Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România 2020: O pereche de încălțări încă decide destinul unui copil

descult_pixabay.jpg

Image source: 
pixabay.com

La sate sunt de două ori mai mulți elevi care nu au reușit să ia nota 5 la matematică, la Evaluarea Națională, comparativ cu mediul urban. Rata eșecului școlar este cauzată de sărăcie, excluziune socială, lipsa de implicare a părinților, pregătirea profesorilor din mediul rural și infrastructura școlară. Cel mai recent raport al Ministerului Educației, din 2019, numără aproape 1.200 de școli cu toaleta în curte.

Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale. Aproape jumătate dintre elevii de la sate nu au luat notă de trecere la matematică. Ministerul Educației trebuie să-și asume eșecul în asigurarea unui acces echitabil la educație, susține Consiliul Național al Elevilor. Mihaela Nabăr, directoarea fundației World Vision România, spune că atâta vreme cât vom avea familii ai căror copii merg la școală prin rotație pentru că au o singură pereche de încălțări, nu putem vorbi de acces echitabil la educație. Rata eșecului școlar este, în realitate, mult mai mare pentru că procentul celor care au picat la evaluarea națională nu-i cuprinde și pe cei care nici măcar nu s-au prezentat la examen, subliniază Mihaela Nabăr. Sărăcia, excluziunea socială, lipsa de implicare a părinților, pregătirea profesorilor din mediul rural și infrastructura școlară sunt cauzele acestui eșec, explică directoarea fundației World Vision România.

Mihaela Nabăr: În rural, în general, cifrele în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii sunt de două ori mai mari față de mediul urban. Vorbim de 27% față de 18% ca medie națională. Lucrurile erau ușor de previzionat că ar merge în direcția aceasta. Nu este o surpriză. Din păcate este o realitate. Din păcate, la evaluarea națională, dacă ar fi să ne uităm doar la aceste rezultate, vorbim de aproape jumătate dintre copii care nu au luat nota 5 la matematică. Ar trebui să ne gândim și la ce se întâmplă cu acei copii care nu s-au prezentat la evaluarea națională. Aceia, în acest moment, nu există. Ei nu sunt practic în sistem. Nu au fost evaluați. Știm că în mediul rural am avut prezență la evaluare, în anumite școli și de 23%, ceea ce înseamnă că un procent  destul de mare nu a intrat în evaluare, deși putea să o facă. La aceștia se mai adaugă și acei copii care, din motive fie de repetenție, fie corigențe, nu au putut să intre în examenul de evaluare națională. Dacă adunăm aceste cifre, aceste date, vom vedea că procentul copiilor care nu finalizează clasa a VIII-a cu o notă de trecere, este mult mai mare decât cifra de la evaluarea națională.

Reporter: Nu putem da vina foarte mult pe pandemie în această situație.

M.N: Evident, aceste cifre erau și înainte de pandemie. Pandemia nu a făcut altceva în afară de accentuarea și agravarea limitării accesului la educație pentru copiii din mediul rural. Asta s-a întâmplat datorită faptului că foarte mulți dintre copiii noștri din rural nu au avut acces la infrastructura necesară sau nu au avut profesori care să fie pregătiți să le faciliteze accesul la infrastructura digitală, astfel încât să aibă măcar un minim de acces la educație.

Rep: Care credeți că sunt cauzele generale ale eșecului?

M.N: Sărăcia și excluziunea socială sunt clauzele esențiale pentru care ruralul are din nou aceste rezultate și la această evaluare. Atât sărăcia, cât și excluziunea socială, din toate datele pe care le avem, sunt de două ori mai mari la sate decât la orașe. Pe de altă parte, o cauză ar fi lipsa de implicare a părinților în procesul de educație și faptul că părinții de la sate, ei înșiși, în mare parte, au fost fără acces la educație atunci când au fost copii. Foarte mulți dintre ei și la această evaluare națională au fost cei care efectiv, au împiedicat accesul copiilor lor în sălile de evaluare, considerând că este mai bine să nu participe la evaluare, să meargă la o școală profesională sau, mai mult de atât, să finalizeze învățământul obligatoriu pentru că așa pot să își câștige un venit minim prin muncile din gospodărie. O altă cauză ar fi pregătirea profesorilor. În mediul rural, între 75% și 78% dintre profesori sunt navetiști și sunt foarte puțin legați și dispuși să facă educație dincolo de orele obligatorii la clasă. Iar copiii noștri au acumulat decalaje foarte mari, care nu pot să fie acoperite doar în orele minim obligatorii pe o programă extrem de rigidă, extrem de stufoasă și extrem de neadaptată zilelor noastre. Un alt element la care m-aș uita cu mare îngrijorare e infrastructura școlilor, care, în acest moment, nu permite nici învățământ față în față în condiții propice și nici învățământ online. În 2019 vorbeam de 1.200 de școli care nu au toalete corespunzătoare. Vorbeam de 25% dintre școli pentru care sursa principală de încălzire este soba. Lista poate să continue.

Rep: Vorbeați mai devreme despre sărăcie și excluziune socială. În România anului 2020 o pereche de încălțări încă mai face diferența între șansa la educație sau condamnarea la sărăcie?

M.N: Sigur că da, sunt familii cu 5-6, copii, dependente de o singură pereche de încălțări pentru copii, ceea ce înseamnă că și copiii merg la școală prin rotație, cel puțin pe timpul iernii. Mai vorbim și de lipsa unei mese calde și lipsa hranei, care a existat și înainte de pandemie și care s-a accentuat o dată cu criza generată de pandemie, când părinții și-au pierdut locurile de muncă sau nu au mai putut să lucreze cu ziua. Și până acum aveam copii care se culcau flămânzi. Unul din patru copiii, știm din raportul de bunăstare al World Vision România. Știm foarte bine că foarte mulți copii, unul din doi în mediul rural, în anumite comunități unde copilul mănâncă o pâine sau două pâini pe zi. Dacă ne uităm la toate aceste lucruri și la accesul la hrană și ne așteptăm ca un copil care nu are ce să mănânce să facă performanță, să stea la școală cu stomacul gol, e foarte complicat.

Rep: World Vision se ocupă de 22.000 de copii din cinci județe, Cluj, Dolj, Ialomița, Vâlcea și Vaslui. Educația se află, totuși, în grija statului. Ce ar trebui să facă statul pentru a-și îndeplini misiunea?

M.N: Este nevoie de formarea profesorilor din școlile din rural. Este nevoie de o reformă și de o revizuire a curriculei, care este extrem de învechită și extrem de neadaptată timpurilor noastre. Este nevoie de suport și sprijin care să vină din partea ministerului educației, al muncii, al sănătății. Mai ales acum, în pandemie, lucrurile acestea s-au văzut foarte bine. Nu este doar rolul nostru, al ONG-urilor care lucrăm în educație. Este un rol extrem de important pe care îl avem, dar trebuie să lucrăm împreună. Trebuie să lucrăm în parteneriat atât cu ministerele, în principal cu ministerul educației, cât și cu alți actori, cu autoritatea publică locală, care ar trebui să transforme educația într-o prioritate la nivelul comunității și să investească în această direcție. Dar ar trebui să lucrăm în parteneriat și cu mediul antreprenorial, care în zilele acestea am văzut că a făcut un efort și a investit în zona educației. Dar cu toate acestea, ne trebuie reformă. O reformă foarte importantă a sistemului și în principal cu accent pe curriculă și pe formarea profesorilor.

Rep: Știți că de mai bine de 20 de ani tot vorbim despre reforme în educație, iar concluzia pare să fie că nu prea s-a reformat nimic.

M.N: Așa este. Nu prea s-a reformat nimic. De fiecare dată este foarte greu, cel puțin dacă ne uităm la nivelul ministerului educației și în sistemul de educație, să vorbim de continuitate, atât timp cât există persoane și nu instituții. Iar în ultimii 30 de ani am avut 28 de miniștri care au ocupat scaunul ministerului educației și care de fiecare dată au venit și au luat-o de la capăt. Da, vorbim de foarte multă vreme de reforme, dar până nu vom schimba abordarea și până nu vom face lucrurile de jos în sus, lucrând cu profesorii, cu cadrele didactice, cu copiii, cu părinții și cu comunitatea, lucrurile nu se vor schimba.