Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministrul Culturii: „Marele Enescu a ajuns să cânte în tranșee. Cultura a traversat vremuri mult mai grele decât ce trăim noi azi”

florida-state-university-86197_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

„Ține de alegerea repertoriului. Una e distanța socială din Romeo și Julieta, alta e distanța socială din Take, Ianke și Cadâr. Bănuiesc că nu există o apropiere atât de mare între Take, Ianke și Cadîr, cum este între Romeo și Julieta.” - este afirmația făcută recent de ministrul Culturii, care încerca să explice cum ar putea actorii să păstreze distanța în teatre.  Aspru criticat, mai ales pe rețelele de socializare, ministrul Bogdan Gheorghiu își nuanțează afirmațiile, dar insistă că alegerea repertoriului ar trebui să țină cont de riscurile provocate de noul coronavirus. Nu numai actorii, ci întregul personal al unui teatru este expus. O piesă cu multe personaje presupune și o desfășurare tehnică de forțe mai mare decât un monolog, spune, la RFI, ministrul Culturii. Mai departe Bogdan Gheorghiu anunță că are în vedere noi măsuri pentru a-i ajuta pe artiștii independenți, chiar dacă... statul nu știe cu exactitate numărul lor. 

Bogdan Gheorghiu: Nu știu exact la ce se referă aceste polemici. Activitatea din minister nu îmi permite să urmăresc îndeaproape ceea ce se comentează pe rețelele de socializare.

Reporter: Pe scurt, vi se reproșează că ați fi sugerat actorilor să își aleagă piese de teatru care au o anumită distanțare socială, care sunt gândite cu actori care să stea la distanță.

B.G: Ăsta e un reproș?

Rep: E un reproș în ideea în care actul cultural va rămâne liber, se speră. Iar ministrul culturii sugerează că „Take, Ianke și Cadâr” sau scena balconului ar fi mai oportune decât alte piese.

B.G: A fost o întrebare din partea reporterului care mă intervieva la acel moment legat de riscul la care se expun actorii. E clar că există un risc. Am spus că fiecare manager trebuie să aibă grijă la alegerea repertoriului tocmai pentru a evita pe cât posibil acest risc. Nu vorbim doar de actori. Vorbim și de mașiniști și de întreg personalul tehnic. O piesă cu multe personaje presupune și o desfășurare tehnică de forțe mai mare decât o piesă cu puține personaje sau un monolog. Aici vorbim strict de riscul epidemiologic. Și mi s-a cerut să dau un exemplu. Am spus că riscul e mai mic într-o piesă de tipul „Take, Ianke și Cadâr” decât în „Romeo și Julieta”. Vorbim despre apropierea fizică dintre personaje. 

Rep: Ce soluții va propune ministerul culturii împreună cu factorii de decizie din domeniul medical pentru reluarea activității în teatre, de exemplu?

B.G: Într-o primă fază prevede deschiderea bibliotecilor, muzeelor și librăriilor. Abia într-o a doua fază să fie permisă și deschiderea teatrelor și în general a instituțiilor ce țin de arta spectacolului. Dar cu o participare de maxim 50 de spectatori. Și în cadrul muzeelor să știți că va ține de decizia fiecărui manager. Noi nu vom impune sau nu vom încerca să forțăm mâna nimănui. Până când fiecare nu știe că propria curte elimină riscurile ce țin de această pandemie, nici noi nu recomandăm și nimeni nu recomandă să deschidă porțile acelei instituții. Legat de ceea ce m-ați întrebat mai devreme și în alegerea repertoriului vorbim de măsuri de prevenție. Nu am încercat să induc sau să impun repertoriul cuiva. Vorbim strict de riscurile la care se expun artiștii și personalul din cardul instituției teatrale. Dacă vorbim de măsuri luate în sală, ca și la cinematografe, e una. Dar aici vorbim strict de riscul la care se expun cei de pe scenă și din spatele scenei. 

 

Rep: Putem afirma fără rezerve că la acest moment stagiunea e compromisă. Oricum venea și vara. Cum va arăta însă toamna? Care este cel mai pesimist scenariu pe care îl luați în calcul la minister?

B.G: Cel mai pesimist scenariu este să ne uităm la Scala din Milano care deja a declarat că și-a închis stagiunea până la sfârșitul anului. Dacă discutăm cu conducerea teatrului Național București și vedem ce cheltuieli sunt acolo pentru a se tine o piesă respectând anumite norme sau chiar modificând scenariul unei piese în așa fel încât să evităm scenele cu apropieri prea mari. Cheltuielile versus veniturile generate de acestea spectacole ținute în astfel de condiții aduc niște pierderi ce trebuie acoperite de undeva. La un moment dat, nu știu în ce măsură va putea face față bugetul instituției respective sau cel al ministerului culturii sau al instituției care bugetează respectiva instituție teatrală. Avem și teatre aflate în subordinea primăriilor sau a consiliilor județene. Nu se știe în ce măsură se pot subvenționa. Moral, spunem să se joace chiar dacă se joacă cu puțini spectatori. 

Rep: Din ce spuneți deduc că există inclusiv pericolul, mai ales în provincie, ca multe instituții, din lipsă de fonduri să își închidă porțile pentru mai mulți ani, de exemplu teatrele de provincie. 

B.G: Nu aș merge pe o variantă atât de pesimistă. Dumneavoastră m-ați întrebat care e cea mai pesimistă variantă acum. Am spus că din punctul meu de vedere cea mai pesimistă variantă e închiderea stagiunii până la sfârșitul anului, cu mențiunea păstrării unui personal care să asigure toate condițiile pentru a nu se deteriora interioare sau echipamente, astfel încât lucrurile să fie pregătite pentru reluarea activității. Varianta optimistă este ca pe timpul verii să se poată ține spectacole în aer liber. Cu o frecvență nu atât de mare, dar destul de bună, să se poată ține spectacole și în interior acolo unde se pot respecta anumite norme.

Rep: Cei care sunt angajați în teatre și instituții de stat au această umbrelă de protecție a șomajului tehnic. Ce se întâmplă cu artiștii care au venituri strict din colaborări, drepturi de autor, care nu sunt cuprinși în organigramele instituțiilor de stat?

B.G: Am reușit să promovăm un act normativ prin care artiștii ce trăiesc exclusiv din drepturi de autor să primească 75% din salariul mediu brut pe țară. Suntem în discuții cu ministerul Muncii să prelungim de la 3 la 6 luni perioada pe care aceștia trebuie să prezinte ca perioadă din care aceștia au obținut venituri din drepturi de autor.

Rep: Aveți vreo estimare cam despre ce număr e vorba, cam câți artiști sunt în situația aceasta?

B.G: Registrul sectorului cultural care ar fi trebuit să conțină astfel de evidențe care mi-ar fi permis să vă răspund cu cifre la ceea ce m-ați întrebat nu este gata. De 30 de ani este această problemă în România. Nu e de azi. IRCFC lucrează la acest registru. Lucrează într-un ritm de care eu nu sunt satisfăcut. Mi s-a promis că într-un timp relativ scurt vom avea la dispoziție acest registru cu câți artiști trăiesc exclusiv din drepturi de autor pe teritoriul României. E o evidență pe care statul român nu o are la acest moment.

Rep: Cu banii pe care îi aveți acolo, în acest context de criză sanitară, care sunt proiectele majore care sunt puse pe pauză, dacă nu chiar periclitate?

B.G: Din punctul de vedre al evenimentelor nu uitați că un mare eveniment, dacă nu principalul eveniment organizat de ministerul Culturii prin Artexim, este festivalul și concursul național George Enescu. Festivalul fiind din doi în doi ani, anul intermediar este concursul. Anul acesta ar trebui să fie concursul. Nu știm dacă se va putea sau nu desfășura. Chiar dacă vor fi anumite măsuri de relaxare, dacă nu vor circula avioanele la acea vreme nu se va putea ține acest concurs în acest an. Până la urmă, cifrele pe care ni le vor arăta datele epidemiologice de la începutul verii ne vor ajuta să luăm niște decizii mai clare. De felul meu sunt o fire optimistă. Mediul cultural trebuie să fie contient, că a trecut cultura prin vremuri mai grele cu alte ocazii și cu toate astea nu numai că nu a ieșit slăbită, ci a ieșit întărită. 

(...) Nu uitați că marele George Enescu a ajuns să cânte în tranșee pentru soldați și cu toate astea opera sa nu a avut de suferit,  deși a traversat vremuri mult mai grele decât ce trăim noi astăzi.