Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ordonanțele militare nasc confuzii. Polițist: ”N-aveți voie să ieșiți în familie din casă, vă spunem noi”

ordonante_militare_confuzii_politist_familie_casa.jpg

Ordonanțele militare sunt interpretate în fel și chip atât de populație, cât și de polițiști (Sursa foto: Facebook/Poliția Locală București)
Ordonanțele militare sunt interpretate în fel și chip atât de populație, cât și de polițiști (Sursa foto: Facebook/Poliția Locală București)

Polițistul ne dojenește cu aerul unui tată care tocmai și-a prins copilul cu țigara în gură: ”Dar știți că n-aveți voie?”.

”Ce n-avem voie?”, îl întrebăm pe agentul care a oprit un Duster prăfuit al Poliției Locale lângă mine, soția mea și fetița noastră.

”Să mergeți pe-aici”.

”Păi, facem activitate fizică, ne plimbăm în apropierea locuinței, după cum reiese și din declarația pe propria răspundere”.

”Păi, da, dar... n-aveți voie să ieșiți în trei”.

”De ce nu?!”.

”Sunteți un grup și se consideră că e activitate colectivă”.

”Păi, nu suntem un grup, suntem o familie! Doar n-o să ieșim pe rând din casă”.

”Ba da, așa trebuie, vă spunem noi...”.

”Păi și fetița? Cum să iasă singură din casă? Are zece ani”.

”Cum ar fi să iasă toate familiile din casă în fața blocului, să joace badminton, de exemplu?”, se întreabă aproape revoltat polițistul, în timp ce colega îl aprobă, dând din cap și mormăind ”da, da”.

”Păi, ar fi ceva normal, că doar legea permite, de aia se cheamă activitate fizică”, îi răspundem noi.

”Da, dar nu în grup”.

”Păi, nu suntem un grup, cum spuneam, suntem o familie. În casă nu stăm tot împreună?!”.

Polițistul se uită lung la fetiță, după care continuă dojana la adresa noastră: ”Și ați mai scos și copilul din casă fără mască de protecție...”. Trebuie spus că nici polițistul și nici colega lui nu purtau mască.

”Dar nu este obligatorie purtarea măștii în București, nu scrie nicăieri în lege”.

”Nu... dar vă spunem noi...”.

”Bine, dar Ordonanța militară ne permite să ne plimbăm în preajma locuinței”, insistăm noi.

”Da, dar numai în jurul blocului”, intervine și femeia polițist.

”Dar nu scrie nicăieri la ce distanță avem voie să ne îndepărtăm de bloc. În plus, nu e ca și cum am fi ieșit la bulevard sau în parc, am rămas aici, printre blocuri”.

”Ba scrie”, zice polițista, puțin nesigură pe ea, ”uitați... ăăă... zice aici... ăăă... 200 de metri”.

”Bine, dar în Ordonanța militară nu scrie nimic de 200 de metri”.

”Păi, nu... dar vă spunem noi...”.

”Și stă cineva să măsoare dacă ne-am îndepărtat 200 sau 250 de metri?!”.

”Domnule, noi doar vă dăm un sfat, dar să știți, colegii de la Poliția Națională sunt mai exigenți, vă amendează imediat”, spune agenta.

”Să știți că nici la cumpărături nu aveți voie să mergeți în grup. Trebuie să mergeți individual”, o completează colegul sfătos.

Aha, îmi zic în gând, în timp ce polițistul continuă să ne dea ”sfaturi”, după ce că mergem mai rar la magazin, ca să nu ne expunem și trebuie să cărăm în mod evident mai multe plase, mai trebuie să meargă pe deasupra un singur om?!

”Nu vă supărați, dar unde scrie chestia asta în Ordonanța militară?”.

”Păi, nu... dar vă spunem noi”.

Polițistul are ultimul cuvânt: ”Mai citiți o dată Ordonanța militară... poate v-a scăpat ceva”.