Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza ne poate schimba viața pe termen lung

alone.png

Image source: 
pixabay.com

Criza coronavirusului a schimbat deja multe dintre obiceiurile noastre de zi cu zi. A schimbat și comportamente la nivel european. Și multe dintre acestea sunt aici pentru a rămâne.

Renunțăm la călătoriile neesențiale. Lucrăm de acasă în toate situațiile în care acest lucru este posibil. Dar criza va trece și odată cu aceasta ne vom relua viața de dinainte. Sau, poate, nu?

O multitudine de reuniuni de business, târguri și expoziții internaționale au fost anulate în această perioadă. În același timp, lansarea unor produse a fost transferată în mediul online. Acolo unde deja instituțiile de cultură, de la muzee la teatre, galerii de artă, orchestre simfonice și o multitudine de proiecte independente fac deja audiențe impresionante.

Oare toate acestea vor fi uitate?

Mai degrabă ne-am putea imagina că vom rămâne cu ceva de pe urma acestei experiențe. Un număr de conferințe și reuniuni, din mediul privat dar și public, care acum se desfășoară online, vor putea rămâne așa. Interacțiunea online dintre administrație și cetățeni, experimentată astăzi de nevoie, se va dovedi cu mult mai eficientă și mai puțin costisitoare. De ce să renunțăm la ea în loc să o extindem?

Managerii vor constata că mulți angajați își vor putea îndeplini sarcinile și de acasă și nu va mai fi nevoie să vină la birou în fiecare zi. Dar și mulți angajați vor putea să întrevadă posibilitatea unui program mai flexibil. Presiunea pe infrastructură – străzi, transport în comun – va putea să mai scadă.

Mai puțină mișcare, mai puțină poluare. Mai puțină aglomerație în marile magazine și mai mult comerț online. Mai multă cultură difuzată prin internet – și aici trebuie să găsim metodele prin care această activitate să aducă și venituri pentru creatori.

Ne putem aștepta ca actuala criză să ne învețe să fim în viitor ceva mai flexibili.

Iar flexibilitatea este o temă valabilă și la nivelul Uniunii Europene. După gestul reflex de a se închide în ele însele, statele membre încep să acționeze, în sfârșit, în comun. Se disponibilizează fonduri pentru cercetare, se fac achiziții comune de materiale sanitare, se aplică o politică comună în materie de circulație și de acces la frontiere.

Acesta este însă doar începutul. Uniunea Europeană are ceva de învățat din lecția amară a abandonării solidarității în primele zile ale crizei.

Cum să menținem deschise fluxurile comerciale și de aprovizionare? Cum să cooperăm pentru a ne ajuta cetățenii aflați pe teritoriul altor state membre? Cum ne putem transforma rapid economiile pentru a răspunde la diverse crize?

Și, de ce nu, cum răspundem împreună, în mod creativ, ofensivei dezinformării, menită a crea divizare și a spori neîncrederea?

Nu știm cât va dura provocarea. Dar putem avea toate motivele să credem că vom învăța multe și lumea va fi un pic altfel.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Eurocronica din 19 martie 2020