Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dodon - trei, militarii - 14 zile în carantină, după parada de la Moscova.”Suntem bine, sănătoși”

poza_dodon.png

Președintele moldovean, Igor Dodon, a mers la parada de Ziua Victoriei, din Federația Rusă, a treia cea ma afectată țară din lume de coronavirus

Președintele moldovean, Igor Dodon, revenit de la Moscova, a intrat în autoizolare pentru 2- 3 zile și nu 14 zile, întrucât, afirmă șeful statului, a mers în Federația Rusă, într-o vizită de lucru. Asta înseamnă că nu este obligat să stea în carantină două săptămâni. În plus, Dodon spune că, până a ajunge la parada de la Moscova, a fost testat de două ori la coronavirus. În Federația Rusă, a mai fost testat o dată, iar duminică, înainte de a-și relua programul, va face un alt test. Nici în Federația Rusă, a treia cea mai afectată țară de coronavirus, președintele moldovean nu a respectat măsurile impuse în pandemie. Fără mască și mănuși, fără a respecta distanța socială, astfel a fost văzut Dodon cam peste tot la Moscova. Acum, șeful statului se află la reședința de la Holercani. Între timp, cei 75 de militari moldoveni ai Gărzii de Onoare care au participat la parada din Piața Roșie, de Ziua Victoriei, au fost plasați în carantină, pentru 14 zile.

Președintele R.Moldova, Igor Dodon, a dat asigurări că atât el, cât și militarii moldoveni sunt bine și sănătoși. Aflat pe malul Nistrului, Igor Dodon a făcut, vineri, mai multe declarații, în cadrul emisiunii on-line ”Președintele răspunde”.

”La noi totul este bine, inclusiv toți militarii moldoveni care au participat la paradă, sunt sănătoși”. ”Avem decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din 15 mai,care arată că, persoanele care merg în afara țării, în scop de serviciu, și nu au simptome ale Covid-19, nu trebuie să stea în carantină. Totuși, am hotărât 2-3 zile să iau o pauză de la evenimentele publice. Cred că așa e corect față de cetățeni și colegii de serviciu. Din ceastă cauză am decis să vin la Holercani. Duminica o să dau un test la COVID și dacă va fi negativ, luni o să particip la ședința ordinară cu premierul și președintele Parlamentului”, a menționat Dodon.

Totodată, șeful statului a respins acuzațiile lansate de Partidul Acțiune și Solidaritate privind infectarea cu coronavirus a mai multor persoane din anturajul președintelui - bodyguarzi, dar și angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție și Ministerul Afacerilor Interne, care l-au însoțit pe Dodon în vizitele din teritoriu. ”De la începutul pandemiei, în cadrul instituției prezidențiale, a fost înregistrat un singur caz de coronavirus. Alte 4-5 cazuri, în Serviciul de Protecție și Pază de Stat. Inclusiv șeful SPPS avea ba test pozitiv, ba test negativ și a stat în izolare. Ei nu s-au îmbolnăvit de la serviciu. În anturajul președintelui persoane cu Covid-19 nu sunt. Toate măsurile de protecție se aplică. Vizitele în teritoriu le voi continua”, a mai spus președintele.

Maia Sandu:”Igor Dodon a răspândit coronavirusul mergând la diverse întâlniri”  

Recent, președintele PAS, Maia Sandu a declarat că Dodon ar fi răspândit virusul Covid-19, mergând la diverse întâlniri.”Atitudinea, comunicarea și comportamentul autorităților reprezintă unul dintre motivele importante care au condus la cifrele atât de mari de infectări. Sunt și dovezi că Igor Dodon a răspândit coronavirusul mergând la diverse întâlniri fără să se protejeze. Dincolo de anti-exemplul pe care l-a dat atunci când nu a purtat mască, nu a respectat distanța socială. Noi am aflat că sunt persoane infectate în serviciul de pază și securitate, mă refer la persoane care l-au însoțit pe Igor Dodon atunci când a mers la diverse întâlniri”, a declarat Maia Sandu, în cadrul emisiunii ”Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Aproape 15500 de cazuri și 510 decese, provocate de Covid-19, în R.Moldova

Ministerul Sănătății anunță că, în R.Moldova, au fost confirmate, până în prezent, 15 453 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1191 în Transnistria. Alte 166 persoane au fost tratate și externate. În total, 8765 persoane s-au vindecat. 510 persoane au decedat de coronavirus, până în prezent.

Totodată, 2348 cazuri de infectare au fost confirmate în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-593, asistenţi medicali-929, personal auxiliar-678, farmaciști-28. Dintre aceștia, 1661 s-au tratat de coronavirus.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 53 persoane cu suspecție la coronavirus. 449 de persoane sunt în stare gravă (dintre care 24 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1157 - stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

În tratament activ la domiciliu se află în continuare 2731 pacienți cu forme ușoare ale bolii. 2050 persoane și-au încheiat tratamentul la domiciliu, fiind monitorizate în continuare de medicul de familie. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre autoizolarea de două zile a șefului statului după parada de la Moscova