
Social
UK: Migrația românilor și bulgarilor s-a încetinit, dar rămâne pozitivă
migratie_uk.jpg

Potrivit datelor oficiale publicate joi de Office for National Statistics (ONS) în anul încheiat la 30 septembrie 2019 au venit în Regatul Unit 43 de mii de cetățeni români și bulgari, în timp ce 29 de mii au plecat, ceea ce reprezintă o migrație netă rotunjită de 15 mii.
Această cifră se compară cu o migrație netă de 38 de mii de români și bulgari în anul încheiat la 30 septembrie 2018.
Datele nu sunt defalcate pe români și bulgari, dar cele mai recente statistici oficiale arată că până la 31 ianuarie 2020 un număr de 498700 de români și 156600 de bulgari făcuseră cerere de rezidență post-Brexit (Settlement Scheme).
În același timp, ONS a publicat estimări în noiembrie 2019 potrivit cărora numărul cetățenilor români în UK era la sfârșitul anului încheiat la 30 iunie 2019 de 457000, iar cel al bulgarilor de 109000.
Pe ansambul celor 27 de state UE migrația netă a fost la sfârșitul lui septembrie 2019 de 64 de mii, dintre care 49 de mii din cele 15 state membre dinainte de 2004, - 2 mii pentru cele opt state foste comuniste care au aderat în 2004 și 15 mii pentru România și Bulgaria.
Migrația netă pe ansamblul statelor UE a scăzut de peste trei ori față de cifra record de 200 de mii atinsă în 2015, anul dinaintea referendumului în care electoratul britanic s-a pronunțat în favoarea ieșirii din UE.
În schimb migrația netă din afara UE a fost de 250 de mii, mai mare decât migrația netă totală de 240 de mii, având în vedere că migrația netă a cetățenilor britanici a fost de - 73 mii.