Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Camera Deputaților a adoptat impozitarea cu până la 85% a tuturor pensiilor speciale

parlament.jpg

Vot final in Parlament! Pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, inclusiv cele ale militarilor și ale magistraților
Vot final in Parlament! Pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, inclusiv cele ale militarilor și ale magistraților
Image source: 
Facebook

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Inițiativa, adoptată anul trecut de Senat, nu figura inițial pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru dezbatere și vot final, fiind introdusă chiar la începutul ședinței. Au fost înregistrate 307 voturi ”pentru” și un singur vot împotrivă.

Actul normativ urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. De asemenea, legea poate fi atacată la Curtea Constituțională anterior promulgării.

Conform unui amendament de la PSD, PNL şi USR, „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”, transmite G4Media.ro.

Proiectul de lege, iniţiat anul trecut de senatorul PSD Eugen Teodorovici, va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului de joi, pentru că se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor. În context, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunțat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, vor fi impozitate toate pensiile speciale, după cum urmează:

  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare;
  • pensii militare prevăzute de Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (militari, polițiști, jandarmi, agenți din penitenciare, servicii secrete);
  • indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene);
  • indemnizaţia lunară acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român prevăzută de Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare.

Chiar dacă și această variantă va fi atacată la Curtea Constituțională, ea are șanse mai mari să treacă pentru că nu mai există vreo categorie care să nu fie impozitată, apreciază la RFI Ovidiu Voicu expert în politici publice. “Ea va fi cel mai probabil atacată la Curtea Constituțională, fie acum, înainte de promulgare, pentru că are dreptul de a cere verificarea constituționalității și Înalta Curte de Casație și Justiție și Avocatul Poporului unde titularii au un interes personal, direct, pentru că ei primesc astfel de pensii sau urmează să primească sau dacă nu acum, după aplicare, cel mai probabil vor fi magistrați care vor ridica mai întâi în contencios administrativ o problemă și acolo vor ridica o excepție ca să ajungă la CCR. Rămâne de văzut în ce măsură Curtea va accepta această variantă, repet, opinia mea este că are șanse mult mai mari să rămână în picioare, tocmai pentru că nu exclude pe nimeni dintre cei care primesc astfel de venituri.“

 
Ovidiu Voicu, expert in politici publice