Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria, o țară dezarmată în lupta cu coronavirusul

Cu 58 de cazuri raportate și 3 decese în zonele controlate de guvern, Siria pare a fi cruțată de pandemia coronavirusului. Dar aceste cifre oficiale nu reflectă realitatea unei țări căreia îi lipsește totul pentru a lupta eficient împotriva pandemiei.

Când, la începutul acestei luni, președintele sirian Bashar al-Assad și-a exprimat teama că reducerea măsurilor de izolare ar crește riscul unui „dezastru” în țara sa, nu-și dădea seama câtă dreptate are. Pentru că, în condițiile prezente, dacă pandemia ar scăpa de sub control, s-ar produce un adevărat masacru și o perturbare a tuturor mecanismelor economice și sociale, .

Cu toate acestea, numărul de cazuri confirmate rămâne extrem de mic în comparație cu ceea ce se întâmplă oriunde altundeva în lume. În zonele controlate de guvern, doar 58 de persoane au fost confirmate pozitiv, din care 36 vindecate, iar trei au murit, conform celor mai recente date. Desigur, autoritățile siriene au reacționat rapid și au luat măsuri stricte, dar acest lucru nu este suficient pentru a explica acest bilanț.

A doua zi după anunțarea descoperirii primului caz, pe 22 martie, autoritățile au decis închiderea frontierei cu Libanul, interzicând trecerea tuturor persoanelor de la vecinul vestic, inclusiv a cetățenilor sirieni. „Doar camioanele pot intra în Siria, în urma unor examinări medicale a șoferilor", potrivit Ministerului de Interne.

 

Localități izolate din Damasc

Măsurile preventive au fost întărite treptat. Școlile, universitățile, grădinile publice, restaurantele și zonele de agrement au fost închise la sfârșitul lunii martie. La începutul lunii aprilie au urmat toate spațiile comerciale și magazinele, cu excepția sectorului alimentar și a farmaciilor. Apoi, a fost introdusă starea de asediu între orele 18 și 6, și o interdicție de călătorie între provincii.

Majoritatea cazurilor confirmate provin din provincia Damasc și din Sit Zeinab, un loc sfânt, aflat la sud de capitală, vizitat de mii de pelerini șiiti din Iran, Liban și Irak.

Pentru a preveni răspândirea bolii, autoritățile au izolat localitatea și au ordonat plasarea în carantină a locuitorilor. Măsuri similare au fost luate în două sate din apropierea Damascului, unde a fost descoperit un caz. De asemenea, guvernul a suspendat, preventiv și temporar, recrutarea tinerilor pentru serviciul militar.

Aceste măsuri extreme sunt cel mai eficient instrument disponibil pentru autoritățile unei țări al căror sistem de sănătate a fost devastat timp de nouă ani de un război care a lăsat sute de mii morți și milioane de strămutați, în interiorul țării dar și în afara ei.

Spitalele aproape că nu au dotări. Importul de echipament medical este împiedicat de sancțiunile impuse de țările occidentale, ceea ce îngreunează tranzacțiile comerciale. În plus, sectorul bancar sirian este deconectat de la circuitul internațional. Comercianții sirieni și companiile conduse de oameni apropiați guvernului depindeau foarte mult de relația cu Beirutul. Dar criza care a lovit Libanul de mai bine de șase luni a lipsit Siria de „plămânul" său economic, iar deficitul bugetar pe care îl întâmpină a redus dramatic fluxul de fonduri.

Măștile de protecție și gelurile dezinfectante sunt produse în Siria și sunt suficiente. Un antreprenor și-a lansat producția de hidroxiclorochină, recomandată de profesorul Didier Raoult pentru a trata pacienții cu Covid-19, dar țara are mare nevoie de fonduri. Iar cele câteva zeci de ventilatoare oferite de Papa Francisc la începutul lunii mai și livrate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu vor compensa această lipsă.

 

Nu există suficiente teste

Numărul redus de cazuri raportate poate fi explicat doar prin lipsa testelor. Între 100 și 150 de teste sunt efectuate zilnic, ceea ce este mult sub media necesară pentru a determina cursul bolii la o populație de aproximativ 25 de milioane de oameni, inclusiv 18 milioane în regiunile controlate de guvern. Prin comparație, în Liban, care are o populație de aproape 6 milioane de oameni (inclusiv refugiați sirieni și palestinieni), sunt efectuate aproximativ 1.000 de teste PCR în fiecare zi.

Reluarea luptelor din Idlib (nord-vest), după o perioadă de acalmie de mai bine de șase săptămâni, în urma unui armistițiu negociat sub egida Turciei și a Rusiei, poate agrava situația și va face mai dificil răspunsul la coronavirus. Zeci de soldați sirieni au fost uciși sau răpiți în ultimele zece zile în atacuri ale grupării jihadiste Hurras al-Din. Trupele guvernamentale au reluat bombardamentul zonelor controlate de această facțiune apropiată de Al Qaeda, care are aproximativ 1.800 de luptători.

Criza economică rămâne cea mai importantă provocare pentru guvernul sirian. Condițiile de trai a mai mult de 80% din populație,care și așa se afla în pragul sărăciei, s-au deteriorat din cauza măsurilor de izolare și a suspendării unei părți considerabile a activității de producție. Deprecierea monedei naționale față de dolar accentuează eroziunea puterii de cumpărare a sirienilor.

 

Securitatea alimentară sub amenințare

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Siria a fost pe lista celor mai afectate țări de insecuritatea alimentară în 2019. Producția de grâu, care însuma aproximativ 4,1 milioane de tone înainte de 2011, a scăzut la 2,2 milioane de tone în 2019.

În plus, o mare parte din suprafața cultivată se află în nord-estul Siriei, în zone controlate de kurzi, susținuți și protejați de armata americană.

Săptămâna trecută, guvernul sirian a decis să simplifice birocrația și să crească prețul la grâu pentru a încuraja fermierii să-și vândă produsele guvernului central din Damasc, mai degrabă decât administrației autonome.

Revenirea treptată la normalitate a început pe 29 aprilie. Acest lucru nu înseamnă însă că bătălia împotriva coronavirusului este câștigată. „Deși cifrele sunt reduse, asta nu înseamnă că nu vor exploda brusc în câteva zile, chiar și în câteva săptămâni", a avertizat Bashar al-Assad în timpul unui discurs adresat membrilor comitetului guvernamental responsabil cu controlul pandemiei.

Autoritățile au solicitat populației să fie vigilentă și să respecte distanțarea socială, în ciuda ridicării parțiale și treptate a măsurilor de izolare. Dar le va fi greu să se facă auzite. „Piața de legume a fost aglomerată astăzi (19 mai), spune Ziad, un locuitor al orașului Tartus, contactat telefonic. Pe măsură ce Eid, sărbătoare care marchează sfârșitul postului, se apropie, oamenii coboară din satele lor pentru a-și vinde produsele sau pentru a-și cumpăra consumabile. Masca de protecție este un detaliu de lux sau de prisos pentru mulți dintre ei. A muri strivit de o bombă, a muri de foame sau de coronavirus este totuna", concluzionează el.

 

Traducere de Anda Costiuc după articolul din rfi.fr