Familia de evrei basarabeni deportată de două ori de Stalin în Siberia

Să fii deportat o dată în Siberia este o experiență cruntă, să fie deportat de două ori și să supraviețuiești depășește limitele imaginației.

Yuri Golgorsky este fost jurnalist la BBC World Service și locuiește de peste 40 de ani la Londra, dar are rădăcini vechi în Basarabia. 

"Familia mea, atât din partea tatălui cât și a mamei erau basarabeni de când se știau, părinții, bunicii, străbunicii lor erau născuți în Basarabia. Familia tatălui meu se trăgea din Tighina, care acum se numește Bender, iar familia mamei mele tot din Tighina provenea, deci cu toții sunt basarabeni get-beget.", spune Yuri.

"Familia mamei mele nu era înstărită, ba din contra. Familia tatălui meu era într-adevăr înstărită. Bunicul meu patern era negustor de cherestea, un negustor de cherestea respectat, care furniza mult lemn pentru basarabeni, bine cunoscut, generos, foarte respectat.", continuă el povestea familiei sale. 

Vremuri fericite

În perioada 1918 - 1940 când Basarabia a făcut parte din Regatul României, familia Goligorsky a prosperat și s-a integrat perfect. 

Familia Goligorsky s-a bucurat de un trai prosper în Basarabia înainte de 1940

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

"Pentru că bunicul meu, Volf, era un om înstărit, iar tatăl meu, Samuel, era singurul său copil, bunicul meu și-a trimis fiul la studii la București, la Academia de Belle Arte, pentru că tatăl meu era realmente un artist talentat și de asemenea era un cinematografist aspirant.

Când s-a dus la București a produs și un film de animație, 30 – 35 de metri de film despre un rățoi care mergea.

El a trimis acest experiment la Hollywood și a primit răspuns: “Domnule Goligorsky puteți veni aici, aveți un loc rezervat, avem nevoie de producători de desene animate ca dumneavoastră.”

Asta s-a întâmplat chiar în ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, iar tatăl meu s-a întors la Tighina în Basarabia, unde i-a spus tatălui său, bunicul meu, că ar fi momentul potrivit să plece în altă parte, în America sau în Palestina.

Și nu doar pentru practicarea producției cinematografice, ci și pentru că în București circulau insistent zvonuri că fie Germania, fie URSS va ocupa Basarabia." povestește Yuri. 

La sfârșitul anilor '30 și în 1940 antisemitismul a devenit tot mai accentuat în România, inclusiv la nivel oficial, cu toate acestea, bunicul lui Yuri a refuzat să părăsească țara.

"Cu toții cunoșteau violența Gărzii de Fier și a lui AC Cuza și asta era tot timpul în mintea lor, deci ei știau că rezultatul final, oricine ar fi preluat Basarabia, va fi că evreii vor suferi.

Dar bunicul meu, Volf, era ferm convins, că orice s-ar întâmpla, el va prefera să rămână în Basarabia decât să plece oriunde în lume.

De asemenea prin limbile pe care le vorbeau – o română frumoasă, o rusă frumoasă, o limbă idiș frumoasă, tatăl meu a învățat franceza, ei erau multiculturali, se simțeau acasă în orice împrejurare." spune Yuri.

Ocupația sovietică

Această viață fericită a fost spulberată pe 28 iunie 1940, când, în urma Pactului Ribbentropp - Molotov semnat de Germania Nazistă și URSS pe 23 august 1939, Stalin a ocupat Basarabia.

Familia Goligorsky a făcut parte din cei circa 32000 de basarabeni deportați în Siberia pe 12/13 iunie 1941

Sursa imaginii: 

Wikipedia

"Pe 28 iunie 1940, tatăl meu, mama mea - Fannie, se aflau împreună cu familiile lor în Basarabia, la Tighina.

Tatăl meu se căsătorise cu mama, cu un an înainte, în 1939 în Tighina, niciunul dintre el nu plecase în altă parte, doar sora mai mică a mamei mele emigrase în Statele Unite pe ultimul vapor care părăsise portul Odessa, împreună cu fiul ei, vărul meu, cu care sunt nu doar rudă, ci și mare prieten, dar cu o soartă total diferită.

El s-a născut pe teritoriul SUA și este american get-beget, în timp ce părinții mei au rămas și au devenit prizonieri în Uniunea Sovietică.", spune Yuri

Dar au fost vreodată atrași bunicul și tatăl de ideologia comunistă?

"N-aș putea spune că erau atrași de ideologia comunistă, erau atrași de ideologia justiției sociale.

De asemenea, pentru că bunicul meu era un om bogat și generos și pentru că destui evrei, mai ales printre cei tineri, erau atrași de ideologia comunistă, erau adeseori trimiși la închisoarea Doftana, iar bunicul meu considera că era de datoria lui să-i cumpere pe gardieni ca să-i scoată pe evreii aceștia din pușcărie.

Drept mulțumire, când au venit sovieticii în Basarabia, bunicul meu a fost arestat, alături de evreii aceștia comuniști și trimiși cu toții în același lagăr." explică Yuri.

Ocupanții sovietici au trecut imediat la impunerea sistemului comunist în Basarabia, naționalizând toate proprietățile, iar bunicul Volf a devenit temporar manager în propria companie de cherestea, confiscată de bolșevici în septembrie 1940. 

În primul val de deportare din 12/13 iunie 1941 un număr de aproximativ 32000 de locuitori ai Basarabiei au fost deportați pe criterii de clasă, ei fiind considerați ca făcând parte din "burghezie".

Printre aceștia, potrivit documentelor sovietice, 1468 erau evrei, marea majoritate din orașe,precum Chișinău, Bălți, Tighina sau Cahul, un procent de sub 5% (față de 10% pe ansamblul populației), dar care reprezenta nu mai puțin de 32% din numărul celor deportați din zonele urbane ale Basarabiei. 

Lagăr de exterminare

Volf a fost arestat și în noaptea de 12/13 iunie 1941 a fost deportat în lagăr, separat de Samuel și Fannie și bunica Adele, care au fost deportați separat. 

Certificatul de deces al lui Volf Goligorsky menționează cauza morții în lagăr "înfometare"

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

"Au fost duși în vagoane de vite, timp de două săptămâni până au ajuns la destinație. Pe drum au fost hrăniți cu scrumbie și cartofi, nimic altceva și foarte puțină apă.

Ca urmare, când au ajuns și li s-a dat voie să se dea jos din vagoanele de vite, bărbați, femei, copii, au sărit jos și au început să-și facă nevoile fără niciun fel de jenă și au cerut apă. Mulți dintre ei au murit pe drum." povestește Yuri.

Bunicul Volf a avut o soartă cruntă.

"Bunicul meu a fost dus separat în lagăr și nu a mai fost văzut niciodată. A fost trimis în lagărul Ivdel în munții Ural, care, a propos, e în uz chiar și astăzi.

Am aflat că era un lagăr foarte dur, de la supraviețuitori, pe atunci tineri comuniști pe care el îi salvase din închisorile românești, care ne-au spus că primeau foarte puțin de mâncare.

E de ajuns să spun că un prieten al lui pe numele Levitt, pe care nu l-am întâlnit niciodată, dar a cărui poveste am aflat-o, a înnebunit și și-a mâncat propriile excremente spunând “Acum nu îmi mai este foame” și a murit otrăvit. 

Era pur și simplu un lagăr de exterminare. Înainte să fie deportat bunicul meu era un om puternic și sănătos, ca un sportiv, deși nu a practicat niciodată vreun sport, iar la numai trei luni de la trimiterea în lagăr era invalid grupa II, potrivit documentului pe care l-am primit din arhive, pe care l-am obținut cu greu.

Așa că era un om distrus. Nu mai putea fi folosit nicăieri în muncă productivă, dar acești oameni trebuiau hrăniți, chiar dacă rațiile erau minuscule.

În final probabil a fost luată decizia să fie “ajutați” să moară cât mai repede cu putință, ca să se asigure că nu sunt o povară pentru bugetul statului. A murit pe 25 octombrie 1941.

Documentul oficial pe care l-am obținut de la autoritățile Federației Ruse la mijlocul anilor ‘90 menționează cauza morții ca fiind înfometarea." explică Yuri,

Eliberați și deportați din nou

Părinții și bunica au stat în deportare din 1941 până în 1947, nu în lagăr, ci într-o așezare păzită în regiunea Hanty-Mansi din Urali.

Familia Goligorsky a ajuns din nou în Siberia în 1949 unde a stat până în 1957

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

În 1947 au fost eliberați, li s-a permis să se întoarcă în Basarabia, s-au stabilit la Chișinău, nu la Tighina, acolo unde s-a născut în 1948 fratele Vladimir. Dar în 1949 tatăl Samuel a fost arestat din nou. 

Acesta a fost al doilea val de deportare, din 5/6/iulie 1949, când alte peste 20000 de persoane au fost deportate la ordinul lui Stalin.

"E interesant că am vorbit recent cu un domn în vârstă de la Moscova și am descoperit că părinții noștri au fost vecini la Chișinău, pe strada Cahul, au fost arestați în același timp și trimiși în Siberia în așezări diferite în același an." spune Yuri.

"El mi-a spus însă un lucru interesant, fiind mai în vârstă decât mine: 'Yuri, eu merg frecvent la Chișinău în acel loc, iar copiii acelora care au ocupat casele noastre după ce noi am fost deportați locuiesc în continuare acolo.' ", adaugă el.

"În esență, acesta a fost un ordin care a venit de la Moscova care spunea: trebuie arestați 5000 de oameni până mâine dimineață, oameni care mai fuseseră arestați în prealabil, iar el a făcut parte din acei 5000."

Practic era ca un proces de producție și nu puteau aresta mai mult de 5000 de oameni într-o noapte."

Izolați în Siberia

Mama Fannie cu fratele Vladimir s-au alăturat tatălui, altfel nu puteau supraviețui singuri la Chișinău.

Yuri Goligorsky s-a născut în noiembrie 1954 în Siberia

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

" 'Voluntar', mama a spus că nu vrea să fie despărțită de soțul așa că a spus că dacă doresc pot să o aresteze și pe ea.

Ei s-au conformat imediat, așa că a fost arestată și deportată. Tatăl meu în mod cert a fost din nou dus în vagoane de vite, ca în 1941, dar nu am idee cum au fost duși mama și fratele meu. Probabil au trebuit să plătească pentru propria deportare!!!

Au fost duși la Tiukalinsk, în regiunea Omsk, din sud vestul Siberiei, la 125 km nord-vest de orașul Omsk. Era o așezare practic izolată, era imposibil să scapi de acolo. N-aveau nevoie de gardieni acolo.

Au supraviețuit cultivând cartofi, castraveți și împărțeau o vacă cu o altă familie. Aveau lapte, aveau cartofi și scrumbii, pescuite dintr-un râu din apropiere și adus de pescari și aceasta era mâncarea lor de bază.

Temperatura scădea uneori iarna până la – 35C. Știu că în ziua când m-am născut eu în noiembrie 1954 mercurul scăzuse sub – 35 C."

Stalin a murit pe 5 martie 1953, dar familia Goligorsky nu a fost eliberată din exil timp de alți patru ani.

"De ce n-au fost eliberați? E interesant, în primul rând era vorba de un proces, oamenii n-au fost eliberați imediat, a durat un timp până ce au fost revizuite toate cazurile.

Iar în al doilea rând oamenii care lucrau în NKVD-ul local (predecesorul KGB), nu știu dacă erau cumsecade, dar într-un fel se purtau frumos și l-au sfătuit pe tatăl meu: “Ce rost are să vă întoarceți în Moldova? Doar ca să fiți deportat a treia oară? Mai bine stați aici, noi vă cunoaștem, dumneavoastră ne cunoașteți, sunteți foarte respectat aici.”

Nu mai spun ca i s-a oferit să fie primit în rândurile Partidului Comunist, la care el a răspuns: “Sunt onorat, dar nu mă simt demn de această onoare”." explică Yuri. 

Întoarecerea în Basarabia

Familia a primit permisiunea să se întoarcă la Chișinău în 1957, dar timp de alți șase ani a fost privată de drepturi.

Familia Goligosrky a primit permisiunea de a se întoarce la Chișinău în 1957, dar nu a fost reabilitată decât în 1963

Sursa imaginii: 

http://www.moldovenii.md/

"Au făcut o grămadă de apeluri și a durat mult timp. Au fost reabilitați abia în 1963.

Între 1957 și 1963 am locuit în ceva mai mult decât o cocină de porci, pentru că nu aveam niciun drept. Nu am dreptul să revendicăm proprietățile confiscate. Așa că am trăit într-o magazie.

Întâmplător am dat de un bărbat la Chicago, care a fost primul meu prieten, cu care am împărțit această magazie.

E de vârsta mea și ne-am descoperit întâmplător, el lucrează ca inginer la o mare companie din Chicago și vorbim odată la două săptămâni depănând amintiri de la vârsta de cinci ani.", povestește Yuri. 

În 1963 familia Goligorsky a fost reabilitată și a avut dreptul să solicite un apartament proprietate de stat. Le-a fost repartizată o cameră și jumătate într-o zonă foarte bună, în centrul Chișinăului, dar apartamentul era foarte mic, fără bucătărie și fără baie.

Deși a învățat la o școală foarte bună, fiind evreu, Yuri nu se putea bucura de drepturi depline în URSS. 

"Era ceva inițiat în mod deliberat de autorități. În primul rând, evreilor le era restrâns dreptul să meargă la facultate să studieze subiectul dorit.

Unii dintre cei care au absolvit liceul în același timp cu mine au trebuit să meargă la Sverdlovsk sau în Urali, la Tomsk, pentru că la Chișinău le-ar fi fost imposibil să fie admiși la facultățile dorite de ei. Era o excludere din viața publică, într-un anume fel era o deportare." explică Yuri.

Yuri devine Refusenik

Ajuns adolescent, Yuri s-a decis să părăsească URSS, legal sau ilegal.

Yuri Goligorsky a vrut să emigreze din URSS de când era copil

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

"Am vrut chiar să fug în Occident prin România, am fost chiar la Ungheni să examinez posibilitatea trecerii frontierei. Era un o idioțenie, pentru că aceea era probabil cea mai greu de trecut frontieră între URSS și România.

Dacă vă amintiți, după invazia Cehoslovaciei de către trupele sovietice în 1968, Ceaușescu a retras aproape toți grănicerii de pe malul românesc al Prutului, iar când a făcut asta sovieticii imediat și-au dublat prezența pe malul de est.

Ceva mai târziu, prin 1970 am fost acolo în recunoaștere să văd dacă aș putea trece și spre norocul meu am realizat că aceasta ar fi fost o misiune imposibilă." își amintește Yuri.

Ca să poată emigra în Israel, Yuri a recurs la proteste, transformându-se în ceea la vremea aceea se numea "Refusenik".

"M-am transformat într-o iritare pentru autoritățile sovietice. Am participat la demonstrații, i-am insultat, ceea ce n-aș mai îndrăzni să fac acum știind ce animale sunt.

Habar n-am de ce nu m-au arestat, poate că li s-o fi făcut milă de mine. De vreo două ori cei de la KGB m-au reținut pentru “conversații părintești”. “Idiotule”, mi-au zis, “îți dai seama ce faci, te joci cu focul. Până la urmă o să te arestăm și o să te deportăm cu părinții pentru a treia oară”." povestește Yuri. 

Pe 18 iunie 1973, autoritățile sovietice au cedat și i-au permis lui Yuri să emigreze în Israel împreună cu părinții săi. Cum de au cedat până la urmă?

"A fost o rezultantă a acordului SALT 1 (Limitarea Armelor Strategice) semnat de liderii URSS și ai Statelor Unite, Leonid Brejnev și Richard Nixon.

Nixon l-a convins pe Brejnev să dea drumul la emigrare la 100 de familii ca un gest de bunăvoință. Fratele meu a fost însă păstrat ca ostatic și mi s-a pus în vedere că dacă fac prea multă gălăgie în Occident, ei se vor răzbuna.

Am continuat însă să fac gălăgie și nu m-a intimidat KGB-ul, dimpotrivă, când am ajuns în Occident am făcut un scandal monstru și atunci și-au dat seama că nu se vor putea înțelege cu mine și i-au dat drumul să plece în septembrie 1973 și a sosit în octombrie." își amintește Yuri. 

Gulag și Holocaust

Familia Goligorsky face parte dintr-o minoritate semnificativă a evreilor basarabeni care au suferit sub regimul comunist, majoritatea fiind victime ale Holocaustului în perioada 1941 - 1944.

Adela Goligorsky, bunica lui Yuri, a murit în Siberia în 1955

Sursa imaginii: 

Yuri Goligorsky

"Din partea mamei mele, cu excepția unui frate care lupta în Armata Roșie, întreaga familie, întreaga familie a fost nimicită, nu știm cum și unde, pentru că mama fusese deportată de Stalin, dar au fost omorâți fie de naziști, fie de autoritățile române." spune Yuri. 

Dar nu este o ironie a soartei că cel puțin unii evrei deportați de Stalin au fost “salvați” prin deportare de Holocaust?

"Da, au fost salvați ca să fie uciși mai târziu. Numai datorită morții lui Stalin din 1953 evreii au supraviețuit, el le pregătea un masacru. Nu văd o mare diferență între Stalin și Hitler, între comunism și nazism.

Oamenii care n-au fost surghiuniți, deportați în Siberia, nu puteau înțelege enormitatea privațiunilor suferite acolo, omenește era imposibil de înțeles pentru cei care nu au fost acolo.", încheie Yuri.