Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nou record de decese într-o Italie deja în doliu. Noi măsuri, după 3 aprilie

italia_co.jpg

Aproape 16.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Italia
Image source: 
AFP

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 6.820 de morţi în Italia, cu 743 de decese în plus faţă de luni, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 69.176, au anunţat marţi seară autorităţile italiene. Totuși, Giuseppe Conte, premierul Italiei, a negat informaţiile difuzate de presa italiană şi internaţională privind o decizie de prelungire a restricţiilor generale din Italia până în iulie.

Serviciul de Protecţie Civilă a anunţat marţi seară că în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 3.612 noi cazuri confirmate (în scădere faţă de 3.780 anunţate luni) şi 743 de morţi. Până acum s-au vindecat 8.326 de persoane, astfel că în prezent există 54.030 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în regiunea Lombardia, 30.703, şi 4.178 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 9.254 de cazuri şi 985 de decese, iar în Veneto sunt 5.948 de cazuri şi 216 decese.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a negat totuși, marţi seară, informaţiile apărute în presă privind prelungirea măsurilor restrictive până în iulie, precizând că regiunile vor putea dispune măsuri locale în funcţie de situaţie, dar anunţând amenzile pentru încălcarea actualelor norme.

Pe 31 iulie va expira starea de urgenţă de şase luni decretată de Italia pe 31 ianuaie 2020, le-a explicat Giuseppe Conte jurnaliştilor, subliniind că acest lucru nu înseamnă neapărat că măsurile vor fi prelungite până atunci.

La rândul său, Franco Locatelli, preşedintele Consiliului Superior al Sănătăţii din Italia, a afirmat că restricţiile generale din Italia, cele privind deplasările cetăţenilor şi suspendarea activităţilor firmelor nonesenţiale, vor expira pe 3 aprilie. "Durata măsurilor de izolare, în special cele care vizează activităţile lucrative nonesenţiale şi cele sociale, este până pe 3 aprilie, iar cu câteva zile înaintea acestei date vor fi luate decizii în funcţie de evoluţia epidemiologică", a spus Franco Locatelli, citat de cotidianul La Repubblica.

Pe de altă parte, guvernul Italiei a stabilit marţi seară sancţiuni cuprinse între 400 şi 3.000 de euro pentru încălcarea restricţiilor impuse în acest moment, precizând că regiunile vor putea adopta la nivel local, în funcţie de situaţie, noi măsuri restrictive ori anularea unor restricţii existente.

Executivul a mai decis că circulaţia între localităţi este permisă în Italia pentru navetişti şi pentru cumpărarea produselor de bază, dacă cel mai apropiat magazin faţă de domiciliu este în altă localitate, anunţă Ministerul italian de Interne.

Navetiştii vor putea circula zilnic între localităţi, la fel şi persoanele care se deplasează la magazine situate pe teritoriul localităţilor învecinate, dacă acestea sunt mai apropiate, anunţă Matteo Piantedosi, un oficial din cadrul Ministerului italian de Interne, clarificând aplicarea restricţiilor decise de autorităţi.

Potrivit cotidianului La Stampa, conform unui proiect de lege al Guvernului de la Roma, în contextul celei mai grave situaţii din lume, măsurile restrictive din Italia vor putea fi prelungite câte 30 de zile până cel târziu pe 31 iulie 2020.