Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rămășițele a sute de trupuri ghilotinate descoperite în pereții unei capele din Paris

robespierre.png

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre, considerat ”Arhitectul Regimului Terorii” instaurat după Revoluția Franceză din 1789
Image source: 
Wikimedia Commons

O echipă de arheologi francezi a descoperit rămășitele umane a 500 de francezi ghilotinați în timpul Revoluției franceze în pereții unei clădiri din Paris.

Multă vreme s-a crezut că trupurile faimoșilor „ghilotinați”, cum ar fi Maximilien Robespierre, arhitectul regimului Terorii, sau autorul francez și feministul Olympe de Gouge au fost duse, după ghilotinare, în catacombele Parisului.

În urma unor cercetări îndelungate, arheologii au anunțat că oasele pe care le-au găsit în pereții Sainte-Chapelle Expiatoire din arondismentul 8 din Paris, de lângă stația de metrou Grand Boulevards, spun o cu totul altă poveste, dezvăluie publicația Le Parisien.

Capela a fost construită la ordinul dat de regele Louis XVIII în memoria fratelui său,  regele Louis XVI și a Mariei Antoaneta, amândoi ghilotinați în Place de la Concorde în 1793.

Aymeric Peniguet de Stoutz, administratorul capelei, a început să facă o investigație după ce a observat niște anomalii în pereții dintre coloanele capelei.

Autoritățile franceze au solicitat ajutorul arheologului și omului de știință în domeniul criminalisticii, Philippe Charlier, care a inserat un aparat în pereții capelei detectând astfel oase umane.

Philippe Charlier (stânga imaginii) cercetând pereții capelei Sainte-Chapelle Expiatoire © Centre des Monuments Nationaux

 

„Capela conține patru osuare făcute din cutii de lemn, cel mai probabil acoperite cu piele, pline cu oase umane”, a scris Charlier în raportul său din 2018.

„Până acum, capela a servit ca monument în memoria familiei regale, dar acum am descoperit  că este de fapt o necropolă din timpul Revoluției franceze”, a declarat entuziasmat de Stoutz, administratorul capelei.

Nu sunt schelete propriu-zise. „Este pământ amestecat cu bucăți de oase”, a spus Charlier, inclusiv un deget, de aproximativ 10 cm, cât o fibulă.

„Am plâns când patologul mi-a spus că a văzut falange în fotografii”, adaugă administratorul de Stoutz.

Charlier a spus totodată că descoperirea reprezintă „un pas important”, dar că „este nevoie de mai multe cercetări și sperăm că acestea vor continua în 2021”.

Capela este deschisă pentru public, cu rezervare în prealabil.

 

Traducere de Smaranda Teodoriu, după rfi.fr