Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MS: Pacienții români vor putea face în Franța transplant pulmonar

transplant.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Spitalul Universitar Foch din Franța va putea primi pacienți români care au nevoie de transplant pulmonar. Unitatea sanitară va prelua cazurile grave, complexe, ce nu pot fi rezolvate în România, transmite Ministerul Sănătății.

"Ne-am înțeles cu specialiștii și conducerea unității medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar și care nu se pot rezolva în Romania. Mai mult, vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiștii români în domeniul transplantului și al chirurgiei oncologice", a declarat ministrul Sănătății Costache după vizita de lucru de la Spitalul Universitar Foch, potrivit unui comunicat de presă. Ministerul Sănătății din România și Ministerul Solidarității și Sănătății din Franța intenționează semnarea unui Medorandum de Înțelegere pentru domeniul medical, mai arată sursa citată. Documentul prevede încheierea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii sensibile precum "marii arși", transplant pulmonar, chirurgie cardiacă pediatrică.