Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România confirmă două noi cazuri de coronavirus

Sâmbătă fost confirmate alte două cazuri de persoane care sunt infectate cu noul coronavirus (COVID-19), numărul cazurilor ajungând astfel la 11.

Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă”, iar al doilea caz “este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19)”, se arată în comunicatul oficial al Grupului de Comunicare Strategică.

Ambele paciente au fost internate la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Cursurile școlii din Timișoara sunt la acest moemnt sunt suspendate până pe 11 martie. Luni, comitetul județean pentru situații de urgență ar putea decide suspendarea cursurilor până la 14 zile.

La nivel global, numărul oficial al cazurilor de coronavirus a ajuns, sâmbătă, la 102.188, fiind consemnate până acum 3.491 de decese. Peste57.000 de pacienți au fost declarați vindecați, arată centralizarea făcută pe platforma UniversitățiiJohns Hopkins, din Statele Unite, citată de hotnews.ro.

În curs de actualizare