Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


GCS: 127 de noi cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

masca_covid.png

Image source: 
Pixabay (ilustrație)

Până astăzi,pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 1159 de persoane au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 1159 de persoane au decedat. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.968 de  persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.  În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.261 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.


Image source: 
Grupul De Comunicare Strategică

Fiecare român defavorizat va primi câte 50 de măști, în total urmând să fie achiziționate materiale de protecție pentru 2,3 milioane de oameni, a anunțat joi seara, ministrul Sănătății, după ședința de Guvern. Odată cu instituirea stării de alertă, purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise. Ministrul Sănătății a explicat care sunt categoriile defavorizate. Este vorba despre persoane ce provin din familii beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, persoane din familiile beneficiare de alocații pentru susținerea familiei, acordate în baza Legii 277/2010, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG 6/2009, persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de articolul 42 și articolul 58 din Legea 448/2006.

Ministrul a precizat că „se acordă un număr de 50 de măști de protecție pentru fiecare persoană din categoriile precizate, aferente unei perioade de două luni”. Pentru achiziția acestor măști, este necesară suplimentarea cu 230 de milioane de lei a bugetului Ministerului Sănătății, a adăugat Nelu Tătaru. Odată cu instituirea stării de alertă, purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise.