
Social
Coronavirusul e combătut, la Iaşi, doar la televizor!
gara-iasi.jpg

Dacă e duminică nu e coronavirus. Cel puţin aşa e la Iaşi. Pentru că duminica e zi liberă.
Directorul Aeroportului Internaţional din Iaşi spune că scannerele promise de Bucureşti nu au ajuns la Iaşi.
Nu sunt nici culoare special amenajate, nici spaţii de carantină. Zonele de carantină vor fi stabilite luni, spune directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Lucian Indrei.
Se dezinfectează şi se asigură asistenţă medicală, atât putem face, spune Cătălin Bulgariu care subliniază că zona de carantină e stabilită de Ministerul Sănătăţii.
Medici epidemiologi, doar dacă se cere, spune directorul DSP care precizează că de luni se vor căuta alte locaţii pentru carantină. Acum sunt doar 20 de locuri pentru zona de carantină.
În Iaşi e linişte.
La autogara Codrescu sunt curse spre şi dinspre Italia. Plus servicii de coletărie. E linişte la autogară.
La gara din Iaşi nu sunt probleme. Nu e nici un afiş cu măsuri de protecţie, prevenţie. Coronavirusl e combătut doar la televizor.