Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Demisii în lanț la Spitalul CF Timișoara. Pleacă asistente și infirmiere

cftm.jpg

Demisii în lanț la Spitalul CF Timișoara. Pleacă asistente și infirmiere.
Demisii în lanț la Spitalul CF Timișoara. Pleacă asistente și infirmiere
Image source: 
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara

Spitalul CF Timișoara se confruntă, în ultimele zile, cu o adevărată hemoragie de personal. Mai multe asistente și infirmiere și-au dat demisia. Când se va intra pe „planul alb”, spitalul va interna doar pacienți cu noul coronavirus. Momentan, el a preluat pacienții non-Covid de la „Victor Babeș”.

„Este vorba despre 13 cadre, asistente, infirmiere. Fiecare a specificat motive mai mult sau mai puțin plauzibile. Din punct de vedere legal, este vorba despre o demisie, care este un act unilateral. Există în corpul medical teama de coronavirus. Am făcut o solicitare în vederea angajării unui număr similiar de persoane. Notificăm DSP pentru redistribuire persoane. Am avut caz confirmat de coronavirus, transferat la Spitalul de Boli Infecțioase. Din acest punct de vedere, înțeleg că lumea este speriată (...) Fiecare dintre cei care și-au dat demisia are acasă bătrâni, copii, sunt unele dintre ele la o anumită vârstă și au și probleme de sănătate”, explică Marius Ciprian Olaru, directorul Spitalului CF Timișoara.

Spitalul CF a preluat deja pacienții non-Covid de la „Victor Babeș”. Când spitalul de boli infecțioase va ajunge la capacitate maximă, Spitalul CF va interna, de asemenea, pacienți cu coronavirus. Unitatea sanitară aflată în subordinea Ministerului Transporturilor are, pentru moment, echipamente de protecție. Acestea sunt asigurate, în principiu, din donații. „Echipamentele medicale sunt suficiente. Nu am primit nimic de la autorități până în momentul de față. Probabil că achizițiile sunt în derulare și momentul în care le vom primi va fi comunicat ulterior. Dacă intrăm în planul alb (adică vor fi internați doar pacienți cu COVID-19 – n.n.), putem lucra o săptămână cu materialele primite”, mai spune directorul Spitalului CF.