Sociolog: Incapacitatea statului de a oferi încredere a generat o tonă de dumnezei care ne-au hrănit temerile, furiile

Mărturia dureroasă a Andreei Esca, prezentatoarea știrilor ProTV, care a povestit prin ce a trecut familia sa îmbolnăvită de COVID-19, pare să împartă social media în două. Unii dintre cei aproape 4 mii de oameni care i-au scris pe pagina de Facebook îi urează sănătate, alții o acuză că minte și o întreabă câți bani a primit ca să spună că s-a îmbolnăvit. Multe dintre comentariile celor din tabăra anti-COVID se încadrează într-un discurs care instigă la ură. Reacții similare sunt și la adresa lui Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, recent testat pozitiv cu coronaviurs. Sociologul Gelu Duminică, directorul Agenției Împreună, explică la RFI care este cauza valului de ură la adresa lor:

Gelu Duminică: Nimic altceva decât ceea ce Platon ne spunea în mitul peșterii. Din păcate, foarte mulți dintre noi suntem înlănțuiți și trăim în peșteră și vedem niște umbre sau ni se arată niște umbre, spunându-ni-se că ele reprezintă adevărul adevărat, când, de fapt, umbrele sunt diforme. Sunt alb-negru și nu reprezintă niciodată obiectul respectiv, realitatea respectivă. De data asta, incapacitatea statului de a oferi încredere a generat o tonă de dumnezei, de atotștiutori care ne-au hrănit temerile, angoasele, fricile, mâniile, furiile.

Reporter: Nu avem încredere în stat, dar nu avem încredere nici în niște personalități publice, dintre care unele au o imagine impecabilă?

G.D: Unii dintre noi nu, unii dintre noi nu avem încredere nici măcar în noi, darămite în alții. Nu avem încredere în mama, în tata, în copii, darămite în alții care vin să îți distrugă tot ceea ce știu că știu. Știți cum e? Întotdeauna se spune că omul prost niciodată nu știe că este prost. Că fiecare ajungem la limita incompetenței noastre considerând că, de fapt, suntem foarte competenți. Din păcate, toate metehnele astea, pe care societatea românească le avea în mai mare măsură de cât alte societăți, pentru că avem un nivel de instrucție mult mai slab, pentru că avem un stat care nu ne-a protejat și nu ne-a oferit încredere, pentru că relațiile dintre noi au fost, mai degrabă, dihotomice decât solidare, le vedem în perioada asta într-o mai mare amploare decât le vedeam înainte. Sunt mai vizibile. Dau doar un exemplu. Aproape întotdeauna am votat contra, nu pentru. Întotdeauna am simțit nevoia să ne antagonizăm. Baciul vrancean, ungurean și cu moldovean se urau, chiar dacă ei lucrau împreună.

Rep: Ura poate fi învățată și dezvoltată?

G.D: Omul se naște bun. Societatea îl distruge. Iar dacă societatea românească promovează mai degrabă ura decât solidaritatea, să nu ne sperie în momentul în care parte din societatea românească, vizibilă, promovează mai degrabă ura decât iubirea. Aduceți-vă aminte cum era cu PSD-iștii versus anti PSD-iștii, iubitorii de justiție versus promotorii europenizării României. Argumentele au fost întotdeauna promovate cu înjurătura pe buze, cerând în schimb respect.

Rep: Și ceea ce descrieți dumneavoastră, dar și ce reiese din comentariile celor care i-au scris Andreei Esca sunt doar în două nuanțe, alb și negru. Cum de am ajuns așa? De ce nu mai este loc de gri?

G.D: Câți lideri politici, civici, religioși am avut care au promovat griul? Câți lideri de-a lungul istoriei noastre recente, nu vorbim de sute de ani în urmă, ne-au îndemnat să dubito? O să vedeți că fiecare, de obicei, ne-a prezentat adevărul antagonizându-ne împotriva celuilalt, chiar și liderii religioși. Pe noi ne surprinde societatea pe care o avem uitând că, de fapt, societatea este un construct care se dezvoltă. Nu poți avea o societate bună semănând dihonie. Nu ai cum. Ceea ce se întâmplă acum e încă puțin față de potențialul pe care România îl are. Dacă noi continuăm pe drumul ăsta, tare îmi e că drumul către haos e major. Închipuiți-vă că apare un lider politic carismatic cu un mesaj populist care să adune masele. Oare ce credeți că e posibil să facă? Nu cumva putem risca să reajungem unde România a fost în 1942? Cam da, că pe aceleași fundamente a fost posibilă oroarea numită holocaust, oroarea numită Transnistria, oroarea numită Odesa, pe aceleași fundamente. Mi-e teamă de ceea ce se întâmplă. Nu știu dacă știți, dar familia mea a fost deportată în perioada aia. Familia mea a fost considerată ca fiind etalonul răului, în condițiile în care bunicul lupta pe front pentru țara asta.

Rep: Cum credeți că se poate ajunge acum la așa cum s-a întâmplat atunci?

G.D: Mentalul colectiv, neîncrederea în partidele politice, în leadershipul tradițional pot genera o mișcare de susținere a unui partid populist nemaivăzută în România și pe care noi consideram acum doi ani că ar fi imposibilă de atins vreodată. Uitați-vă la tipurile de discurs pe care le avem în spațiul românesc. O să vedeți că, din nou, căutăm țapi ispășitori. În sondajul pe care noi l-am dat publicității acum două săptămâni privind percepțiile romilor în spațiul românesc, știți cine erau considerați principalii vinovați pentru răspândirea COVID în România? Pe locul întâi era diaspora. Ceilalți, nu noi, noi suntem buni. Noi nu facem petreceri, nu ne ducem la mare, nu suntem pe Valea Prahovei claie peste grămadă sau pe Transfăgărășan, nu suntem ăia care nu purtăm măști. Ăia sunt, bă, de vină. E, același tip de mesaje erau și în anii 1930. Mă uit și văd că ceea ce până acum un an consideram parte din România, respectiv diaspora, cei care vin să ne civilizeze, cei care vin și ne sprijină cu banii lor, frații noștri, sunt în momentul de față (ceilalți). Am revenit la teoria din anii 1990. Că sunt cei care vin să ne îmbolnăvească, cei care nu au mâncat salam cu soia. Vedeți cât de puțin ne trebuie? Din august anul trecut până în martie anul acesta, în contexte diferite, comportamentul societății, în masă, se schimbă.

Gelu Duminică (n.1977) este doctor în sociologie și profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, și director executiv al Agenției Împreună.