Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Giganticul proiect chinezesc de refacere a ”Drumului Mătăsii” în dificultate din cauza pandemiei

drumul_matasii.png

Proiectul chinezesc de refacere a Drumului mătăsii: cu roșu căi feroviare deja construite; cu galben căile rutiere; cu albastru căile maritime
Image source: 
France24

Salvarea economiei afectate de coronavirus sau rambursarea datoriei față de China? Iată care este dilema recurentă în tot mai multe țări care s-au alăturat giganticului program chinezesc de investiții pentru refacerea celebrului „Drum al mătăsii”. Beijingul se vede asaltat în această perioadă de cereri de amânare a plăților din partea țărilor îndatorate.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale președintelui chinez Xi Jinping este pe cale să devină un adevărat cui în talpă pentru Beijing în contextul pandemiei Covid-19. Noile rute de pe ”Drumul mătăsii”, acest imens plan chinezesc de investiții în infrastructura din afara frontierelor Chinei, sunt puse sub semnul întrebării, pe măsură ce țările implicate reclamă dificultățile pe care le întâmpină în crearea unui „plan de salvare” pentru susținerea propriilor economii, cât și pentru rambursarea împrumuturilor masive acordate de guvernul chinez.

Noile rute, ale căror proiecte au fost lansate în 2013 de către Xi Jinping, au determinat China să investească mai mult de 450 miliarde de dolari în aproape 140 țări din Asia, Europa, America de Sud sau Africa. Promisiunea este aceeași: Beijingul împrumută bani partenerilor săi în vederea construirii unei infrastructuri de bază – căi ferate, rute, porturi, fabrici – iar partenerii deschid calea întreprinderilor chineze pentru a intra pe respectivele piețe. Numai că pandemia a eclipsat practic acest proiect.

Problema a început  la jumătatea lui aprilie, când Pakistanul a trimis o scrisoare oficială Chinei în care cere o revizuire a condițiilor de rambursare a tranșei de 100 milioane dolari aferentă lunii mai. Beijingul a asigurat, pe 17 mai, că va face un efort pentru „prietenul său”, Pakistanul, dar este de așteptat ca astfel de solicitări să fie din ce în ce mai frecvente.

„Suntem conștienți de faptul că foarte multe țări vor dori să negocieze termenul de plată, este un proces care va lua mai mult timp”, a declarat pentru Financial Times un analist de la Banca de dezvoltare a Chinei, una dintre instituțiile care supervizează proiectul.

O mare parte dintre aceste cereri provin din țări africane care sunt implicate în uriașul proiect chinezesc, țări cu o putere financiară extrem de redusă, după cum reamintește New York Times într-un articol publicat luni, 18 mai.

Acuzat de către o mare parte din comunitatea internațională pentru lipsă de transparență la începutul pandemiei Covid-19 și simțind presiunile președintelui american Donald Trump care amenință că va reporni conflictul comercial, Xi Jinping nu ar fi avut nevoie și de această problemă.

Niciuna dintre opțiunile care i se oferă regimului chinez nu pare să fie mulțumitoare. Pe de-o parte, nu poate să refuze să acorde facilități de plată partenerilor săi fără să-și deterioreze și mai mult imaginea pe scena internațională. Pe de altă parte, dacă  permite prelungirea termenelor de plată sau chiar amânarea datoriilor, prețul pe care China l-ar plăti ar fi mult mai mare.

Este un „exercițiu financiar de echilibristică foarte delicat”, menționează pentru France 24 Mary-Françoise Renard, directoare la Institutul de cercetare a economiei chineze (Idrec). ”China a pus deja în aplicare anul trecut un număr important de măsuri pentru susținerea economiei, iar acum pandemia a forțat țara să cheltuiască și mai mult, ceea ce a afectat masiv bugetul național”, amintește experta.

 

Dificultăți politice la orizont pentru Xi Jinping?

Beijingul este prins la mijloc între două imperative: să-și susțină economia pusă la încercare într-un mod sever de criza sanitară, „ceea ce rămâne prioritatea sa numărul 1”, așa cum menționează Mary-Françoise Renard, și totodată să vină în ajutorul „prietenilor” de pe „Drumurile mătăsii” cărora superputerea asiatică le-a promis luna de pe cer în schimbul sprijinului acordat acestui program de investiții masive.

Confom specialistei franceze în domeniul economiei chineze, China dispune din fericire încă de mijloace pentru a face acest „șpagat” financiar. Dar  Xi Jinping va trebui să accepte că rambursările nu vor ajunge când țara are cea mai mare nevoie, iar proiectele de infrastructură vor fi amânate. „Proiectele care vizează calea ferată ce asigură legătura între China și Malaesia și trenurile de mare viteză din Thailanda, finanțate de Beijing, au fost puse în așteptare”, subliniază departamentul de cercetare de la agenția de rating de credit Fitch într-un raport publicat la începutul lui aprilie, consacrat impactului coronavirusului asupra „rutelor de pe Drumul mătăsii”.

Acest întârzieri pot avea un impact politic și asupra lui Xi Jinping. Liderul chinez a lansat noi rute pe „Drumul mătăsii” în cadrul unui program inițiat în 2013, lăsându-și astfel amprenta în materie de politică economică. Acest program a fost deja criticat în ultimii ani pentru lipsă de transparență în ceea ce privește prețurile impuse și „beneficiile” care le revin țărilor participante. Ca urmare a acestor nereguli, Xi Jinping „a pus noi pietre de temelie și a lansat un nou program în 2019, promițând mai multă transparență”, amintește Felix Chang, specialist de origine chineză de la Institutul american de politică externă. Xi Jinping are nevoie de rezultate pentru a justifica banii investiți, numai că pandemia face ca totul să dureze mai mult decât era prevăzut, subliniează expertul american în analiza sa.

 

Un Drum al Mătăsii pentru infrastructura sanitară din țările sărace?

New York Times estimează că aceste dificultăți, care se adaugă la campania anti-chineză desfășurată de Washington, ar putea determina anumite țări să-și regândească implicarea în noul proiect „Drumul mătăsii” și să le descurajeze pe cele care aveau de gând să se implice. Ceea ce ar fi clar în detrimentul Chinei, pentru că pe teritoriul Africii, Beijingul duce o luptă fără milă cu Statele Unite și cu Europa, scopul fiind cel de a transforma continentul într-o zonă de influență economică.

Mary-Françoise Renard spune că un astfel de scenariu este puțin probabil:  „Majoritatea țărilor africane au mai multă încredere în China, fiindcă a contribuit semnificativ la dezvoltarea lor, cu mult mai mult decât Statele Unite sau Europa”. „Aceste țări ar renunța la proiectul ce vizează noile rute de pe Drumul mătăsii numai dacă ar întâmpina probleme directe cu Beijingul sau dacă profiturile și locurile de muncă din cadrul proiectelor de infrastructură nu s-ar materializa”, estimează aceasta.

Din acest motiv, pandemia actuală ar putea veni cu niște oportunități. Luni, la reuniunea țărilor membre din Organizația mondială a Sănătății (OMS), Xi Jinping a amintit faptul că țara nu-i va lăsa de izbeliște pe „prietenii săi”. Un mod de a sublinia faptul că apartenența la „comunitatea Drumul mătăsii” garantează sprijin din partea Chinei care, în prezent, are portofelul plin.

Fitch estimează faptul că, în plus, această criză ar putea să determine China să-și extindă programul de investiții în domeniul sanitar. În loc de construirea apeductelor, a căilor ferate sau a porturilor, proiectul de investiții „Drumul mătăsii” ar putea contribui la „ameliorarea infrastructurii sanitare din țările care au cea mai mare nevoie sau chiar să deschidă un dialog în materie de cunoștințe medicale”, subliniază analiștii de la agenția de rating de credit, care reamintesc faptul că Beijingul a evocat deja această propunere în 2017, la un summit al Organizației Mondiale a Sănătății.

 

Traducere de Smaranda Teodoriu după articolul publicat de France24