Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Juan Sebastian, infirmier din Bogota: „Una este să ai vocație, cu totul altceva să fii sinucigaș”

Infirmierii sunt cei care se confruntă primii cu coronavirusul. Din Europa în America, trecând prin Africa și prin Orientul Mijlociu, RFI le dă cuvântul. Bogota, capitala Columbiei, este orașul care numără cele mai multe cazuri de Covid-19 din țară. Juan Sebastian Gonzalez face față situației. Acest infirmier de 24 ani nu se lasă depășit de condițiile dificile de muncă.

Odată la două zile, Juan Sebastian Gonzalez pleacă dis-de-dimineață de acasă, din nordul Bogotei unde locuiește împreună cu mama și bunica sa, pentru a ajunge la clinică. La ora 7 își începe garda. Prima provocare a zilei: traficul și transportul în comun.

„Ultima dată, niciun taxi nu a vrut să mă ia. Așa că am început să iau autobuzul. La început, îmbrăcămintea în alb mă izola de ceilalți. Când oamenii mă zăreau se îndepărtau imediat. Cu toate acestea, îngrijorarea pe care o ai față de cei apropiați este și mai dură. Teama că ai putea fi un pericol pentru ei. Împreună cu ceilalți colegi, fac exerciții pentru păstrarea unei stări de spirit pozitive. De exemplu, la urgențe, am stabilit un spațiu neutru unde să nu vorbim despre lucru. Scopul fiind acela de a ne elibera de încărcătura emoțională.”

Alegeri etice și morale dificile

Odată ce ajunge la muncă, trebuie să se dezinfecteze. A fost special amenajată o cameră pentru a evita riscul de contaminare la urgențe unde acesta lucrează. Juan jonglează între două servicii, cel de la urgențe și cel de la clinica medicală a spitalului. După ce își schimbă hainele, Juan Sebastian își începe ziua de 12 ore de  muncă iar uneori stă chiar mai mult în funcție de starea pacienților săi. La 24 ani, tânărul născut în Bogota, a cărui familie este originară din Tolima și Barranquilla, are capul pe umeri: „Am terminat studiile la Universitatea Națională din Columbia în iulie anul trecut. Din septembrie am început să lucrez. Știam că nu va fi ușor. Eram conștient, ca și ceilalți colegi, de lipsa de personal de la spital, de responsabilitățile pe care le ai și de condițiile de muncă precare. Această criză a făcut ca vulnerabilitatea din sistemul medical să se adâncească.”

Perioada de formare nu l-a pregătit însă să facă față unei asemenea pandemii. Mărturisește că i-a fost frică de deciziile etice și morale: „Când are loc un infarct, toate codurile medicale prevăd reanimarea pacientului pentru a-i salva viața. Pe parcursul pandemiei, suntem uneori nevoiți să aplicăm, ca în Italia sau Spania, codul medical aplicat în vreme de război. Se face un clasament în rândul pacienților. Cei de peste 65 ani nu sunt reanimați. Colegii noștri spanioli și italieni ne-au povestit cum au fost nevoiți să aleagă câțiva pacienți pe care să-i conecteze la ventilatorul medical. Sper ca eu să nu fiu nevoit să aleg între o persoană de 24 ani și una de 65.”

Frica de a rămâne fără echipament

Tânărul are ambiții de activist. S-a implicat în cadrul universității în organizații pentru apărarea drepturilor omului, iar acum are activitate în sindicate. Infirmierului îi este teamă că stocurile de măști promise de guvern nu sunt într-un număr suficient de mare sau că nu vor ajunge la timp. „Clinica ne oferă kituri de protecție. Kitul Covid-2 conține o mască de protecție N29, adică masca clasică, o bonetă, două salopete de unică folosință și două perechi de mănuși. Kitul Covid-1 este la fel doar că fără masca N29. Avem ochelari și cască de protecție. Dar nu sunt suficiente căști pentru toată lumea. Așa că trebuie să le dezinfectăm și apoi le împărțim cu ceilalți. Ți se face frică și de accea ne aducem fiecare materialul nostru. Mi-am cumpărat o mască N100 cu două filtre de carbon”. Conform OCE, Organizația colegiului de infirmieri, 302 cazuri de coronavirus au apărut în rândul infirmierilor din Columbia.

Columbia nu a ajuns încă la vârful pandemiei iar spitalele și clinicile au rămas fără echipament de protecție. Peste tot în țară se organizează proteste în apropierea spitalelor de către personalul de îngrijire pentru a reclama cele necesare. Această situație i-a determinat pe mulți infirmieri și infirmiere să demisioneze. „M-am gândit să demisionez. Dar această situație este critică. Există posibilitatea de a fi contaminați și pe stradă. Eu și colegii mei ne gândeam să închiriem un apartament aproape de clinică. Dar din cauza regulilor de la guvern, nu ne putem muta nicăieri altundeva. Mi-a fost frică și din cauza faptului că nu am să-mi mai găsesc de lucru.”

800 tineri infirmieri cu diplomă obținută în stare de urgență

Pentru a contracara deficitul de personal, guvernul a eliberat în avans diplome pentru 800 de tineri infirmieri, conform decretului 538, pentru ca aceștia să poată da o mână de ajutor începând cu luna mai. Juan Sebastian vede toată situația cu un ochi critic, deși confirmă că este nevoie de personal: „Unitatea de îngrijire intensivă are un singur infirmier la cinci pacienți sau unul la zece. Înainte de pandemie, la clinica medicală a spitalului, aveam un singur infirmier la 35 pacienți. Primele locuri de muncă pentru un tânăr infirmier sunt fie la urgențe, fie la clinica medicală a spitalului, dar aceste calificări sunt obținute abia la finalul formării universitare. În conformitate cu acest decret, dacă îți lipsește un semestru sau un an universitar, poți obține totuși diploma. Sunt împotriva acestui lucru. Să faci recrutări pentru personal fără practică și fără competențele necesare este ca și cum ai folosi acest personal drept carne de tun. Una este să ai o vocație dar este cu totul altceva să fii sinucigaș.”

Conform datelor din Registrul public al prestatorilor de servicii de sănătare, Columbia numără 5396 de paturi pentru îngrijiri medicale, adică în medie 11,1 paturi pentru 100 000 locuitori. Țara urmează să iasă din carantină începând cu 25 mai.

 

Traducere de Smaranda Teodoriu, după articolul publicat de rfi.fr