
Social
Injecții cu dezinfectant? Medicii reacționează vehement la ideea lui Donald Trump
trump_afp.png

Potrivit sursei citate, joi, în timpul conferinţei de presă pe tema coronavirusului, un oficial al administraţiei Trump a prezentat rezultatele unui studiu guvernamental potrivit cărora virusul ar fi slăbit odată ce a fost expus la lumina soarelui şi la căldură.Potrivit aceluiaşi studiu, dezinfectantul ar putea anihila virusul prezent în salivă, în cinci minute. Acelaşi efect l-ar avea alcoolul izopropilic, ce ar acţiona chiar mai rapid.
Comentând rezultatele studiului, Donald Trump a spus: „Deci, înţeleg că dezinfectantul omoară bacilul într-un minut. Un singur minut. N-am putea face un studiu pentru a vedea dacă injecţiile cu dezinfectant au acelaşi efect? Ar fi interesant!”.
Trump a mai propus ca pacienţii să fie iradiaţi cu raze ultraviolete, idee ce a fost deja respinsă de un reprezentant al sistemului medical din SUA.
Medicii avertizează însă că ideea președintelui ar putea avea efecte fatale.
”Ideea de a injecta sau ingera produse de curățare sau dezinfectanți este iresponsabilă și periculoasă. Asta e o metodă folosită de obicei de sinucigași”, spune medicul pneumolog Vin Gupta citat NBC News
”Nu recomand injectarea de dezinfectant și nici razele ultraviolete. Nu ascultați sfaturile medicale ale lui Trump”, a scris pe Twitter medicul Kashif Mahmood din Charleston, West Virginia.
John Balmes, medic pneumolog la un spital din San Francisco avertizează că chiar inhalarea vaporilor de dezinfectant e periculoasă. ”E o idee caraghioasă și periculoasă”, spune el.