Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Timișoara: Ore în șir la coadă pentru înscrierea copiilor la creșă

coada_crese.jpg

Image source: 
Otilia Ghițescu

Zeci de părinți au stat, unii cu copii cu tot, la coadă, ore în șir, în fața Serviciului Creșe al Primăriei Timișoara. Au început înscrierile pentru anul 2020 / 2021 și sunt doar aproximativ 220 de locuri. Programările nu s-au putut face online, iar cererile au fost completate pe o stivă de țigle.

Părinții s-au așezat la coadă încă de dimineață. Cu măști pe fețe, ei au așteptat pe trotuar, în fața sediului Serviciului Creșe. Distanța fizică s-a păstrat mai mult sau mai puțin, pentru că spațiul nu era foarte generos.

Nemulțumirea a fost maximă, mai ales că, până să ajungă să depună dosarul, unii au așteptat aproape patru ore. Alții erau deja împăcați cu ideea că vor veni în zilele următoare.

”De la 8 și 10 am stat. Am fost numărul 47. Am stat aproape patru ore. Trei ore și 45 de minute. Nu e normal. Toată treaba trebuia să se facă cu programare online. Știai ora, veneai frumos și nu mai era o problemă. Așa cred că era cel mai OK. Nu mai era nicio problemă atunci”, spune un părinte.

”Cred că am jumătate de oră de când am venit. Încă nu am număr. Nu stau, că am lăsat fetița cu o vecină, aștept să-mi iau numărul și plec. Revin mâine. Fetița mea nu are tată, am lăsat copilul cu vecinul”, mărturisește un altul.

Șefa Serviciului Creșe, Gabriela Crăciun, spune că nu s-a stat mai mult de 7-8 minute pentru depunerea unui dosar și că s-a intrat în funcție de o listă făcută chiar de părinți. Ea crede însă că „tradiția” statului la coadă e greu de depășit:

”Este coadă foarte mare, pentru că așa se obișnuiește. E o tradiție la noi, la români, să formăm cozi. Oamenii au venit de dimineață, au făcut o listă, s-au trecut în funcție de cum au venit. Noi am preluat această listă de la ei și o respectăm. Mai mult de două persoane nu putem să introducem înăuntru. Am cronometrat, 7-8 minute durează preluarea unui dosar. Le-am spus să-și calculeze și să revină, să nu stea să formeze aglomerație și cozi. Pot reveni, pentru că acea listă se respectă, e făcută de ei, nu de noi, și ar putea chiar și mâine să revină”.

Părinții au completat cererile în picioare, în fața sediului Serviciului Creșe, pe o stivă de țigle. În condiții inumane, după cum spune o mămică:

”Acum o oră am venit. Încă nu am număr. La ce este aici, nu cred că intru azi. Nu mi se pare deloc normal. Este inuman. Să se înscrie online. Mai ales cu pandemia asta, e groaznic. Și pe căldură, cu copii, că n-avem cu cine-i lăsa, e groaznic”.

Dosarele nu pot fi depuse online, pentru că este nevoie de ștampilă conform cu originalul. Ele vor fi preluate până în 31 iulie. Urmează, până în 7 august, evaluarea lor, iar rezultatele vor fi anunțate în 10 august.

Ascultă aici corespondența de la Timișoara