Crește numărul oamenilor străzii: "Nu mă plâng. Arză-m-ar focu' dacă mă plâng. Plâng de oamenii ăștia. Nu de mine"

Fiecare se descurcă cum poate și pare că virusul COVID-19 este ultima grijă pentru cei ce-și duc traiul de pe o zi pe alta:

E.: Dă pe Google să vezi copiii mei. 

Reporter: Unde sunt copiii?

E.:  La tatăl lor. 

Rep: Dumneata unde dormi?

E.:  Pe stradă.

Rep: Cum e în perioada asta?

E.:  Mai greu.

Rep: Unde mâncați?

E.:  Pe unde apuc.

Rep: Unde dormiți?

E.:  Într-o scară de bloc pe hol.

Rep: Ce zic oamenii de acolo când vă văd, în perioada asta cu COVID?

E.:  Nu zic nimic pentru că au închis ghenele. Dormeam în ghenă, dar au închis.

Rep: La primărie mergeți să luați ajutor sau de mâncare?

E.:  Nu merg. Eu mă descurc cum pot. Mă ajută Dumnezeu.

Rep: Cum vă descurcați dacă nu e nimeni pe stradă?

E.:  Îmi dau oamenii de la Fornetti de la Titan.

Rep: Mai e deschis la Fornetti de la Titan și vă dau ei. Poliția vă face probleme?

E.:  Nu. Am declarație, dar nu am completat-o. Nu am scris pe ea.

Rep: Ce s-a schimbat față de cum era înainte? 

E.:  Totul. E urât. Am ajuns ceva urât. Nu mă plâng. Arză-m-ar focul dacă mă plâng. Plâng de oamenii ăștia. Nu eu.

Rep: De cât timp sunteți pe stradă?

E.:  18 ani.

Rep: Ce o să faceți lunile următoare? 

E.:  Ce vrea Dumnezeu. El scrie. 

Rep: Oamenii de aici, de la piață, vă mai dau de mâncare când vă văd?

E.:  Nu. 

Rep: Nu vă dă nimeni. Ce o să faceți dacă se menține starea de urgență?

E.:  Sunt ok. Mă descurc. Nu sunt proastă. 

Rep: Vă e teamă de virus?

E.:  Never forever. Am antidotul.

Rep: Dacă vă îmbolnăviți ce faceți?

E.:  Cine bea alcool nu vine pe el.

Rep: Cine a zis?

E.:  Am citit eu. 

Rep: Mască sau mănuși nu v-a dat nimeni?

E.:  Never forever nu le port eu. Pot să le cumpăr singură, dar nu vreau. Mă sufoc.Și așa m-am descheiat toată. Mă sufoc. Nu pot. 

Rep: Ceilalți oameni ai străzii ce fac?

E.:  Fiecare cu treaba lui. Eu nu știu.

Rep: Nu vă ajutați mai mult între voi?

E.:  Ba da, eu le dau și bani și țigări și de toate.

Rep: Sunt mai mulți pe stradă acum decât erau înainte?

E.:  Mult mai mulți, super mulți. 

Rep: Au venit și de afară?

E.:  Da.

Rep: De unde? Știți pe cineva nou venit? L-ați întrebat de unde a venit?

E.:  Da, din Italia. Știu.

Rep: Ei ce zic?

E.: Se feresc că e corona, COVID19 sau cum se cheamă ea. Eu sunt mai rebelă.

Rep: Când au venit din Italia nu v-a fost frică să intrați în contact cu ei?

E.: Nu pentru că nu vine pe mine. Nu vine pe mine. Nu mi-e frică. Ce înseamnă aia? 

Asociația Carusel: Sunt oameni care ne spun că nu au nevoie de alimente, de exemplu. Și că, mai degrabă, vor să ne vadă și să ne întrebe despre tratamentul lor pentru HIV, de exemplu, cum și-l pot procura în perioada asta în care mobilitatea este scăzută.

Sunt distribuite alimente și produse de bază, dar există și o mare nevoie de informare - spune, la RFI, Marian Ursan, de la Crusel. Criza COVID a închis centrele medicale de suport, iar dependenții străzilor evită să meragă în adăposturi instituționalizate, pentru că acolo mobilitatea lor ar fi redusă. Mai departe, în România ar fi venit persoane vulnerabile care au trăit în ultimii ani în alte state, iar cei care reușeau înainte de COVID să-și plătească o chirie pentru o cameră, acum se văd nevoiți să doarmă, din nou, afară. Situația este gravă și se va complica și mai mult, crede Marian Ursan:

Marian Ursan: Din păcate încă sunt oameni care au rămas pe stradă și mai mult de atât, sunt oameni care chiar dacă stau într-o casă părăsită, fără apă, fără lumină, fără electricitate, loc pe care îl numesc casă, din păcate nu mai reușesc să își procure bani pentru alimente și pentru un trai obișnuit de pe o zi pe alta. În perioada asta ne concentrăm mai mult pe chestii primare și mă refer la alimente. 

Reporter: Sunt mulți oameni în situația asta față de cum era înainte?

M.U: Sunt oameni mulți și din păcate am senzația că numărul lor crește. În fiecare zi primim mesaje de al oameni. Sunt mesaje trimise cu foarte multă emoție. Unii nici nu știu cum să ceară ajutorul. Spun situația în care se află și ne întreabă dacă putem să facem ceva pentru ei. 

Rep: Cum decurge comunicarea lor cu partea de autoritate care ar trebui să îi ajute în perioada asta? Sau este inexistentă? Din ce vi se relatează dumneavoastră pe teren.

M.U: Relațiile cu autoritățile sunt deficitare. Nu aș vrea să arat cu degetul o parte sau alta. Oamenii despre care eu am vorbit puțin mai devreme sunt oameni care, din păcate, trăiesc într-o situație extremă și lucrurile nu s-au produs peste noapte. Sunt oameni care au avut tot felul de experiențe încă din prima parte a vieții, mă refer la cei care au stat în casele de copii, în adăposturi, unde au trăit tot felul de acte de violență împotriva lor. Sunt oameni care în ruptul capului nu ar merge spre adăpost sau alte locuri de cazare în perioada aceasta. Pe de o parte trăiesc cu dependențe de droguri, de alcool. Situația nu ar fi prea ușoară pentru ei dacă ar trebui să stea într-un spațiu în care mobilitatea ar fi foarte redusă. Unii sunt conștienți de riscurile medicale la care se supun preferă să rămână în stradă sau să se refugieze în casele despre care vă spuneam mai devreme, case abandonate, case care se pot numi oricum numai case nu.

Rep: Cum gestionați în această perioadă componenta de oameni care au nevoie de ajutor, dar în contextul dependențelor pe care le au?

M.U: Nu știu dacă reușim să gestionăm. Cel mai important e să ținem legătura cu ei. Fie că au telefon mobil, fie că mergem să îi vizităm direct, lucrul ăsta e cel mai important. Importante ste să înțelegem care sunt problemele lor, cu ce probleme se confruntă. Sunt oameni care ne spun că nu au nevoie de alimente, de exemplu. Și că, mai degrabă, vor să ne vadă și să ne întrebe despre tratamentul lor pentru HIV, de exemplu, cum și-l pot procura în perioada asta în care mobilitatea este scăzută. Să ne povestească despre efecte secundare și să ne întrebe ce părere avem, dacă pot să continue sau nu tratamentul. Nevoile sunt foarte diferite. Sigur că e nevoie de alimente pentru că e cumva apăsător și pentru noi. În momentul de față facem niște eforturi de neimaginat. Dar important e să vedem ce se întâmplă cu fiecare, să ținem legătura cu ei, să îi ascultăm. 

Rep: Vi se cer informații și încercați să le dață, însă ce se întâmplă în acest context în care o persoană vulnerabilă era obișnuită să se ducă la camera de gardă x dacă avea o problemă, iar acolo acum e spital suport COVID, de exemplu. 

M.U: Oamenii cu care noi lucrăm aveau deja o mare dificultate în a accesa servicile medicale. Noi am experimentat o formulă prin care intermediam componenta de acces al servicii medicale prin intermediul unui centru aflat în Spitalul Victor Babeș. În momentul de față Spitalul Victor Babeș și alte spitale s-au reconfigurat complet, ceea ce înseamnă că există o limitare în accesul oamenilor pentru alte probleme medicale în afară de COVID 19.

Rep: S-a pus ceva în loc?

M.U: Da, sunt redirecționați către alte instituții, dar lucrul ăsta, deși e neplăcut pentru toată lumea are și o parte bună. Noi am experimentat încă din trecut formule prin care să preluăm noi tratamentul și să îl ducem acasă la oamnei atunci când ei se aflau într-o situație medicală mult mai gravă și nu se puteau deplasa. Lucrul ăsta îl experimentăm și acum și din fericire funcționează. Categoric nu la parametrii la care ar trebui, dar cel puțin am găsit o soluție. În momentele astea cred că toți ar trebui să ne orientăm către soluții.

Rep: Cum va arăta următoarea perioadă, următoarea lună?

M.U: Din păcate cred că va arăta din ce în ce mai rău. Azi noapte am lucrat pe teren și am întâlnit oameni pe care nu i-am văzut în viața mea sau oameni pe care nu i-am mai văzut de 10, 15, 20 de ani. Sunt oamenicare s-au întors înapoi în România și au nevoie de sprijin în continuare. Estimăm că o parte dintre cei cu care noi lucrăm și care într-un fel sau altul au reușit de-a lungul timpului să își găsească o cameră cu chirie și să își plătească lună de lună toate cheltuielile, în momentul de față nu cred că vor mai reuși. Estimez că va crește numărul celor care își vor pierde așa zisa stabilitate. Acest lucru înseamnă că se va pune din nou presiune asupra serviciilor de suport, de sprijin, fiec că vorbim de cele publice ale autorităților locale, fie cele ale diferitelor organizații. Până când oamenii vor găsi o organizație pe care să o sprijine cred că fiecare dintre noi putem să facem ceva, fie că e vorba de cumpărături pentru vecinii care sunt în vârstă și cărora le este greu să se deplaseze. Dar chiar și oamenii obișnuiți, atunci când merg la magazin, poate că ar fi bine pe lângă ce cumpără ei să mai cumpere în plus o pâine, o conservă sau încă ceva și să o distribuie celor care încă, din păcate, sunt pe stradă.