Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


DSP Dâmbovița, explicații despre situația Spitalului Orăşenesc Găeşti, desemnat spital suport COVID- 19

gaesti.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/Spitalul Orășenesc Găești

Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a făcut, luni, mai multe precizări cu privire la desemnarea Spitalului Orăşenesc Găeşti ca spital suport COVID- 19.  Explicațiile vin după protestul organizat în această dimineață, în curtea unității sanitare. Cadrele medicale au protestat şi au susţinut că nu pot să asigure şi urgenţe, şi secţiile COVID, având în vedere că sunt foarte puţini şi că nu au circuite epidemiologice.

Direcția de Sănătate Publică transmite că judeţul Dâmboviţa se confruntă în ultimele 2 săptămâni cu o creştere a numărului de cazuri SARSCoV- 2 pozitive, pe fondul relaxării măsurilor restrictive instituite în perioada stării de urgenţă în diferite sectoare de activitate; existenţei unui număr mare de focare de colectivitate; creşterii numărului de testări profilactice la nivelul centrelor rezidentiale pentru persoane adulte şi copii, conform metodologiei de supraveghere a sindromul respirator acut cu noul coronavirus SARS- CoV-2; deciziei societăţilor comerciale de a testa profilactic un număr cât mai mare de angajaţi în detrimentul izolării la domiciliu a contacţilor direcţi ai cazurilor confirmate; deciziei personale a pacienţilor internaţi de a se externa la cerere, sau a persoanelor pozitive care refuză internarea şi care rămân în familie/comunitate, decizie care a generat până acum un număr de 6 focare de familie active, totalizând 26 cazuri pozitive; nerespectării recomandărilor de autoizolare la domiciliu a persoanelor contacte directe ale unor cazuri confirmate, ca urmare a ultimelor modificări legislative ; nerespectării de către populaţia generală a regulilor de distanţare fizică, a celor de igienă personală, precum şi nepurtării măştii de protecţie, ori a utilizării acesteia în mod necorespunzator; accentuării gradului de mobilitate al populaţiei având în vedere sezonul estival.

În acest context, capacitatea unităţilor sanitare cu paturi desemnate de Ministerul Sănătăţii ca spitale suport Covid – 19, a fost depaşită, astfel că a fost necesară intervenţia Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa pentru organizarea transferului pacienţilor în unităţi similare din judeţele învecinate, care se confruntă la rândul lor, cu o creştere a numărului solicitărilor şi al internărilor pentru tratament de specialitate, transmite DSP Dâmbovița, într-un comunicat remis redacției. Prin Ordinul nr. 1239 din 09.07.2020, ministrul sănătăţii a modificat Anexa 3 – lista spitalelor de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SarsCov2, a Ordinului nr. 555 din 2020, incluzând pe acesta listă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Damboviţa, Spitalul Orăşensc Găeşti, dar si Secţia Recuperare Medicală a Spitalului Municipal Moreni.

"Propunerea ca Spitalul Oraşenesc Găesti (cu excepţia Compartimentului de Primiri Urgenţe, radiologie, farmacie, dispensar TBC şi ambulatoriul de specialitate) să devină spital suport COVID, a fost fundamentată prin necesitatea asigurării condiţiilor de tratare sub supraveghere medicală, a pacienţilor confirmaţi SARS -CoV -2,forme asimptomatice şi usoare, precum şi prin faptul că structura funcţională a acestuia, nu permite acordarea simultană a asistenţei medicale în regim de spitalizare continuă a pacienţilor COVID şi a pacienţilor non COVID, prin desemnarea parţială a unor secţii/compartimente destinate exclusiv bolnavilor confirmaţi pozitiv SARS- CoV- 2. Personalul Spitalului Orăşenesc Găesti a fost dezinformat că activitatea compartimentului de primiri urgenţe va fi suspendată, fiind dirijată într- un corp similar celui de triaj epidemiologic, amplasat la intrarea în unitate, fapt cu care Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa nu poate fi de acord. Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa au analizat structura functională a Spitalului Orăşenesc Găesti şi au stabilit că se pot asigura circuite funcţionale separate pentru CPU, laborator de radiologie şi imagistică şi ambulatoriul de specialitate, aflate la parterul clădirii, cu intrări separate atât pentru CPU cât şi pentru radiologie şi ambulatoriu şi în acest sens va emite aviz favorabil pentru noua structură. Menţionăm că pacienţii COVID vor fi investigaţi radiologic la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Echipa Direcţiei de Sănătate Publică Damboviţa a identificat circuitele epidemiologice funcţionale necesare în vederea desfăşurării activităţii medicale suport COVID, astfel încât riscul de contaminare să fie eliminat: desemnarea zonei verzi destinate accesului şi odihnei personalului medical dedicat; zona galbenă destinată echipării/dezechipării personalului medical la intrare/ieşire/în /din zona roşie; zona roşie destinată exclusiv pacienţilor pozitivi", mai transmite DSP Dâmbovița. 

Ca şi la celelalte unităţi sanitare suport COVID din judeţul Dâmboviţa, tratamentul pacienţilor COVID pozitivi, forme uşoare sau asimptomatice, va fi stabilit în baza unui protocol încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Spitalul Orăşenesc Găeşti, protocol ce va fi avizat de Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa. Potrivit criteriile stabilite de Ordinul M.S. nr.555/2020, asistenţa medicală a pacienţilor COVID forme asimptomatice şi usoare, poate fi asigurată cu medici de alte specialităţi decât boli infecţioase, medici rezidenţi sau medici voluntari de orice specialitate, supervizaţi de medici infectionisţi, cu obligaţia asigurării supravegherii asistenţei medicale timp de 24 h.