Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medic pneumolog: Ar trebui să purtăm măști pe stradă, dar nici ele nu ne protejează complet de poluare

medic_pneumolog_masti_poluare.jpg

O femeie poartă o mască anti-poluare la New Delhi, 2018 (Sursa foto: AFP/Prakash Singh via France24)
O femeie poartă o mască anti-poluare la New Delhi, 2018 (Sursa foto: AFP/Prakash Singh via France24)

Bucureștenii s-ar putea proteja de aerul poluat, dacă ar folosi o mască medicală. Iată ce spune medicul pneumolog Magdalena Ciobanu, de la Institutul ”Marius Nasta” din Capitală, care admite însă că nici măcar asemenea măști nu oferă o protecție completă.

Măsurătorile independente au arătat depășiri frecvente ale limitelor legale de poluare a aerului în București, în ultimele săptămâni.

Medicul Magdalena Ciobanu explică la RFI cum trebuie să ne protejăm de aerul poluat: ”Nu am decât un singur răspuns, care nu este documentat și în același timp nici nu ne protejează: ar trebui să purtăm măști, pentru ca măcar să nu inhalăm acele particule cu dimensiuni mari, însă aceste particule cu dimensiuni extrem de mici, de exemplu PM 2,5, care particule ajung până în profunzimea plămânului, până la nivelul alveolelor, aceste particule traversează orice mască”.

”Ideală este o mască pe care noi, medicii pneumologi, o folosim de exemplu atunci când intrăm în saloanele în care sunt persoane cu tuberculoză chimio-rezistentă, sunt niște măști care au niște filtre speciale (...), dar și simpla mască pe care o putem cumpăra cu toții de la farmacie oferă un oarecare grad de protecție, dar nu înseamnă că dacă folosim masca obișnuită sau masca cu filtre mai multe, plămânul nostru nu va fi afectat”, atrage ea atenția.

 

Ce le recomandă medicul pneumolog Magdalena Ciobanu părinților de bebeluși, bicicliștilor și persoanelor care fac jogging:

Magdalena Ciobanu, despre poluarea aerului