
Social
12 Iulie 2020
Rata finală de promovare a Bacalaureatului este de 64,5%
bacalaureat.jpg

Sursa imaginii:
AFP/Getty
Astfel, după sesiunea din lunile iunie și iulie, din promoția acestui an au promovat Bacalaureatul 72,9%, adică aproape 88.000 de elevi, iar dintre cei care au terminat liceul în anii trecuți au reușit doar 27,6% - mai exact 7.519 de candidați.
Din toată țara, 307 absolvenți au obținut media generală maximă: 10.
Amintim, nota minimă pentru fiecare materie a fost 5, iar pentru a promova examenul, media generală trebuie să fie peste 6.
Următoarea sesiune a Bacalaureatului se va desfășură între 24 august și 5 septembrie, pentru care înscrierile vor începe luni – 13 iulie și se încheie la 24 iulie. Dosarele pot fi depuse personal, prin mijloace de curierat sau electronice, la secretariatele unităților de învățământ.