Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jumătate dintre angajații Ford Craiova s-au întors la muncă în condiții speciale

ford_romania_1.jpeg

Image source: 
Ford România

Ford Craiova și-a reînceput activitatea după mai bine de 6 săptămâni de la închiderea uzinei din cauza epidemiei de coronavirus. Lucrează doar jumătate dintre angajați, restul de peste 3.000 fiind încă în șomaj tehnic. Se lucrează în condiții speciale: măștile de protecție sunt obligatorii, iar fiecare persoană care intră în uzină trebuie să completeze, zilnic, un chestionar privind starea de sănătate.

Jumătate dintre angajaţii Ford Craiova s-au întors de azi la muncă. Activitatea este reluată în etape și în condiții speciale. Purtarea măştii este obligatorie atât pentru angajații producătorului de automobile, cât și pentru cei ai furnizorilor săi. Toate persoanele care intră în uzină trebuie să completeze, zilnic, un chestionar de autoevaluare a sănătății. Compania își dorește ca în câteva luni să reia producția la capacitate normală dar asta nu depinde doar de evoluția pandemiei de coronavirus. Disponibilitatea furnizorilor, deschiderea dealerilor Ford la nivel european și cererea de piață sunt la fel de importante spune la RFI Ana Maria Timiș, purtătorul de cuvânt al companiei. Deocamdată, peste 3.000 de salariaţi vor rămâne în şomaj tehnic.

Ana Maria Timiș: Bineînțeles protejarea și menținerea sănătății și siguranței angajaților noștri este principala prioritate în ansamblul acestui proces de reluare a producției și revenire la muncă. Ford a luat o serie de măsuri la nivel global, evident ținând cont de toate restricțiile și toate recomandările făcute la nivel național de către autoritățile competente. În primul rând, orice persoană care vrea să intre într-o unitate de producție Ford, indiferent dacă este angajat al Ford sau este angajat al unuia dintre furnizorii noștri, trebuia să completeze zilnic un formular de autoevaluare a sănătății pentru a i se permite accesul în uzină. Am instalat dispozitive de scanare a temperaturii la fiecare poartă de acces pentru a identifica persoanele care au febră.



Image source: 
Ford România



Reporter: Peste acele formulare, de care pomeneați dumneavoastră, se uită cineva? Și ce întrebări cuprind ele?

Ana Maria Timiș: Aceste întrebări sunt legate de temperatură. Dacă angajatul sau persoana respectivă a avut o temperatură mare, adică 38 de grade Celsius sau mai mare de atât și o tuse continuă precum și dificultăți de respirație. O altă întrebare este aceea dacă a fost cumva diagnosticat cu coronavirus în ultimele 14 zile și, nu în ultimul rând cea de-a treia întrebare, dacă persoana respectivă locuiește sau a luat contact cu cineva care a primit un diagnostic confirmat pentru coronavirus în ultimele 14 zile.

Reporter: Și la aceste întrebări angajații cum trebuie să răspundă? Când vin la uzină, înainte? Cum ați comunicat cu ei?

Ana Maria Timiș: Acest formular a fost transmis angajaților prin intermediul unor scrisori individuale pe care le-am transmis lor înainte ca ei să ajungă la fabrică, este și un link de unde acest formular se poate descărca. Ei trebuie să răspundă la aceste întrebări, evident în funcție de situația fiecăruia. Pentru ca o persoană să aibă acces în uzina Ford răspunsul la toate aceste întrebări trebuie să fie NU. În situația în care doar la una dintre întrebări răspunsul este DA, atunci persoana respectivă nu are posibilitatea să intre într-o unitate de producție Ford. Înainte de a ajunge la fabrică fiecare trebuie să vină cu dovada completării acestui formular. Fie cu el pe hârtie, fi cu el online, important este să fie trecută pe acest formular data completării, de aceea el trebuie să fie întocmit zilnic.

Reporter: Revin la lucru jumătate dintre angajați. Peste două săptămâni îi veți roti cu cealaltă jumătate care acum continuă să fie în șomaj tehnic?

Ana Maria Timiș: Practic, planurile noastre sunt acelea de a relua gradual producția. S-au întors la lucru, într-adevăr, aproximativ jumătate dintre angajații noștri, în momentul de față Ford România având undeva aproximativ 6.200 de angajați. Ne dorim să reluăm treptat producția astfel încât, în următoarele luni, să putem reveni la capacitatea noastră normală de producție, în condiții normale de lucru. Însă totul depinde aici de cum va evolua această pandemie, de  restricțiile naționale, de disponibilitatea furnizorilor și, nu în ultimul rând, de deschiderea distribuitorilor autorizați Ford la nivel European și, evident, cererea de piață.

Reporter: Între standurile de lucru ale angajaților ați instalat panouri de plexiglas? Le oferiți măști? Ce alte măsuri ați luat?

Ana Maria Timiș: Orice persoană care fie lucrează pentru noi, fie pentru unul dintre furnizorii noștri, trebuie să poarte o mască de față, iar acolo unde distanțarea socială nu permite aceștia sunt obligați să poarte și viziere. De altfel Ford Craiova și produce propriile viziere. Până acum am produs undeva la aproximativ 10.000 de bucăți pe care le folosim pentru uz intern dar, în același timp, le-am și dat dealerilor noștri autorizați și suntem în proces de obținere a aprobărilor din partea autorităților Române în așa fel încât să putem dona tuturor instituțiilor care au nevoie de aceste viziere. În anumite zone din secțiile noastre într-adevăr am instalat și aceste panouri de plexiglas. Totodată vizibil pe jos, pe podea, se observă semne de distanțare socială așa cum este absolut firesc pentru situația în care ne aflăm.



Image source: 
Ford România



Reporter: Cum a fost primită această decizie, a reluării activității, de către angajați?

Ana Maria Timiș: Vă spun sincer nu am realizat un sondaj în rândul lor, dar pur și simplu bazându-ne pe interacțiunea pe care colegii noștri au avut-o cu oamenii care au venit la fabrică, evident că sunt bucuroși că și-au reluat activitatea. Perioada aceasta de carantină nu a fost ușoară pentru nimeni. Ford pune la dispoziția fiecărui angajat al său măști de protecție facială și fiecare va primi și o trusă de îngrijire personală.

Reporter: Ce cuprinde acea trusă?

Ana Maria Timiș: Include măști pentru față, un termometru reutilizabil precum și alte obiecte de igienă. Nu în ultimul rând, Ford România a luat legătura cu furnizorii de transport interni și externi și le-a comunicat să asigure suficiente autobuze și tramvaie pentru transportul public cât și curse speciale suplimentare. Spre exemplu, în această dimineață, în loc să avem 12 autobuze care ar fi trebuit să vină, am avut undeva la 20.