Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

inviere.png

Delegația din partea României a fost condusă de Preasfinția Sa Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Image source: 
basilica.ro

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 18:15, în România. A fost adusă cu o aeronava special trimisă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Delegația României, condusă de Preasfinția Sa Timotei Prahoveanul, a dus Lumina Sfântă la Catedrala Patriarhală unde a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel, transmite Basilica.ro.

Delegația din partea României a fost condusă de Preasfinția Sa Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Delegația a rămas pentru câteva minute pe Aeroportul Otopeni pentru a distribui Lumina reprezentanților eparhiilor din țară. 

Un avion a plecat la Sibiu, apoi va merge la Cluj, Timișoara și la Baia Mare. Aeronava care a sosit din Ierusalim va duce Lumina în Iași. Reprezentanții eparhiilor din zonele mai apropiate de Capitală au venit pe aeroport cu autoturismele pentru a lua Sfânta Lumină.

Delegația a plecat spre Catedrala Patriarhală unde a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel, cel care a înființat în 2009 această tradiție a aducerii și împărțirii Luminii Sfinte de la Ierusalim în toate parohiile din țară, transmite Basilica.ro.

„Anul acesta Lumina Sfântă a fost primită într-o atmosferă de tristețe pentru toată lumea", a spus Patriarhul Daniel la întâmpinarea Luminii Sfinte în Catedrala Patriarhală.

„Cu toate acestea, faptul că Lumina Sfântă a venit și anul acesta la Ierusalim și în toate țările ortodoxe care au trimis delegații spre a o primi în dar de la Hristos, aduce bucurie. Și pe lângă binecuvântare, ne aduce și o mare consolare, o mângâiere”, a mai spus Patriarhul,citat de Basilica.ro.

Ceremonia aprinderii Luminii Sfinte la Ierusalim a avut loc fără credincioși în acest an. La momentul solemn au participat doar patriarhul Ierusalimului și câțiva înalți prelați. În Biserica Sfântului Mormânt au intrat doar Patriarhul Teofil al III-lea și reprezentanții a trei confesiuni.