Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un pacient, “plimbat” între spitale, către medici: Îmi pare rău că am venit cu suspiciune de covid…

covid_nou.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Febră 38 sau 39, stare de rău și durere de cap. Aceste simptome, în vreme de pandemie, îi fac pe unii medici să se gândească automat la o infectare cu coronavirus și să nu mai caute alte explicații. Multe spitale din capitală nu mai au paturi libere, așa că pacienții cu suspiciune de covid sunt plimbați dintr-o parte în alta. În funcție de noroc, se găsește un loc, sau ești trimis acasă în așteptarea rezultatului testului. Așa poate fi rezumată pățania unui bărbat pe care 3 spitale au refuzat să-l interneze și care a aflat, a doua zi, după 141 de apeluri telefonice la autorități, că nu are covid. Încă nu știe dacă nu e ceva mai grav decât virusul.

Un bărbat care a chemat ambulanța pentru că se simțea rău și avea febră de mai multe zile a fost plimbat între trei spitale din capitală. Pentru a-i proteja identitatea, nu îl vom prezenta cu numele real. Cristian spune că, în ciuda măștilor, a costumelor de protecție și a pregătirii lor, a simțit teama medicilor și a ambulanțierilor pentru că era suspect de infectare cu coronavirus. A fost surprins să constate că la centrul de coordonare a ambulanțelor nu se știa care spitale nu mai au locuri, de la Spitalul Victor Babe fiind redirecționați către spitalul Sfântul Ioan. Birocrația nu ține cont de pandemie așa că nici acolo nu a fost primit pentru că de pe fișa sa lipsea refuzul celor de la Babeș și, în plus, au justificat medicii de la Sfântul Ioan, unitatea medicală nu e spital suport covid. Așa că de acolo a fost trimis la Institutul Matei Balș. Nici acolo nu mai erau locuri, dar i-a fost făcut un test pentru covid. A fost dus acasă să aștepte rezultatul pentru că citez “e mai bine decât să stea internat”. Ca să afle că nu e infectat cu coronavirus a sunat, inutil, de 140 de ori la DSP București și o singură dată la Institutul Matei Balș de unde i s-a comunicat telefonic rezultatul. Cristian spune că s-a simțit stigmatizat pentru ca ar fi putut avea covid, dar și neglijat pentru că niciun medic nu a încercat să afle dacă febra nu a fost cauzată de o infecție. După o oră și 45 de minute de “plimbare” cu ambulanța s-a ales cu un test și o recomandare pentru paracetamol lucru care, povestește Cristian, îl face să se simtă vinovat pentru că în tot acel timp poate că altcineva chiar a avut nevoie de salvare.

"Cred că exista un sentiment de nesiguranță sau de frică și din partea echipajului de ambulanță, chiar dacă exista echipamentul de protecție"

Cristian: Am avut febră pe tot parcursul nopții și a doua zi, duminică, punct în care m-am îngrijorat. Era o febră cum nu am mai avut până acum. Îmi provoca niște dureri de cap foarte mari și senzație de vomă când creștea. Ajunsese deja către 38 – 39 duminică noapte.

Reporter: Ce te-a făcut să chemi ambulanța?

C: Discutând cu soția mea, stăteam și ne gândeam cam ce ar putea fi din moment ce îmi pierdusem încrederea că ar fi vorba despre o gripă. Fiind în plină pandemie, recunosc că am luat în calcul posibilitatea să fie vorba despre coronavirus, chiar dacă personal eram sigur că, din punctul meu de vedere, am respectat cam tot ce se putea respecta ca norme, mască, mănuși, distanțare socială. Am zis că ar fi bine să iau în calcul și varianta asta. Atunci, m-am îndreptat către direcția de sănătate publică, sunând la numerele disponibile pe site-ul lor, în încercarea de a obține mai multe informații. Nu am reușit să dau de ei, din păcate.

Rep: Cât timp ai sunat la ei?

C: Ei au 7 numere de contact pe site. Le-am încercat pe toate. Recunosc că în momentul în care am sunat cred că eram și în afara programului menționat pe site, care ar fi de la 12 la 15 în fiecare zi de luni până vineri. După ce nu am obținut niciun număr care să sune măcar, am cedat. Iar soția mea a sunat deja către serviciul de urgență.

Rep: Cum a fost interacțiunea cu cei de la ambulanță?

C: A fost o experiență foarte plăcută. Am găsit o doamnă care a fost foarte empatică. Nu am chemat niciodată ambulanța pentru mine, iar interacțiunea mea cu ei era mai mult de genul să îmi dea un sfat despre ce ar trebui să fac, dacă credea că ar trebui să mă duc să mă testez. Operatoarea, foarte calmă și înțelegându-mi îngrijorarea a insistat să îmi trimită un echipaj care să mă ducă la o secție de urgențe. Echipajul a fost foarte profi. Erau în costum complet, mult mai complicat decât mă gândeam eu că ar fi. Poate am simțit-o doar eu, dar cred că exista un sentiment de nesiguranță sau de frică și din partea echipajului de ambulanță, chiar dacă exista echipamentul de protecție. Cred că din perspectivă umană e normal să fie așa.

Rep: Știu că brancardierul ți-a lăsat numărul de telefon și te-a rugat să îl suni.

C: Asta mi-a argumentat declarația de mai devreme cum că există o îngrijorare și din partea echipajului. Într-adevăr, membrul cu care am interacționat când am ajuns la Spitalul „Victor Babeș”, mi-a dat numărul de telefon, rugându-mă să îl contactez indiferent de rezultat. Din perspectivă umană l-am înțeles, i-am respectat dorința și l-am sunat imediat ce am primit răspunsul. Dar din perspectivă medicală, scoțând un pic omul din funcția lui, m-a îngrijorat un pic asta. M-a făcut să mă gândesc că dacă el, din sistemul medical, nu e sigur pe dotările pe care le are sau pe cunoștințele pe care le are, pentru pacienți s-ar putea să fie un pic mai înfricoșător.

Pacientul îi anunță pe cei de pe ambulanță că spitalul unde li se cerea să-l ducă nu mai are locuri

Rep: Cum a fost plimbarea între spitale?

C: Am ajuns la trei spitale. Nu mă așteptam.

Rep: Cum ai stat în ambulanță? Ai fost transportat cu izoleta? Ai stat pe un scaun?

C: S-au asigurat dinainte de a începe operațiunea că voi purta mască și mănuși atunci când ne vom întâlni. Nu au intrat în casă până când nu mi-am pus și mănuși. Aveam doar masca atunci când au venit inițial. În ambulanță am fost invitat să stau pe scaunul de lângă ușa laterală. Eu, momentan, eram cu suspiciune de coronavirus. Atunci a fost un pic mai plăcută plimbarea. Cred că nu m-aș fi bucurat atât dacă ar fi trebuit să stau în izoletă sau pe targă. Inițial ne-am îndreptat către Victor Babeș. A fost o așteptare cam de 10 minute în care mi se spunea că așteptăm să vedem către ce pavilion vom fi triați. Nu a existat nicio interacțiune cu vreun medic sau cadru medical. Știu că la un moment dat a venit cineva din personalul spitalului și a anunțat echipajele de ambulanță că nu mai sunt locuri și că va trebui să ne îndreptăm către alte spitale. Cu câteva zile în urmă citisem în presă de faptul că atât spitalul Nasta, cât și Babeș nu ar mai avea locuri de internări. M-am întrebat totuși, de ce am ajuns acolo din moment ce informația era disponibilă în presă de câteva zile. Echipajul nostru a luat legătura cu coordonarea ambulanțelor și au menționat că nu ne primesc la Babeș, nu mai au locuri pentru internări și au întrebat unde să meargă mai departe. Discuția se purta prin stație. Ușa la mine fiind deschisă făceam parte din discuție. S-au vehiculat alte nume, printre care Nasta și Colentina. În acel punct am intervenit menționând că parcă și Nasta este cu capacitatea depășită. Aș spune că aceste informații nu erau cunoscute centrului de coordonare.

Rep: Le-ați sugerat dumneavoastră unde să vă ducă?

C: Am lucrat împreună la identificarea celui mai apropiat spital de urgență de punctul în care eram.

Rep: Cum adică ați lucrat împreună?

C: Cei de la ambulanță vorbeau cu cei de la coordonare încercând să afle către ce spital să ne îndreptăm. Răspunsul a fost către orice spital de urgență care e mai aproape, punct în care am căutat pe Waze să văd din perspectiva de km. Mă așteptam să fiu redirecționat către alt spital covid, însă, spre surprinderea mea, am fost redirecționat către Sfântul Ioan, care știu că este spital de urgență și punct și este, oarecum, în partea opusă de oraș, înapoi în zona de unde am plecat.

"Parcă am simțit că am fost certat că am venit acolo cu suspiciune de covid și îmi venea să îi spun că îmi pare rău, nici mie nu îmi convine"

Reporter: Decizia a fost luată de cei de la centrul de coordonare a ambulanței?

C: Da, din perspectivă de km, erau mai multe spitale cam în aceeași rază. Ar fi putut să fie oricare dintre Pantelimon, Sfântul Ioan sau Floreasca. Am surprins o discuție între echipajul de ambulanță și echipajul de gardă de la urgențe, care m-a făcut să cred că au fost luați prin surprindere că am ajuns acolo, cu atât mai mult cu cât ei justificau că nu sunt spital suport covid și nu înțeleg de ce a fost trimis pacientul acolo. A durat un pic până când am interacționat cu primul medic. Parcă am simțit că am fost certat că am venit acolo cu suspiciune de covid și îmi venea să îi spun că îmi pare rău, nici mie nu îmi convine. M-a întrebat care sunt simptomele, marjând mai mult pe întrebări dacă am fost la mare, dacă am fost pe terase, dacă am ieșit prin oraș cu prietenii, dacă m-am întors dintr-o zonă roșie. Probabil că e protocolul standard. Mi-a spus că există suspiciune de covid și că în cazul în care voi fi internat la Spitalul „Sfântul Ioan” voi sta într-o cameră singur și nu vom interacționa până nu vor primi testul. Am zis ok, nicio problemă. A intervenit un al doilea medic. Aș zice că i-a certat pe cei de la ambulanță de ce am venit aici pentru că pe foaia pe care ei trebuie să o completeze la preluarea oricărui pacient nu există un refuz al celor de la Victor Babeș de a primi pacientul. Cred că există un protocol prin care fiecare spital dacă acceptă sau refuză pacientul trebuie să declare asta în scris și cineva să își asume acest lucru. Îl cam certa pe membrul de echipaj că a plecat de acolo fără această semnătură și că ea cum să creadă că a fost într-adevăr refuzați, menționând că ei nu sunt spital covid și că ei refuză primirea pacientului, ea va semna pe foaie că nu primește pacientul. La întrebarea „Unde să mergem?” pusă de ambulanțier, răspunsul a fost să se ducă unde știu pentru că ea nu poate să ne primească acolo.

Rep: Ați reținut cumva vreun nume de-al medicilor cu care ați interacționat?

C: Din păcate nu, dar ambulanțierul a fost interesat de acest lucru. Ulterior s-a și supărat, menționând că el nu lucrează de ieri pe salvare și că nu a venit acolo de capul lui și că ar aprecia un pic mai mult suport pentru că e deja pe drum de ceva timp. Știu că a revenit la coordonare, unde a  menționat că a fost refuzat și certat pentru modul în care s-a respectat protocolul. Efectiv a întrebat unde duce pacientul. Știind că există un spital de suport deschis în Otopeni la Ana Aslan, am spus că poate fi o variantă. A răspuns că e prea departe și a zis că mă duc la Balș, îmi fac testul, mă duc înapoi acasă și apoi să iau legătura cu DSP. A zis că e mai bine așa decât să stau internat. Am spus că dacă știam puteam să iau mașina personală, până la urmă conduceam singur, și nu îmi părea că am interacționat cu nimeni până atunci.

"Mă simțeam un pic vinovat că mă plimb cu salvarea prin oraș și exista posibilitatea ca cineva să aibă nevoie de acea mașină"

Rep: Vă simțeați suficient de bine pentru a conduce singur până la spital?

C: M-au prins într-un moment în care îmi scăzuse febra. Să zic drept, mă simțeam un pic vinovat că mă plimb cu salvarea prin oraș și exista posibilitatea ca cineva să aibă nevoie de acea mașină, iar eu efectiv mă plimbam din spital în spital fără a face ceva care să mi se pară de competența unei ambulanțe. Înțeleg că dacă într-adevăr s-ar fi confirmat și rezultatul ar fi fost pozitiv, probabil că discuția ar fi fost cu totul și cu totul alta. Menționez chestiile astea acum, prin prisma unui rezultat negativ. Simțeam că pierdem mult prea mult timp plimbându-ne. Am plecat de la Sfântul Ioan către Balș. Aici a fost primul punct în care am vorbit cu un medic, care, cu toate că exista suspiciunea de Covid, încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat. Mi s-a făcut testul. Mi s-a înmânat o foaie cu numerele de telefon de la direcția de sănătate publică. Aceleași numere pe care le găseam și pe site, cu mențiunea că a doua zi după prânz voi putea să îi contactez pentru a obține rezultatul. Am plecat de acolo tot cu serviciul de ambulanță. M-au lăsat acasă. Cam o oră și jumătate, o oră și 45, cred că ăsta a fost timpul petrecut în total la cele trei spitale, plus drumul. Povestea continuă. A doua zi, începând cu ora 12, am început să sun la numerele de pe pliant. În teorie există câte un număr pentru fiecare sector din cele 6 din București, plus un al șaptelea număr care este o linie de urgență. În realitate, după ce am sunat cam două ore în total, două numere, cele pentru sectorul 5 și sectorul 6, sunt invalide. Nu s-a conectat telefonul la niciunul dintre cele 20 de apeluri pe care le-am efectuat pe fiecare număr în parte.

Rep: 140 de apeluri ați făcut la DSP.

C: Da, efectiv apăsam, cum primeam ton de ocupat sau mă deconecta sunam la următorul număr. Numerele de la sectoarele 1 și 4 au sunat ocupat. La un moment dat, cam după o oră, numărul de la sectorul 1 a sunat, dar nu a răspuns nimeni. Linia de urgență pe la 12:15 a sunat pentru prima dată, deși programul menționa că începe la 12. A răspuns cineva, dar, din păcate, nu se auzea nimic. La un moment dat închide, numărul redevenind indisponibil pentru următoarele 15 minute. În jurul orei 13 am reușit să intru în legătură cu cineva de la linia de urgențe și am primit ca răspuns că nu sunt autorizați să îmi dea aceste informații și să sun la numărul de sector în care locuiesc. I-am spus numărul și i-am cerut să îmi confirme că e funcțional. Și mi-a confirmat că e funcțional.

Rep: Cum ați reușit până la urmă să vă aflați rezultatul la testul de covid?

C: Am decis să sun la Balș. Cred că erau deja familiarizați cu procesul pentru că au menționat că într-adevăr multă lume ajunge să sune la ei pentru că de la DSP nu se răspunde. După ce s-a făcut o identificare am obținut rezultatul pe loc. Ulterior, am sunat din nou, dându-mi seama că poate aș avea nevoie de vreo dovadă undeva că acel test a ieșit negativ, punct în care iarăși am fost redirecționat către DSP. Se pare că protocolul interzice să se trimită rezultatele pe o adresă personală, ci se pot trimite doar către o instituție din sistemul sanitar.

Rep: În acest moment dumneavoastră aveți rezultatul fizic, pe mail sau pe hârtie?

C: Nu, îl am verbal, telefonic.

"Febră poți să faci de la multe lucruri. Am simțit că toată atenția a fost asupra simptomelor și suspiciunii de covid"

Rep: De ce v-a fost cel mai tare frică până când ați aflat rezultatul testului?

C: Cel mai tare îmi era frică și cred că în continuare îmi este, atât timp cât nu avem neapărat virusul sub control sau nu există un tratament recunoscut, pentru cei din familie, poate și prin prisma faptului că noi, individual, avem părerea că nu ni se poate întâmpla nimic. Dacă din cauză că mi s-a întâmplat mie s-a mai molipsit și altcineva, cred că sentimentul de vinovăție m-ar fi chinuit, cu atât mai mult cu cât aveam și tatăl în vizită în București. Nu m-am întâlnit cu el, neputând fi sigur că am luat toate măsurile, iar el este în vârstă și cu alte boli. Cred că de asta îmi era cel mai frică. Mi-era frică să nu se fi molipsit soția mea. Mă gândeam că deși nu am exagerat cu întâlnirile cu prietenii mă văzusem cu niște persoane dragi și mi-ar fi fost ciudă să le zic că rezultatul e pozitiv și că mi-aș dori să nu îi fi molipsit și pe ei, dar cu toate astea vor trebui să treacă printr-o perioadă de carantină obligatorie în care viața li se va schimba, vor trebui să facă teste, să stea cu grijă. Mai e o altă chestie care m-a marcat într-un fel și m-a făcut să mă îngrijorez în special după ce am ajuns acasă. Febră poți să faci de la multe lucruri. Am simțit că toată atenția a fost asupra simptomelor și suspiciunii de covid.

Rep: Și s-a neglijat orice altceva.

C: Nu că s-a neglijat, nici măcar nu s-a adus în discuție. Nu s-a mai făcut nimic altceva.

"Există și o oarecare stigmă. Să anunți pe cineva că ai avut febră nu e un lucru pe care vrei să îl faci în perioada asta"

Rep: Nu v-a făcut nimeni un test pentru infecție urinară?

C: Nici nu prea am coborât din ambulanță. Singurul moment când am coborât a fost când am ajuns la Balș. Aș vrea să mă duc să continui, să fac niște analize complete în speranța că voi afla, totuși, de ce am avut febră atâtea zile. Stau și mă gândesc să nu fie altceva care să fi fost deprioritizat din cauza virusului de-l avem acum "vedetă". Dacă mă uit un pic pe stradă „la cum respectă anumite persoane normele”, ar fi spațiu foarte mare pentru mine să nu mă îmbolnăvesc. Când venim de la cumpărături ne spălăm toate produsele. Nu ieșim fără mască din casă când vine vorba de interacțiune sau spații închise. Nu am fost la nicio terasă. Nu am fost la mare pe plajă. Am interacționat cu un număr limitat de persoane din cercul apropiat în care ai încredere, pe de o parte, pentru că îi cunoști și pe de altă parte pentru că știi că și ei au urmat fix aceiași pași pe care i-ai urmat și tu. Nu exclud acum că dacă ai grijă așa cum ar trebui nu te vei îmbolnăvi. Mă gândeam că într-un fel mi s-ar părea ușor nedrept. După ce tot te chinui și într-adevăr, nu e plăcut să stai cu mască pe față, îi înțeleg și pe medici că tot se plâng, să te și îmbolnăvești, când alții nu respectă nicio regulă și mai sunt și sfidători la adresa recomandărilor și nu pățesc nimic, mi se părea ușor nedrept. Dar, e bine că a ieșit negativ. Sper să nu ascundă altceva mai grav. Îmi amintesc că de la începutul pandemiei ziceam să te ferească Domnul de o gripă în perioada asta. Există și o oarecare stigmă. E dată de frică probabil. Dar să anunți pe cineva că ai avut febră nu e un lucru pe care vrei să îl faci în perioada asta.

Rep: Stigmă la adresa celor care fac orice fel de simptome care ar putea avea legătură cu SarsCov2?

C: Exact.