
Social
Columbia: Izolarea aduce și mai multă violență conjugală
default.png

În primul video difuzat pe 27 iunie, filmat în orașul Puerto Wilches din departamentul Santander (din nord), un bărbat o trage de păr pe o femeie în fața casei, apoi o târăște și o învârte pe sol. Femeia țipă. După ce se ridică, bărbatul începe să o lovească.
Pe lângă violența cauzată de bărbat, numeroși internauți au fost șocați de pasivitatea persoanei care filma această scenă. Câteva zile mai târziu, autoritățile locale au declarat că bărbatul agresor, recidivist, a fost trimis la închisoare.
Un alt video filmat în Pueblo Bello din departamentul Cesar (din nord) arată cum un bărbat aflat la marginea străzii lângă o mașină ține sub genunchi o femeie care se zbătea.
După difuzarea acestui video, biroul Procurorului general al națiunii a deschis imediat o anchetă. Autoritățile au anunțat faptul că bărbatul- un jurnalist radio- a fost reținut în arest. Conform unui ziar local, femeia nu a dorit să-și denunțe agresorul, dar mărturiile celor apropiați, videoul, precum și o fotografie cu rănile de pe fața femeii, au fost suficiente pentru a convinge poliția să-l aresteze pe bărbatul cu care femeia avea o relație sentimentală.
Din ce în ce mai multe apeluri
Deși există unele dovezi filmate, acestea nu prezintă totalitatea violențelor comise împotriva femeilor, violențe care au crescut de la începutul izolării, mai exact de pe 25 martie.
În data de 26 iunie, Marta Lucia Ramirez, vice-președintele Columbiei, a indicat că apelurile pentru semnalarea violențelor au crescut cu 150% în timpul izolării, față de anul trecut în aceeași perioadă. Această cifră corespunde cu numărul de persoane care au apelat la 155, un număr special destinat femeilor victime ale violențelor. Conform dnei Ramirez, și numărul de persoane care au sunat la 123, un număr de urgențe (poliție, pompieri, etc.) pentru a semnala violențele de acest tip a crescut cu 39% în această perioadă.
Conform Institutului de medicină legală, 8 972 de femei au fost victime ale violențelor conjugale, intrafamiliale sau sexuale iar 164 au fost omorâte în perioada 25 martie - 23 iunie 2020. Cifrele sunt mai mici decât cele din anii precedenți, dar o analiză mai concretă a acestor cifre dezvăluie o creștere graduală a violențelor în săptămânile de după introducerea izolării: de exemplu, 1 241 femei au fost victime ale violențelor conjugale pe durata primei luni de izolare, apoi 1 859 luna următoare.
Amploarea fenomenului în continuare subestimată
Carlos Fernando Galvan Becerra lucrează la Organizația Populară a Femeilor, cu sediul în departamentul Magdalena (nordul țării) al cărei scop este apărarea drepturilor femeilor:
”Credem că cifrele sunt complet subestimate deoarece foarte multe femei nu depun plângere împotriva agresorilor lor. Izolarea face ca acest demers să fie și mai complicat decât este de obicei, deși în utima lună lucrul acesta a fost posibil.
Într-adevăr, în timpul izolării este complicat de ieșit. Mai mult, femeile ar putea teoretic să depună plângere pe Internet sau să sune la un număr special, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil pentru că internetul nu este disponibil pe tot teritoriul țării, fără a mai lua în calcul faptul că nu este neapărat ușor să suni la un număr de urgențe din moment ce locuiești în aceeași casă cu agresorul.
De altfel, dacă o femeie trăiește împreună cu agresorul și se întoarce acasă după ce l-a denunțat, acesta poate deveni și mai violent în cazul în care află. De altfel, când femeile depun plângere pentru violențele conjugale, răspunsul instituțiilor este rareori prompt. Ba mai mult, există puține instituții unde femeile sunt primite.
Putem explica creșterea acestor violențe prin stresul pe care perioada de izolare l-a provocat asupra indivizilor. Pe lângă violențele fizice, constatăm de asemenea o creștere a violențelor psihice.
Autoritățile sunt în prezent axate pe lupta împotriva Covid-19, așadar ajutorul acordat victimelor violențelor conjugale trece pe plan secundar, fără a pune la socoteală că violența domestică împotriva femeilor din Columbia are o istorie lungă”.
La începutul lunii mai, o inițiativă intitulată #ElTrapoAvisa a fost lansată în țară pentru a încuraja femeile victime ale violenței să agațe o cârpă neagră la fereastra casei lor pentru a semnala situația.
Această inițiativă amintește de o altă inițiativă în care numeroase familii columbiene agățau la ferestre bucăți de material roșu. Acest gest avea semnificația: „În această casă nu avem ce mânca”.
La finalul lunii iunie, vice-președintele Columbiei a promis că noi măsuri vor fi luate pentru a lupta împotriva violențelor comise împotriva femeilor.
Traducere de Smaranda Teodoriu, după France24