului că ești șef de secție. Iarăși, este o discuție mai largă, mai ales în secțiile de chirurgie șeful de secție are puteri destul de mari, fiindcă este responsabil conform legii de componența echipelor operatorii și de programul operator.

În medicina românească relația este pacient – medic, nu pacient – spital

Rep: Referindu-ne la cazul de la Floreasca, au fost discuții că operația ar fi fost începută de un medic rezident, deși ar fi trebuit operată de medicii de gardă. Cum stau lucrurile? Din ce spuneți dumneavoastră, șeful de secție decide și pacienta era la dânsul...

B.T: Cred că trebuie văzut exact ce s-a întâmplat și să nu ne limităm la suprafață. Până nu avem toate datele cred că e prematur să ne pronunțăm acum și să tragem niște concluzii așa cum au fost trase. Ca medic ai obligația de a interveni atunci când este un eveniment amenințător de viață indiferent de rangul tău. Te exonerează de orice culpă medicală.

De exemplu, dacă tu ești lângă un pacient care sângerează trebuie să iei atitudine indiferent de rangul sau competența ta, dacă nu este cineva mai competent lângă tine în momentul ăla. Asta este o realitate. Altă realitate este cea că, de multe ori, practica este ca cel care a operat să fie anunțat și să fie chemat de acasă, mai ales  când este vorba de o operație complexă în care atitudinile pot fi diverse între echipele operatorii. Aici e o practică curentă în secțiile de chirurgie, ca cel care a operat să fie chemat sau echipa lui să fie anunțată de complicația apărută, spre deosebire de afară, unde poate nici nu e anunțat și află de abia de dimineață că echipa de gardă a intervenit și a rezolvat sau nu complicația respectivă. Dar la noi relația este pacient – medic, nu pacient – spital.

Rep: Legat de ce ar trebui și ce poate să facă un medic rezident. Spuneați că în caz de viață și de moarte clar poate interveni pentru că nu mai e timp și soluțiile se restrâng. Dar îmi amintesc că discutam cu un medic stabilit în Franța. Spunea că diferența dintre sistemul francez și cel de la noi e că acolo medicii rezidenți chiar apucă să facă practică.

B.T: Aici din păcate nu a fost creat cadrul legal ca rezidenții să opereze, dacă vă referiți la specialitățile chirurgicale în care practica este foarte importantă sau la specialitățile care presupun și niște manevre manuale, ca să spun așa, anestezie, terapie intensivă, cardiologie intervențională, radiologie intervențională. Este foarte important să și faci, nu numai să citești într-un manual cum se face. Din păcate, cadrul legislativ nu a fost creat. Rezidentul nu are în fața legii  decât o răspundere limitată. Trebuie să fie luat de tutore, să fie tutorat de cineva. Este normal. El nu este furnizor de servicii medicale pentru casa de asigurări. Nu poate opera.

Nu se va face o schimbare de fond, ci mai curând una de formă

Rep: Atunci poate fi folosit cumva ca paravan, ca o protecție?

B.T: Nu aș zice asta. E un lucru rău pentru ei. Impune un stres suplimentar. Eu, dacă las un coleg rezident să opereze în locul meu, stresul meu este de două ori mai mare fiindcă știu că dacă ceva merge rău răspunderea este numai și numai a mea. Asta e problema. De aceea multă lume nici nu lasă pe nimeni să facă nimic. Faptul că a venit profesorul Beuran și și-a pus parafa la sfârșitul intervenției... practic dânsul participase la intervenție ca și prim operator până la urma urmei. Cred că așa aș fi făcut și eu dacă aș fi fost în situația respectivă. Cred că a fost un gest care oarecum a acoperit restul echipei operatorii. Cred. Asta e părerea mea acum. Rămâne de discutat.

Rep: Credeți că se va schimba ceva, cumva după toată această poveste sau ne inflamăm acum un pic și după aceea ne vedem în continuare de viețile noastre liniștiți sau resemnați?

B.T: Părerea mea este că ar fi foarte mult de schimbat. O schimbare de pe o zi pe alta nu se va face în niciun caz decât cu prețul destabilizării totale a sistemului. Asta este părerea mea. Nu cred că se va face o schimbare de fond, ci mai curând, o schimbare de formă. Mă rog, sper ca realitatea să mă contrazică.

 
Bogdan Tănase, medic primar chirurg și președintele Alianței Medicilor la RFI România