Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medicii și asistenții români din Franța, omagiați de autoritățile franceze

dr_paslaru_poza.jpg

Dr.Liliana Pâslaru, medic român stabilit de aproape 20 de ani în Franța
Image source: 
arhiva personală/Liliana Pâslaru

Medicii și asistenții români care lucrează în Franța au fost omagiați de autoritățile franceze, în contextul pandemiei de COVID-19.  Comunicatul ministrului francez al Afacerilor Externe și cel al Afacerilor Europene a fost emis cu ocazia Zilei Europei.  Documentul a fost citat de ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, pe pagina sa de socializare. Aproximativ 10.000 de medici și asistente din România lucrează în sistemul medical francez.

"Personalul medical român, omagiat într-un comunicat frumos și sensibil al Ministrului francez al Afacerilor Externe și celui al Afacerilor Europene, cu ocazia Zilei Europei. "Ceea ce ne-a dat forță în ultimele săptămâni sunt așa numitele «solidarități de fapt» pe care Robert Schuman le plasa la baza construcției europene. Azi, aceste exemple de solidaritate au chipul cadrelor medicale germane, române sau luxemburgheze, preocupate să salveze viața pacienților italieni sau francezi... Să nu uităm niciodată de unde venim, să nu uităm niciodată de unde își trage forța continentul nostru și vom continua să scriem împreună marea istorie a solidaritatilor care au creat Europa", a scris ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu. 

 

Comunicatul, semnat de ministrul Jean – Yves Le Drian și secretarul de stat Amelie de Montchalin, a fost emis cu ocazia Zilei Europei ( 9 mai). Comunicatul autorităților franceze poate fi consultat AICI 

Data de 11 mai marchează sfârşitul carantinei în Franţa. Cu toate acestea, unele restricţii de mişcare rămân în vigoare. În paralel, starea de urgenţă sanitară rămâne în vigoare până pe data de 10 iulie.