Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Consilier pentru lucrătorii din UE în Germania: Va fi depus un prim proiect al legii care interzice firmele intermediare în industria cărnii

Românii care vor pleca la muncă în Germania ar putea încheia contracte de muncă direct cu abatoarele sau cu firmele din industria cărnii. Legislația muncii în această țară urmează să fie schimbată. Ministrul federal al Muncii, Hubertus Heil, a declarat că va depune, în această lună, un prim proiect al legii prin care să se interzică prezența firmelor subcontractoare în industria cărnii, începând cu anul 2021, după cum spune la RFI, Elena Strato, consilier pentru lucrătorii din Uniunea Europeană în Germania, în cadrul organizaţiei Arbeit und Leben, din Renania de Nord-Westfalia. 

 

Elena Strato spune la RFI că modificarea legislației muncii reprezintăun pas important în schimbarea condiițiilor de lucru în industria cărnii, pentru că salariații vor fi angajați direct de abatoare și de toate companiile care prelucrează carnea. Astfel, vor avea aceleași drepturi ca restul angajaților. Pe de altă parte, angajatorii vor avea responsabilitatea directă pentru ei, nu o vor mai delega-o firmelor subcontractoare. Vor prelua inclusiv responsabilitatea pentru condițiile de trai ale lucrătorilor, cazați  adesea în spații mizere, în locuințe în care mai multe persoane dorm în aceeași cameră.

Luna trecută, aproximativ 1500 de angajați ai abatorului Tönnies, din landul Renania de Nord-Westfalia, au fost testați pozitiv la SARS-CoV-2. Dintre aceștia, peste 1.000 sunt români. Abatorul a fost închis iar angajații plasați în carantină.  

Oamenii lucrează acolo, în mare parte, prin firme subcontractoare, nu sunt angajați direct de abator, explică Elena Strato. "Abatorul a fost închis pe 19 iunie. Nu numai persoanele infectate au fost trimise în carantină, ci și familiile și colegii acestora. Pe perioada carantinei ar trebui, conform legii, să se facă plata integral, în continuare, de către angajator. Există o lege aici, care se numește <Legea împotriva infecției> și aceasta stabilește foarte clar criteriile: angajatorul trebuie să plătească șase săptămâni salariul cuvenit în situații normale, în momentul în care s-ar fi lucrat  normal angajaților. Angajatorul are dreptul de a depune o cerere la Direcția de Sănătate Publică pentru a-și recupera acești bani. Angajatorii nu au pierderi pe perioada carantinei, statul plătește aceste sume", spune Elena Strato, consilier pentru lucrătorii din Uniunea Europeană în Germania.

Ce se întâmplă când există un lanț de subcontractori? "Muncitorul nu mai știe cine este responsabil pentru el. Mai întâi, trebuie clarificat un lucru: aceste lanțuri de sub-subcontractori sunt mult mai dese în domeniul construcțiilor. În domeniul cărnii, de obicei există unul, maximum doi subcontractori,a sta înseamnă pentru ei că angajatorul direct este subcontractorul. Toate modalitățile de recrutare, de plată, de emitere a documentelor la sfârșitul lunii, concediul concedierile, rezilier de contract, toate sunt în mâinile subcontractorului", explică Elena Strato.

Cu ce probleme vin angajații români la consiliere? " Cele mai întâlnite probleme se referă la neplata salariului, rețineri ilegale din salariu, accidente de muncă, plata concediului medical și neplata concediului de odihnă, ore suplimentare, concedieri nejustificate și documente lipsă. Probleme deosebite în obținerea și asigurarea unor condiții de muncă echitabile pentru imigranți se întâlnesc cel mai adesea în cazul contractelor prin agent de muncă temporară, al lucrătorilor detașați prin intermediul subcontractării unor comenzi - practici întâlnite în mai toate domeniile economiei, precum și al lucrătorilor (doar în acte) independenți."

 

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL:

Organizația Arbeit und Leben DGB/VHS NRW (https://www.aulnrw.de/projekte/projekte/arbeitnehmerfreizuegigkeit-fair-gestalten/romana-rumaenisch/)  oferă din anul 2013 consiliere lucrătoarelor și lucrătorilor din Europa Centrală și de Est în vederea obținerii drepturilor la locul de muncă. Începând cu 01.01.2020, consilierea este deschisă tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană, care sunt supuși exploatării sau condițiilor de muncă precare în landul Renania de Nord-Westfalia (NRW). Proiectul este finanțat în cadrul politicii pieței muncii din landul NRW cofinanțate din fondul social european. Obiectivele proiectului sunt: consilierea și ajutorarea lucrătoarelor și lucrătorilor din Uniunea Europeană în dreptul muncii și al asigurărilor sociale; punerea bazelor unei rețele extinse de colaborare între organizațiile și oficiile care se ocupă cu informarea, consilierea, îndrumarea și eventual ajutorul pentru obținerea unor condiții de muncă echitabile și punerea cunostințelor obținute la dispoziția sindicatelor și a populației.