Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Antropolog: Românii au un raport special cu moartea. Miorița chiar a lăsat urme

7565073-mediafax_foto-eduard_vinatoru.jpg

9 mai 2020 - Sectorul 2 din capitală a furat startul la redeschiderea parcurilor. Distanțarea fizică nu a fost respectată.
Image source: 
Mediafax Foto

De la începutul crizei coronavirusului, pentru că nu au respectat restricțiile, peste 300.000 de români au fost amendați. În orice cultură, a încălca normele este, pentru unii, un semn de putere, spune Mirel Bănică, cercetător în domeniul antropologiei. Oare cum se vor comporta românii odată cu expirarea stării de urgență și relaxarea restricțiilor?

De vineri, 15 mai, vor fi relaxate restricțiile de circulație impuse prin ordonanțele militare în perioada stării de urgență. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat că, dacă reapar focare de coronavirus, libertatea de mișcare ar putea fi din nou limitată în acele zone. Pe de altă parte, normele care definesc starea de alertă, pe care Guvernul vrea să o instituie de vineri, abia au ajuns în Parlament. Oficialii admit că vreo câteva zile va trebui să ne bazăm pe responsabilitatea cetățenilor. Declarația pe propria răspundere nu va mai fi necesară în localitate, dar în afara localității autoritățile încă nu s-au hotărât dacă avem sau nu nevoie de acel document. De la începutul stării de urgență, pentru că au încălcat restricțiile, peste 300.000 de români au fost amendați. Între timp actele normative care prevedeau amenzile au fost declarate neconstituționale de CCR. Oare cum se vor comporta românii începând de vineri? Dacă vrem ca regulile să fie respectate, normele trebuie să fie foarte clare, bine delimitate și mai mult decât atât, să nu se schimbe de la o zi la alta, spune Mirel Bănică, cercetător în domeniul antropologiei. El avertizează că, în orice cultură, a încălca normele este, pentru unii, un semn de putere. În plus, spune Mirel Bănică, românii au un anumit grad de nebunie și de ignorare a morții. “Miorița chiar a lăsat urme.”

Mirel Bănică: Am fost în minunata piață Obor. Piața e acolo. Vânzătorii sunt acolo. Produsele pe care ei le propun, de sezon, sunt acolo. Dar parcă nimic nu mai este la fel, începând cu o doză de teamă, cu distanța pe care o păstrează oamenii, cu temperatura care îți este luată la intrare cu un termometru mobil. Cine s-ar fi gândit la asta în urmă cu ceva vreme? Prin această mică povestioară vreau să sugerez că nu prea știm cum va evolua totul. Ceva s-a schimbat. Plutim pe nisipuri mișcătoare.

Reporter: Foarte mulți oameni neagă existența acestui virus. Unii nici nu vor să vorbească despre el. Alții se alimentează cu fake news și refuză să facă o minimă cercetare. Ce stă la baza acestui tip de comportament?

M.B: În primul rând e un inamic nevăzut. Este perversitatea acestei boli. Poți fi infectat și poți fi bine mersi pe picioare, să nu se întâmple nimic. Sau poți fi foarte bolnav. Cred că este vorba și de modul în care noi, ca români, ne raportăm la moarte și la suferință. Este unul foarte special. Lucrurile se leagă. Tocmai ce sărbătorim 75 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. Acum câțiva ani am găsit într-o bibliotecă occidentală, într-un volum consacrat celui de-al doilea război mondial, o fotografie care m-a impresionat foarte mult. Un grup de ostași români pe câmpul de bătălie de la Stalingrad dansau o horă printre gloanțe. Asta înseamnă un anumit grad de nebunie și de ignorare a morții. Cred că noi, ca români, avem un raport special cu moartea. Poate suna destul de ciudat și de paradoxal pentru unii, dar sunt convins că Miorița chiar a lăsat urme. Despre fake news-urile despre care vorbeați, fie că sunt legate de coronavirus sau de alte subiecte, pentru mine sunt o formă a culturii populare. Este vocea șanțului de altădată, cum se spunea la țară, în mediile rurale. Oamenii au nevoie să schimbe informații neoficiale, să se sperie unii pe alții, să își conformeze anumite temeri sau certitudini. Nu cred că vom scăpa foarte ușor de acest fenomen.

Rep: De la începutul stării de urgență în România au fost aplicate peste 300.000 de amenzi, care însumează mai bine de 120.000.000 de euro. Nu discutăm cuantumul mare. Dar, totuși, oamenii nu au respectat restricțiile. De ce?

M.B: Întrebarea dumneavoastră atinge frontal una dintre marile probleme ale managementului crizei, al oricărei crize din lumea sta și cu atât mai mult al unei crize sanitare. Dacă vrem ca regulile să fie respectate, normele trebuie să fie foarte clare, bine delimitate și mai mult decât atât, să nu se schimbe de la o zi la alta. Nu sunt pasionat de politică, dar cred că din acest punct de vedere România nu a fost tocmai un exemplu de urmat printre celelalte țări europene în ceea ce privește comunicarea de criză. Ba s-a schimbat formularul la două zile, ba amenzile au fost contestate, ba le plătim, ba nu le plătim, ba se vor reduce din impozitele locale. Cred că nimeni nu a mai înțeles nimic. Să nu uităm că și autoritățile au fost și sunt în continuare într-un stres foarte mare. Cred că această stare de derută pe care și autoritățile uneori au transmis-o, cu sau fără voia lor, a lăsat urme asupra mentalului colectiv și asupra oamenilor care și-au spus că dacă ei nu știu foarte bine ce e de făcut cu amenzile, haideți să încercăm să nu le respectăm sau să nu le plătim. Asta pentru că în situații de criză a nu respecta regulile, a depăși frontierele înseamnă putere. O parte dintre concetățenii noștri și-au dat seama că atunci când nu respectă regulile câștigă mai multă putere în ochii prietenilor și ai familiei.

Rep: Apropo de comunicarea neclară despre care vorbeați și dumneavoastră, vă dau un exemplu. Ministrul sănătății a tot spus că nu se va putea circula în afara localității fără un motiv temeinic, în vreme ce ministrul de interne a spus că vom putea pleca în drumeție la munte. Urmează relaxarea restricțiilor săptămâna aceasta, vineri. Cum credeți că se vor comporta românii în aceste condiții? Mulți și-au pierdut răbdarea.

M.B: Unul dintre cei care și-au pierdut răbdarea sunt și eu. Normele nu sunt clare, nu sunt aplicate foarte bine și comunicarea e defectuoasă. Comunicarea, cuvânt magic, dar de data asta chiar trebuie să înțelegem că ar trebui o comunicare clară, unitară, fără înflorituri, fără contradicții. Vă dau un exemplu mult mai simplu. Într-o familie cu copii dacă tatăl face o observație și mama spune exact pe dos, copilul din acea familie nu mai știe ce să înțeleagă, să asculte de mama, să asculte de tata. Va face exact cum dorește el. Nu știu cum se vor comporta românii. Nimeni nu știe cum se vor comporta nici românii, nici francezii, nici belgienii, nici islandezii după ce se vor relaxa toate aceste constrângeri, indiferent de ceea ce se va întâmpla. Mergem pe nisipuri mișcătoare. Chiar nimeni nu știe. Personal, ca cetățean al acestei țări aș dori o mai mare coerență în mesajele publice pe care ni le transmit autoritățile. Nu sunt mesajele din vremurile de „pace”. Ele structurează atitudini, comportamente, dau coerență întregului sistem al societății românești.

Rep: Un sondaj IRES, de la începutul lunii aprilie, privind încrederea în personalitățile și instituțiile publice arată că Raed Arafat este personalitatea publică a momentului. El este urmat de Klaus Iohannis și de ministrul sănătății Nelu Tătaru. Armata este pe primul loc în topul încrederii românilor în instituții. Vă surprinde?

M.B: Nu mă surprinde nimic. Se înscrie într-o logică mai veche a managementului riscului de contagiune. În anii 1960 a fost scrisă o carte celebrisimă în lumea antropologilor, Purity and Danger de Mary Douglas, o doamnă antropolog britanică. Pe scurt, teama de contagiune, de contaminare, creează ordine socială. Știm că anumite lucruri se fac, iar altele nu se fac în societate pentru că unele sunt murdare și periculoase. Celelalte sunt curate și păstrează ordinea socială stabilită. Mary Douglas la un moment dat vorbește de sindromul profetului Moise. Chiar așa îl numește ea. Cine se ocupă de sănătatea publică, cine are grijă de o astfel de pandemie, de criză sanitară, devine automat profet și șef spiritual. Oamenii îl ascultă, îi dau puteri carismatice. Îl văd ca pe cineva care este deasupra tuturor. În același timp, cum ar spune Mary Douglas, acești oameni care urcă foarte mult în momentele de criză trebuie să fie atenți pentru că și așteptările sunt enorme. Orice greșeală a lor îi poate prăbuși, se poate întoarce împotriva lor ca un bumerang. Și noi ne înscriem în această logică. Și francezii îl au pe celebrul druid, cum l-au alintat. Nu putem spune că e o poreclă. Didier Raoult, medicul din Marsilia care promovează clorochina ca tratament împotriva COVID. Cu alte cuvinte, fiecare popor are propriul lui profet de criză. Noi îi avem pe aceștia pe care i-ați enumerat dumneavoastră. Sunt foarte curios dacă după ce se încheie această perioadă aura lor de glorie va rămâne intactă.

Rep: Există un specific românesc în gestionarea acestei crize?

M.B: Evident că da, dacă ne uităm pe harta Europei vedem că fiecare stat a abordat criza într-o manieră specifică. Statele s-au privit unele pe altele, s-au dat exemplu sau contra-exemplu după caz. În cazul României cred că avem câteva trăsături specifice. Pentru noi foarte importantă este istoria, inclusiv cu acest fatalism istoric pe care îl avem dintotdeauna, totul trece. Foarte importantă pentru România cred că a fost și perioada comunistă. Când spun perioada comunistă mă uit la această fractură pe care o amintea și doamna Aurora Liiceanu într-un interviu, tot la Rfi, acum câteva săptămâni, fractura dintre tineri și cei mai bătrâni, cei de peste 60 de ani, care au fost maturi în perioada comunistă. În sensul că lor li s-au impus cele mai multe restricții, ei au alte surse de informare decât avem noi, ceilalți. Dar e  și o parte pozitivă a crizei, în sensul că în spațiul public, e clar că au apărut și urme de solidaritate între tineri și bătrâni, care nu existau înainte, inclusiv din punct de vedere social și politic. Pentru cazul românesc, dar și al altor țări ex-comuniste, este această frică de uniformă. E o frică uneori superstițioasă și un respect față de orice uniformă pe care o vezi pe stradă. Ca om care a trăit ani mulți în occident, vreau să vă spun că nu aceeași reacție în fața unei uniforme o au francezii sau elvețienii. Un alt factor specific românesc ar fi religia ortodoxă, care induce și ea o anumită stare de fatalism. Trebuie să te supui unei voințe superioare. Mai e și o anumită capacitate de așteptare. Religia ortodoxă a încurajat acest lucru dintotdeauna. Să știi să accepți și să aștepți e o virtute. Un alt specific românesc al crizei este fluxul migratoriu uriaș la care nu ne așteptam. Că este un milion, sau un milion și jumătate de oameni care s-au întors, trebuie să vedem ce facem cu ei, cum îi hrănim, cum îi cazăm, ce perspective le oferim pe viitor. Companiile vor putea recruta dintre cei care s-au întors și care poate au lehamite și nu vor să se mai întoarcă în occident. Iarăși e un mare semn de întrebare. În fine, iar asta nu e un reproș, ci o constatare care se vrea cât se poate de rece și de neutră. Rămâne în continuare marea problemă a mass-mediei din România, care nu informează obiectiv. Pentru goana după click și după senzațional, mass-media am impresia că uneori face mai mult rău decât bine pentru această groaznică probă pe care trebuie să o trecem cu toții.