
Social
CNSU: Zboruri reluate spre și dinspre Italia, Franța, Irlanda, Estonia și Finlanda
avion.jpg

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, luni, hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepția se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă.
Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană).
Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.
Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 și poate fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro.
În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori.
Ţările de pe lista verde sunt: Italia, Franța, Irlanda, Estonia, Finlanda, Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croatia, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia, și Ungaria.