Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


BOR: ​Tinerii progresiști mai întâi să cunoască Biserica și apoi să judece

bor_foto.jpg

Image source: 
alex olaru / rfi

Biserica Ortodoxa Română  a contribuit până la nivel capilar, de parohie, cu ajutoare. Ajutoarele BOR au cumulat peste 17 milioane de lei, bani alocați din fonduri proprii - transmite la RFI Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal. A existat însă și o coliziune cu generația mai tânără, progresistă, alimentată de incidente precum schimbarea ironică a numelui Catedralei Mântuirii Neamului, pe Google Maps. 

Orice instituție carismatică este și contestată, crede Ionuț Mavrichi. 

 

I.M.: Sigur că a fost o situație foarte dificilă pentru noi, din toate punctele de vedere. Economic și social și din punctul de vedere al comunităților de credință, care s-au văzut cumva puse în imposibilitatea de a-și exercita un drept fundamental la libertate religioasă. Dar toate comunitățile de credință, fără excepție, au înțeles măsurile cu totul excepționale care trebuie luate astfel încât efectele pandemiei să fie minimizate. A existat o mobilizare a oamenilor pentru a veni în ajutorul celor vulnerabilizați. Biserica Ortodoxă Română a contribuit în această perioadă până la nivel capilar, la nivelul fiecărei comunități de credință, până la cel mai izolat sat din România cu ajutoare consistente. Ajutoarele  Bisericii în acest moment se ridică undeva la 17,5 milioane de lei.

Rep.: A părut că există și o coliziune între o generație mai tânără, progresistă, mai puțin aplecată spre Biserică și BOR. Cum vă explicați această coliziune?

I.M.: Ca orice instituție carismatică din istoria umanității, duce cu sine și contestarea, nu? Orice lider carismatic este constitutiv, să spunem, din punct de vedere sociologic și contestat.  Sigur că spiritele au fost cu atât mai încinse în această perioadă care ne-a supus limitele tuturor. 

Rep.: Spuneți că Biserica Ortodoxă Română este o entitate carismatică?

I.M.: Ca orice comunitate de credință, evident.

Rep.: A atras atenția cazul artistei care a pictat medici în ipostaze iconografice, să spunem. A fost o discrepanță majoră între modul cum a recepționat acest proiect BOR și cum a făcut-o Biserica Catolică. De ce a reacționat așa Biserica Ortodoxă?

I.M.: Spre deosebire de comunitatea romano-catolică, face parte din etosul BOR icoana, ca atare. Aici ar mai trebui introdus cineva în discuție: haideți să ne uităm și la reacția credincioșilor. Este vorba în primul rând de sensibilități religioase care au fost lezate de acest demers. Nu știu exact care a fost intenționalitatea artistei, dar cu siguranță nu și-a atins scopul, reușind să polarizeze prin această campanie credincioșii, care nu văd motivul pentru care trebuie să operaționalizăm aspecte intime și simbolice ale credinței pentru campanii media. 

Rep.: Patriarhul României ar trebui poate să comunice mai des? Să fie mai vizibil în această perioadă?

I.M.: Preafericitul Părintre Patriarh Daniel a fost foarte prezent în fiecare comunitate, prin lucrarea Bisericii care se face. Modalitatea prin care alege să facă misiunea sa pastorală este una pe care o alege și este una foarte prezentă, să știți. Pentru credinciosul practicant a fost prezent în viața fiecăruia care a avut nevoie. Repet, BOR fiind instituția neguvernamentală cea mai implicată în aceste momente. (...) 

Rep.: Care este starea de sănătate a ÎPS Pimen?

I.M.: Este fragilizată îndeosebi de vârsta dumnealui. Se fac toate eforturile astfel încât să fie bine, să poată fi salvat.

Rep.: În cel mai sumbru caz, ce impact ar putea avea o eventuală trecere a sa în neființă, asupra credincioșilor, într-o perioadă socială de spaimă provocată de acest virus?

I.M.:  Într-un asemenea caz va fi o pierdere. Este un ierarh iubit al Bisericii noastre, un om foarte implicat în viața comunităților de credință din Arhiepiscopia pe care o păstorește și este un lucru dureros. S-a întâmplat în această perioadă de panemie să se infecteze cu acest nou coronavirus. Vârsta este un factor agravant. 

Rep.: Puteți confirma că a fost suspus tratamentului cu plasmă, de trei ori?

I.M.: Nu sunt în măsură să confirm pentru că nu știu exact care sunt procedurile medicale luate în cazul ÎPS, dar sunt convins că medicii își dau tot interesul și că tratează cazul cu foarte mult profesionalism. 

Rep.: Există voci care susțin că ar fi totuși un tratament preferențial, față de alți pacienți. Ce le răspundeți?

I.M.: Nu cunosc exact la ce se referă aceste voci și implicit nu pot comenta. 

Rep.: Există acea redenumire a Catedralei Mântuirii Neamului în Google. Acest incident ce arată Bisericii Ortodoxe Române?

I.M.: Un caz nefericit. Sperăm să nu se mai întâmple și să fie rezolvată problema. 

Rep.: În opinia dvs cum va ieși România per total din criza sanitară? Mai umană sau dezumanizată? 

I.M.: Nădăjduiesc că vom învăța să nu mai luăm ca un dat foarte multe aspecte benefice din viața noastră. Nădăjduiesc că vo ieși mai atenți la nevoile celorlalți și că vom înțelege că nimic nu este un dat, că viața umană este fragilă. Sperăm să ieșim cu lecții învățate, cel puțin în scenarii pandemice pe care lumea asta globalizată în care trăim le face mult mai probabile.

Rep.: Însă din urgența sanitară este posibil să se modifice ritualuri bisericești, cel puțin o perioadă?

I.M.:  În starea de urgență pe care am traversat-o evident că au existat schimbări, mai ales că nu le-a fost permis accesul credincioșilor. Dar orice schimbare a ritualului, dacă este să existe, va trebui sancționată de cel mai înalt for al Bisericii Ortodoxe, un sinod cu reprezentare pan-ortodoxă. (...) 

Rep.: Iar tinerilor progresiști, care nu au apropiere de Biserică, ce le spuneți?

I.M.: Tinerilor progresiști le transmitem să cerceteze ei înșiși cu inimă deschisă, fără prejudecăți care este rolul Bisericii, etosul Bisericii și să încerce să cunoască, înainte să judece.