Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Militarii moldoveni, mobilizați pe străzi pentru a pune în aplicare măsurile împotriva coronavirusului

poza_armata.jpg

Image source: 
www.army.md

În R.Moldova, începând de miercuri, militarii Armatei Naționale vor fi mobilizați pe străzi pentru a pune în aplicare măsurile împotriva coronavirusului. Un decret în acest sens a fost semnat, marți, de președintele moldovean, Igor Dodon, comandantul Suprem al Forțelor Armate. Așadar, de mâine, este limitată circulația și accesul în parcuri, terenuri și alte locuri aglomerate din municipii, centre raionale și orașe. Cei care nu respectă regimul de autoizolare riscă amenzi de peste o mie de euro. Ministerul Sănătății anunță, în seara zilei de marți, alte 16 noi cazuri de Covid-19. Astfel numărul total al îmbolăvirilor ajunge la 125, în R.Moldova. 10 persoane sunt în stare gravă.

Ministerul Apărării anunță că ”urmează să disponibilizeze, la necesitate, resursele sale logistice pentru sprijinirea personalului medical implicat în gestionarea crizei de Covid-19, fie că este vorba despre punerea la dispoziție a unor unități spitalicești, de implicare a personalului medical militar, de capacități de transport, puse la dispoziția autorităților sau alt ajutor”. 

Totodată, militarii urmează să ajute ministerul Afacerilor Interne în realizarea măsurilor deja luate de autorități de combatere a răspândirii virusului, inclusiv să patruleze în locurile publice pentru a asigura respectarea distanței sociale (implicit a autoizolării vârstnicilor sau copiilor). Acolo unde va fi necesar, militarii vor asigura și sprijinul persoanelor în etate pentru ca acestea să nu fie nevoite să părăsească domiciliu.

Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari a dat asigurări că armata va interveni în strictă conformitate cu legislația.”Vom fi la dispoziția colegilor de la MAI și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Împreună cu factorii de decizie și persoanele responsabile de planificarea operațională vom decide cum să intervenim în cel mai rapid mod în locurile în care prezența noastră este necesară și situația este mai îngrijorătoare”, a spus Pînzari.

La rândul său, generalul Igor Gorgan a menționat că în acest moment, Armata Națională este pregătită să intervină cu un număr total de peste 1500 de militari și circa 160 de unități de tehnică de asigurare pentru patrulări în spațiile publice, alături de polițiști și carabinieri, inclusiv parcuri, terenuri de agrement și alte zone aglomerate pe întreg teritoriul țării.

Să spunem că, medicii mai multor spitale din Chișinău, sunt transportați la muncă cu microbuzele armatei naționale. Totodată, ambulanțele Spitalului Clinic Militar Central al Ministerului Apărării au transportat spre casă pacienții care inițial au avut semne de infectare cu COVID-19, dar testele s-au dovedit a fi negative.

Între timp, Ministerul Sănătății anunță că alte 1000 de teste de depistare a infecției COVID-19 au ajuns în țară cu suportul Organizației  Mondiale a Sănătății. Laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică dispune de teste suficiente, acestea sunt aplicate în unele cazuri chiar și de două ori pentru persoanele  tratate, care urmează a fi externate, dau asigurări autoritățile. 

Să mai spunem că, Comisia pentru Situații Excepționale a autorizat cinci curse charter pentru moldovenii din Franța, Marea Britanie și Rusia și asta în condițiile în care traficul aerian este suspendat în totalitate.