Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franța: Șoferul de autobuz bătut de pasageri a murit

Philippe Monguillot, șoferul de autobuz care a fost agresat violent la 5 iulie în localitatea Bayonne, de pasagerii pe care a încercat să-i oprească să urce în vehicul pentru că nu purtau mască, a decedat la spital. Purtarea măștii în mijloacele de transport în comun este obligatorie în Franța.

Șoferul de 50 de ani, a fost insultat, apoi dat jos din autobuzul nr.810 și bătut cu bestialitate, lovit în cap până când a intrat în comă.

Vinerea trecută, după cinci zile de la incident, familia și medicii au decis să-l deconecteze de la aparatele care îl țineau în viață.

Cei 4 bărbați care l-au atacat au fost arestați. Doi dintre ei, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, au fost acuzați de tentativă de omor, iar ceilalți doi de neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol. O a cincea persoană a fost acuzată că a încercat să ascundă un suspect.

Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, a fost sâmbătă la Bayonne pentru a vizita familia și prietenii lui Monguillot.

Văduva șoferului, Veronique, a transmis guvernului că familia ei este „distrusă” și a cerut „pedepsirea exemplară” a atacatorilor.

"Este barbar. Nu este normal", a spus ea pentru mass-media franceză după întâlnirea lor. „Trebuie să facem ceva pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple vreodată”.

"Este un act absolut odios", a spus Darmanin. "Acest șofer de autobuz doar își făcea treaba. Și-a părăsit locuința dimineața și nu s-a mai întors, lăsând în urmă o văduvă și trei fete.

"Nu există nici o scuză pentru o astfel de barbarie. Nu putem permite astfel de acte de violență. Trebuie să reafirmăm autoritatea. De multe ori, în societatea noastră, autoritatea nu este respectată", a adăugat el.

Miercurea trecută, peste 6.000 de oameni au ieșit pe străzi la Bayonne pentru a-i aduce victimei un ultim omagiu.

 

Traducere de Anda Costiuc după rfi.fr