Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Câte paturi de terapie intensivă avem?

ati.jpg

Image source: 
AFP

Un pat de terapie intensivă costă cât o maşină de lux, iar România are peste 1.300 de paturi de ATI complet echipate. Medicul Dorel Săndesc vrea să echipeze toate paturile de ATI cu ventilatoare, devenite cea mai căutată marfă.

 

La secţiile de primiri urgenţe dotările ating sume colosale. Un singur pat de ATI, echipat complet, costă 60.000 de euro. „Patul de ATI e o noţiune mult mai complexă. (...) Înseamnă un complex care include aparate de ventilaţie, monitor, defibrilator, aparate care previn escarele, elecardiografele, injectomate, aparate de dializă”, spune Dorel Săndesc – medic specialist ATI, citat de Mediafax.

În plină pandemie de coronavirus paturile de ATI sunt vitale pentru pacienţi. România stă bine la acest capitol, momentan. „Avem 2.643 de paturi de terapie intensivă funcţionale dintre care mai mult de jumătate sunt dotate cu ventilatoare şi alte echipemente specifice. 1.292 de paturi nu au aparate de ventilaţie mecanică”, mai spune medicul.

Medicul din Timişoara e implicat acum într-o campanie de strângere de fonduri private şi contează şi pe sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru a echipa paturile care nu au ventilatoare.

În prezent, în România doar șase dintre cei diagnosticați cu COVID-19 sunt la terapie intensivă. Italia a anunțat de partea sa joi că la terapie intensivă nu mai există locuri.