Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Adio, stare de urgență, bun venit, libertate? Artificiile mai pot aștepta!

adio_stare_urgenta_bun_venit_libertate_grabim.jpg

Starea de urgență a trecut, urmează cea de alertă. Motiv de bucurie? (Sursa foto: pixabay)
Starea de urgență a trecut, urmează cea de alertă. Motiv de bucurie? (Sursa foto: pixabay)

Se redeschid mall-urile mai mici de 15.000 de metri pătrați. Uraaa!!! Stați un pic. Știe cineva vreun mall care să se încadreze în dimensiunile astea?! Ieșirea din starea de urgență a fost marcată cu artificii în unele cartiere ale Bucureștiului. Puțin cam devreme, poate?

În Drumul Taberei, pe o alee unde liniștea e tulburată de obicei doar de miorlăitul pisicilor în călduri și de croncănitul enervant al coțofenelor, la miezul nopții de joi spre vineri, fix la ora 00.00, a izbucnit un mic cor de urale (mai degrabă răcnete, aș zice), însoțit de muzică dată la maximum.

Expirarea stării de urgență și intrarea în cea de alertă reprezintă pentru unii sfârșitul unei perioade de interdicții. Au fost două luni urâte, ar zice unii, în care pentru a ieși din casă ne-au trebuit tot felul de declarații pe proprie răspundere, ba pentru a merge la cumpărături, ba pentru o plimbare în jurul blocului, ba pentru a scoate câinele să-și facă nevoile.

Și când zic ”urâte”, mă refer mai degrabă la sentimentul apăsător pe care l-au avut probabil cei mai mulți dintre noi atunci când ieșeau din casă cu inima cât un purice, de teamă că vor da nas în nas cu vreun echipaj zelos de Poliție, care să-i ia la rost. Acum, să fim cinstiți, câți dintre noi nu au făcut stânga-mprejur când au văzut în capătul aleii o mașină de Poliție cu girofarurile aprinse? Chiar dacă aveam la noi declarația pe proprie răspundere, pur și simplu am preferat să nu fim nevoiți să le dăm explicații polițiștilor.

 

A fost chiar așa de rău în starea de urgență?

 

Dar până la urmă, a fost chiar atât de îngrozitoare starea de urgență? Să fim serioși, când am vrut să mergem la cumpărături, am mers, când am vrut să facem o plimbare în jurul blocului, am făcut, iar când am vrut să le ducem părinților sau bunicilor provizii, am făcut-o.

În plus, mulți dintre noi au lucrat de acasă timp de două luni. Așa și? A fost atât de rău să te scoli cu o oră mai târziu, adică ora pe care o pierdeai de regulă pe drumul spre birou? S-a demonstrat în multe cazuri că se poate lucra de acasă, fără prea multe bătăi de cap, un lucru de care legiuitorul și angajatorii ar trebui să țină cont și în anii care vin, fie pandemie sau nu. Flexibilizarea programului de lucru nu trebuie privită ca un moft al angajatului, ci ca o necesitate. Piața muncii e într-o continuă schimbare și e normal să fie așa într-o societate care se vrea a fi dinamică și în ton cu ce se întâmplă în Occident.

În cele două luni de izolare, am petrecut mai mult timp cu familia. Ce-i drept, forțat de împrejurări. Dar a fost chiar așa de groaznic? E adevărat că ne-am certat mai des, ba că de ce stă copilul atât de mult pe tabletă, ba că de ce mă pune soția să dau cu aspiratorul prin casă, ba că de ce miaună într-una pisica mea obeză, care cerșește de mâncare de dimineață până seara, în timp ce eu am de lucru. Dar am și câștigat timp prețios, la care înaintea crizei Covid-19 doar speram. Timp prețios cu familia. De când n-am mai luat prânzul împreună pe terasa improvizată pe balcon, la umbra teilor și a castanului înflorit din grădina blocului? De când n-am mai ieșit la o plimbare cu bicicleta în trei, în pauza de relaxare dintre două interviuri pentru radio?

E adevărat, în starea de urgență mi-au lipsit plimbările în parc. N-am crezut că o să-mi fie vreodată dor să mă plimb în Parcul Drumul Taberei, fost Moghioroș, un parc construit anapoda, cu alei care nu comunică între ele și cu poduri care se opresc în gard, un parc cu gazon, în loc de iarbă și umbră puțină spre deloc. Și totuși, mi-a fost.

E adevărat, mi-au lipsit ieșirile cu prietenii la o plimbare în Cișmigiu sau la cafenea, unde să povestim vrute și nevrute.

E adevărat, mi-au lipsit ieșirile în Centrul Vechi, da, acel Centru Vechi murdar și gălăgios, plin de capcane, terase cât vezi cu ochii și clădiri istorice în paragină.

 

Iar acum... libertate. Chiar așa?

 

Ieșim din starea de urgență și intrăm în cea de alertă. Dar asta nu înseamnă că avem libertatea să facem tot ce dorim. Și nici nu trebuie să avem prea curând această libertate, pentru că situația epidemiologică e încă departe de normalitate. Avem în continuare 200-300 de cazuri de Covid-19 pe zi, iar oamenii continuă să moară de coronavirus.

OK, putem ieși din casă fără restricții în localități. Dar asta nu înseamnă că putem face ce vrem. Parcurile s-au redeschis. Nu însă și locurile de joacă. Imaginați-vă ce înțelege un copil de zece ani din treaba asta, oricât te-ai strădui să-i explici riscurile medicale.

Bun, mergem în parc, dar asta nu înseamnă că putem sta în aglomerații. Nu doar medicii și factorii decidenți, ci și bunul nostru simț și instinctul de conservare ne îndeamnă să fim în continuare prudenți și să ne ferim de aglomerație, chiar și în spațiile deschise.

Putem merge la magazin fără declarația pe proprie răspundere. Asta nu înseamnă însă și fără responsabilitate. Masca devine obligatorie în spațiile publice închise. Și nu doar la gură sau sub bărbie, ci pe gură și pe nas, oricât de incomod și de sufocant ar fi. Și da, chiar dacă ți se aburesc ochelarii...

Apoi, dacă mergi la supermarket fără declarația pe proprie răspundere nu înseamnă că te poți înghesui ca înainte de criză la coada de la casa de marcat, unde, mai țineți minte probabil, până nu demult simțeai în ceafă respirația clientului din spatele tău. Distanța fizică de 1,5 metri trebuie păstrată în continuare. Bine ar fi dacă distanța asta socială, cum a fost numită în mod neinspirat, ar deveni ceva obișnuit în comportamentul oamenilor. E ceea ce s-ar numi zona personală a fiecăruia dintre noi, atât de brutal violată de câte unii, ba la magazin, ba în tramvai, ba pe stradă.

Să nu uităm apoi că nu putem ieși din localitate așa, cu una, cu două. Ne trebuie o declarație pe proprie răspundere. Și nu putem ieși pentru orice motiv. Vrei să mergi câteva zile să te relaxezi la munte sau să stai în fund pe plajă la Mamaia și să admiri marea (oricum, altceva nu prea ai putea face, ținând cont că hotelurile și restaurantele rămân închise...)? Ei bine, nu prea poți. Cel mult o drumeție, dacă a înțeles cineva ce înseamnă mai exact asta. Sau poți oricând să te apuci de alpinism...

 

Libertate aparentă

 

Libertate? Discutabil. Restaurantele și terasele sunt în continuare închise. O fi bine, o fi rău? Nu noi decidem. Există un comitet de experți la nivelul Guvernului, care ia astfel de decizii, pe care noi, oamenii de rând, suntem obligați să le respectăm, indiferent că ne place sau nu.

Se redeschid mall-urile mai mici de 15.000 de metri pătrați. Uraaa!!! Stați un pic. Știe cineva vreun mall care să se încadreze în dimensiunile astea?! Deci să revenim, mall-urile NU se redeschid deocamdată. Și e bine să fie așa. Vă amintiți, probabil, buluceala din marile centre comerciale în sezonul de reduceri, nu? Cum zburau perechile de blugi din mână în mână, cum stăteam la coadă la cabinele de probă, ca să încercăm un tricou de care probabil nici nu prea aveam nevoie, dar se potrivea bine la pantalonii cumpărați de la magazinul alăturat...

Și atunci, care libertate? A, se bucură doamnele și domnișoarele că se redeschid saloanele de cosmetică? S-ar putea să le treacă repede bucuria, când vor constata prin ce filtre drastice vor trebui să treacă până să se așeze pe scaun.

Liber la pescuit și vânat? Da, domnule, uite, asta da libertate... De-abia așteptam să se dea undă verde la împușcat cormorani, în ultimele două luni de izolare numai la asta m-am gândit!

Așadar, mai e mult până departe. Singura libertate pe care ar trebui să ne-o îngăduim acum la modul cel mai serios este cea de a alege cum să ne protejăm mai bine în perioada stării de alertă. Iar artificiile mai pot aștepta.