Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Românii în vacanța de vară pe timp de coronavirus. Unde nu plecăm în concediu din cauza pandemiei

Cipru, Austria, Italia și Grecia sunt țările care au interzis complet sau au restricționat și condiționat accesul turiștior români în contextul numărului record de cazuri de coronavirus raportate în țară.

Tot mai multe state sunt îngrijorate de evoluția cazurilor de coronavirus din România. La 5 luni de la primul pacient diagnosticat cu coronavirus, numărul românilor infectați cu Covid-19 a trecut de 43.000 de cazuri.

Cu o creștere accelerată a numărului de cazuri de coronavirus, România devine cap de afiș pe tot mai multe liste de interdicție, iar accesul turiștilor e din ce în ce mai dificil în destinațiile de vacanță preferate de români.

Grecia impune reguli noi de intrare în țară pentru românii care călătoresc cu avionul

Testul COVID-19 devine obligatoriu de marți, 28 iulie. Pasagerii români care ajung în 28 sau 29 iulie care nu au avut timp să facă testul înainte de plecarea din țară vor fi testați pe aeroport, la sosire, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Măsura va fi valabilă până pe 4 august. Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude insa procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR, atrage atenția MAE.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) mai precizează că testele trebuie făcute în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Cipru interzice complet accesul turiștilor români    

Cipru este ultima tara de pe lista celor care nu mai primesc turiști români. Autoritățile de la Nicosia au modificat condițiile de intrare în Cipru, în contextul pandemiei de COVID-19. România este inclusă pe lista statelor din categoria C, iar cetățenii proveniți din țările încadrate astfel nu mai pot călători în scop turistic în Cipru.

În aceeași situație se regăsesc cetățenii din Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.

Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.

De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile. Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Cipru.

Totodată, MAE reamintește că, începând cu data de 17 iulie, autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan.

Austria pune condiții pentru tranzit 

Începând de  luni, 25 iulie, autoritățile austriece vor aplica noi condiții pentru intrarea cetățenilor români pe teritoriul acestei țări, inclusiv în cazul tranzitului.

În cazul cetățenilor care rămân în Austria, ei vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru SARS-CoV-2 care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte. Dacă nu au acest test, cetățenii români sunt obligați să intre în izolare. În situația în care cetățeanul român nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria.

În schimb, pentru cetățenii care vin din România și care merg spre destinații din alte state, tranzitul pe teritoriul austriac este permis în regim permanent, dar condiția este ca tranzitul să se desfășoare fără oprire.