Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nelu Tătaru: Dacă vor fi 10.000 de cazuri de infectări în 3-4 zile, la nivelul țării, se impune starea de urgență

nelu_tataru_bun.jpg

Image source: 
Facebook / Guvernul României

Starea de urgență ar putea fi din nou instituită în România dacă se va ajunge la o cifră de zece mii de cazuri de noi infectări cu noul coronavirus într-un interval de 3-4 zile, la nivelul întregii țări, a spus joi seară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. 

Ministrul Sănătății a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că România nu a depășit încă primul val al pandemiei de coronavirus și că, în prezent, „asistăm la a doua cocoașă a primului val”, după ce pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

"De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (...) Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (...) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe", a declarat Nelu Tătaru. 

​România înregistrează joi, 9 iulie, cel mai grav bilanț de COVID-19, de la debutul pandemiei. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 614 noi îmbolnăviri. Bilanțul infecțiilor cu coronavirus a ajuns astfel la 30.789. Cu o zi în urmă, au fost raportate 555 de noi cazuri, ceea ce a reprezentat cel mai mare număr, până ieri.