Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza COVID: Scade numărul îmbolnăvirilor în România. Nelu Tătaru: Nu am atins încă vârful

165 de noi îmbolnăviri de COVID au fost raportate sâmbătă. Bilanțul total a ajuns la 12.732, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. A crescut și numărul deceselor și a ajuns la 755. 

Recomand încă o dată prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare”, a afirmat, la Vaslui, ministrul Sănătății. 

„După Sărbătorile Pascale, acest weekend este unul foarte important. Vedeți și dumneavoastră, este frumos afară, este ziua mare, este tradiție a weekend-ului de 1, 2 și 3 mai. Este o tradiție în care lumea ieșea, se întâlnea cu cunoscuții. Este un 1 Mai diferit față de alți ani. Dar, repet, la fel ca și de Sărbătorile Pascale, aceste sărbători, acest 1 Mai trebuie să fie altfel pentru a avea în anii următori 1 Mai și Sărbători Pascale normale, cu cei apropiați, cu cei dragi nouă, nu numai una, două sau trei persoane poate”, a adăugat Nelu Tătaru. 

La acest moemnt, sunt videcați 4.547 de români, iar în carantină sunt puțin peste 13.300. La ATI, în acest moment, sunt internați 265 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate peste 190 de mii de teste.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 470 de apeluri la numărul unic de urgență 112, au mai transmis autoritățile.