Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Trei aparate de transfer de plasmă vor ajunge la București și Timișoara

ministrul_nelu_tataru_la_cluj.png

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Sursa imaginii: 
Mediafax Foto

România continuă eforturile pentru a se dota cu aparatura necesară limitării răspândirii pandemiei de coronavirus, precum și pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, aflat în vizită la Cluj, a declarat că au sosit primele aparate pentru transfer de plasmă de la pacienții vindecați de coronavirus, iar primele ventilatoare comandate în străinătate vor ajunge săptămâna aceasta.

Autoritățile medicale din România vor începe transferul de plasmă sanguină de la cei care s-au vindecat de infecția cu coronavirus la cei care au nevoie să își întărească sistemul imunitar pentru că se află în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. Transferul de plasmă funcționează în cazul altor boli infecțioase, iar epidemiologii speră că această metodă va funcționa și în cazul coronavirusului. Primele aparate de transfer de plasmă vor fi instalate în București și în Timișoara, a spus, la Cluj, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

”Avem în acest moment, prin donație, trei aparate care vor fi dirijate către Institutul Fundeni, către Institutul Matei Balș și la Timișoara, urmând să mai primim o donație de încă 10 aparate, pe care le vom dirija conform comisiei de specialitate din Ministerul Sănătății”, a declarat la Cluj ministrul Tătaru.

Autoritățile fac eforturi și pentru a dota secțiile de terapie intensivă cu ventilatoare. Acestea sunt necesare pentru tratarea pacienților ai căror plămâni au fost grav afectați din cauza infecției cu coronavirus. Primele ventilatoare medicale vor ajunge în România în curând, spune ministrul Nelu Tătaru.

”În cursul acestei săptămâni vor veni primele 30 de ventilatoare. Gândițivă că această licitație s-a făcut prin O.N.A.C. Am avut destule greutăți pe piața internațională. La un moment dat a fost oprită această licitație, s-a reluat, vor veni cele 200. Mai avem încă o licitație de încă 200. la nivelul ministerului, Unifarmul, care este a noastră, efectuează, în acest moment, licitații pentru încă 400 de ventilatoare. Urmează, prin Ministerul Apărării Naționale să dezvoltăm și noi o linie de producție de ventilatoare. Sperăm că în perioada imediat următoare, până într-o lună, să avem un necesar de vreo 400 de ventilatoare pe care să-l fi rezolvat”, a mai spus ministrul Sănătății la Cluj.

Ministrul Sănătății s-a aflat într-o vizită în mai multe județe din Transilvania. La Deva, el a înlocuit conducerea civilă a Spitalului Județean cu una militară. În schimb, la Cluj, el s-a declarat mulțumit de modul în care autoritățile sanitare și cele locale au acționat pentru a limita răspândirea infecțiilor cu coronavirus.