Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primăria sectorului 2 a deschis parcurile mari

jogging_picabay.jpg

Image source: 
pixabay.com

Locurile de joacă și terenurile sportive rămân închise. Decizia vine în sprijinul celor care își doresc să facă sport în aer liber, spune viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu. Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenţionare şi de informare asupra măsurilor de prevenţie a răspândirii COVID-19.

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a anunţat că parcurile din Sectorul 2 se redeschid începând de sâmbătă, dar că distanțarea socială trebuie menținută.

"Am luat decizia deschiderii parcurilor mari din sectorul 2 pentru că în ultimele săptămâni am văzut foarte mulţi locuitori ai sectorului alergând sau desfăşurând activităţi sportive, permise de ordonanţele militare, printre maşini, pe lângă parcuri sau în zone improvizate. Atât timp cât ne este permisă activitatea fizică, aceasta trebuie făcută în siguranţă şi în proximitatea locuinţei, iar în sectorul 2 avem foarte multe parcuri pregătite pentru cetăţeni", afirmă viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, scrie Agerpres.

El spune că "aceste parcuri sunt de trecere", deci va fi facilitată deplasarea locuitorilor sectorului 2.

"Vreau să menţionez că toate locurile de joacă, terenurile de sport şi foişoarele de recreere din parcuri rămân închise. Scopul meu nu este oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber în această perioadă, ci vreau să ofer o variantă mai sigură pentru activităţile sportive şi pentru scurtarea perioadei de deplasare. Locuitorii sectorului 2 trebuie să înţeleagă că restricţiile rămân, că suntem în stare de urgenţă şi că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut. Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenţionare şi de informare asupra măsurilor de prevenţie a răspândirii COVID-19", mai spune Dan Cristian Popescu.