
Social
Ministrul Educației: Avem trei scenarii pentru reluarea cursurilor. Copilul trebuie să învețe în orice situație
anisie.jpg

„În spațiul public au fost menționate aceste scenarii. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic însă cu respectarea strictă a unor măsuri. Există un alt scenariu, hibrid, când unii vor fi în sala de clasă și ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație în săptămânile următoare și în ultimul scenariu am prevăzut situația în care să învățăm online, dar numai în cazul în care situația epidemiologică o va impune”, a declarat ministrul Educației la postul Digi24.
Monica Anisie spune că în perioada următoare vor exista discuții cu Minsterul Sănătății care a transmis deja un ghid pentru întoarcerea copiilor în clase. „Nu știm când ne putem pronunța pe aceste scenarii, dar trebuie să facem acest lucru cât mai repede pentru a se putea pregăti și autoritățile locale”, a mai spus ministrul.
"Cu siguranță fiecare copil trebuie să aibă dreptul la educație. Copilul trebuie să învețe în orice situație fie în spațiul școlii, fie de acasă. (...) Atunci când vor reveni la școală trebuie să se simtă toți în siguranță”, a adîugat Monica Anisie.
Ministrul Educației dă asigurări că până în data de 10 septembrie în școli vor ajunge tabletele achiziționate de Guvern.