Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Studiu CDC: Coronavirusul poate supraviețui nu 3, ci 17 zile pe plastic și oțel

coronavirus-4914028_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

Noul coronavirus a supravieţuit până la 17 zile la bordul navei de croazieră Diamond Princess, cu mult mai mult decât se credea iniţial, reiese dintr-un studiu realizat de Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention /CDC), citat de CNBC.

De amintit că cercetătorii de la Institutele Naţionale de Sănătate CDC, UCLA şi Universitatea Princeton estimaseră inițial că noul coronavirus poate supraviețui doar până la trei zile pe suprafeţe de plastic şi oţel inoxidabil.

Totodată, noul studiu, care a analizat situația de pe navele de croazieră ale grupului Carnival,  Diamond Princess şi Grand Princess, relevă că aproape jumătate (46,5%) dintre cazurile de infecţii de la bordul Diamond Princess erau asimptomatice atunci când au fost testate, ceea ce ar explica parţial „rata mare de atac” a virusului.

Pachebotul  Diamond Princess cu echipajul şi cei 3.700 de pasageri au fost carantinaţi într-un port japonez pe 4 februarie, după ce un pasager fusese diagnosticat cu COVID-19 la întoarcerea în Hong Kong. Nava avea să devină la acea vreme cel mai mare focar de COVID-19 confirmat în afara Chinei, cu peste 800 de pasageri şi membri ai echipajului infectaţi.

Nouă persoane au murit după debarcarea navei, iar dintre cele 3711 persoane de pe Diamond Princess, 712 fuseseră infectate de COVID-19.