Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O Italie în pragul disperării

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 3.405 morţi în Italia, cu 427 de decese în plus faţă de miercuri, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 41.035, au anunţat joi seară autorităţile italiene. Disperarea cadrelor medicale a atins un apogeu : o asistentă medicală din Jesolo, Veneţia, care trata pacienți cu noul coronavirus s-a sinucis, la vârsta de 49 de ani, anunţă cotidianul italian La Reppublica. Aceasta fusese lăsată acasă de două zile, pentru că acuzase o stare febrilă.

 

Vestea a iscat o undă de şoc în rândul personalului medical din Italia, colegii acesteia fiind profund zguduiţi de moartea asistentei care e o imagine a disperării care i-a cuprins pe toți cei aflați în linia întâi. Un spital din oraşul italian Bergamo a lansat un apel pentru recrutarea de personal medical din străinătate, pentru că medicii nu mai fac față situației. Spitalul Papa Giovanni XXIII din oraşul italian Bergamo a comunicat joi că are nevoie "disperată" de personal medical şi echipamente din străinătate,  informează agenţia de presă ANSA.

"Avem nevoie disperată de asistenţi şi medici, dar şi de aparate de ventilaţie respiratorie şi de dispozitive individuale de protecţie", a declarat joi Stefano Fagiuoli, directorul Departamentului medical al Spitalului Papa Giovanni XXIII din Bergamo, oraş situat în apropiere de Milano.

"Personalul nostru, medici şi asistenţi, lucrează zi şi noapte, nenumărate ore, pentru a combate această situaţie incredibilă", adaugă Stefano Fagiuoli într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Spitalului Papa Giovanni XXII.

"Nu ştim cât va dura această pandemie. Am două mesaje. Primul este pentru populaţie: vă rugăm să rămâneţi în case! Al doilea este pentru oricine ne poate ajuta. Organizaţia nonguvernamentală Cesvi ne ajută prin colectarea de fonduri pe platforma Gofundme, deci, dacă ne puteţi ajuta. Iar, dacă sunteţi personal medical, sunteţi mai mult decât bineveniţi pentru a vă uni cu noi în combaterea coronavirusului", a subliniat el.

Un apel similar a fost făcut şi de Attilio Fontana, guvernatorul regiunii Lombardia, cea mai afectată zonă din Italia de coronavirus. "Avem nevoie de medici, speram că printre apelurile adresate în aceste zile printre pensionaţi şi specialişti vom avea mai multe răspunsuri, dar nu au fost. Ducem lipsă de medici, aceşti oameni, săracii, cedează fizic şi sunt foarte puţini comparativ cu cererea", a afirmat Attilio Fontana.

Sunt însă și vești bune din nordul peninsulei : un orășel din Nordul Italiei, situat lângă Veneția, nu a mai raportat niciun caz nou de COVID-19, după un experiment ce a implicat testarea tuturor locuitorilor săi, anunță Sky News. Localitatea numără 3.300 de persoane și toate au fost testate pentru infecția cu coronavirus.

Conform sursei citate, în urma experimentului, nicio persoană nu a mai fost diagnosticată cu COVID-19.

Orașul Vò, amplasat în Provincia Padova, a fost unul dintre cele 11 orașe și sate din centrul focarului COVID-19 al Italiei și este, practic, locul de unde a pornit pandemia de infecții cu coronavirus.

Experimentul a presupus testarea întregii populații a orașului, respectiv 3.300 de persoane. De asemenea, a fost impusă o carantină foarte strictă în cazul celor infectați și a contactelor acestora. Presa italiană, citată de Sky News, sugerează că orașul nu a înregistrat cazuri noi, începând de vineri.

„Testarea a fost vitală, a salvat multe vieți”, a spus primarul orășelului, Giuliano Martini.

Andrea Crisanti, un expert de la Imperial College London, a declarat presei italiene că testarea întregii populații a făcut diferența.

„În Vo, am testat toți locuitorii, chiar și cei care erau asimptomatici”, a afirmat Crisanti.