Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Coronavirusul din China a ajuns în SUA. Un bărbat de 30 de ani, primul caz de infectare

virus.jpg

Wuhan, China, 19 ianuarie 2020
Sursa imaginii: 
Facebook / AFP

 

Un prim caz de coronavirus provenind din China a fost depistat în Statele Unite. Este vorba despre un bărbat de circa 30 de ani, care a fost spitalizat la Everett, în apropiere de Seattle statul Washington, nord-vestul SUA), a anunțat marți Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), potrivit AFP

Potrivit directoarei Centrului pentru boli respiratorii din cadrul CDC, Nancy Messonnier, pacientul nu a vizitat oraşul chinez Wuhan,  însă  a călătorit în regiune. Virusul, depistat prima dată în decembrie 2019 în Wuhan (China), a infectat până acum peste 300 de persoane, iar şase au decedat. Până acum, virusul a fost depistat în cinci ţări.

Ieri, Zhong Nanshan, șeful Comisiei Naționale pentru Sănătate de la Beijing, a anunțat că noul coronavirus care a provocat mai multe decese și sute de îmbolnăviri în orașul  Wuhan, China, se poate transmite de la om la om, în prezent, fiind raportate îmbolnăviri inclusiv în rândul cadrelor medicale, Virusul s-a răspândit și în afara Chinei, fiind confirmate două cazuri în Thailanda, unul în Japonia, iar un altul în Coreea de Sud.

Ceea ce îngrijorează și mai mult autoritățile este că în numai câteva zile va avea loc cea mai mare migrație din China, cu ocazia anului nou chinezesc, ceea ce înseamnă că virusul s-ar putea împrăștia cu repeziciune în toată țara. 400 de milioane de oameni sunt așteptați să călătorească pe plan intern și internațional în această perioadă.

Simptomele virusului includ febră şi dificultăţi  în respiraţie, care sunt similare cu multe alte boli respiratorii.  Virusul provine din aceeasi familie de coronavirusuri ca Severe Acute Respiratory Syndrome - SARS (Sindromul Respirator Acut Sever), care a omorât aproape 800 de oameni la nivel global în timpul epidemiei din 2002/2003, care a debutat tot în China.